Trăiesc gemând prin creierul necrotic

trăiesc gemând prin creierul necrotic
simt între pulpe fulgere mă strânge
ca fetusul într-un borcan de sânge
golita țeastă boașe-mpung despotic

Din nou mă aflu printre primii cititori adica cel cu numărul sase, e de bine, și iar încerc să te recunosc măcar printre cuvinte, sau cred că cel mai bine e să te caut dincolo de cuvinte, cu patimi încolăcite, cu urlete , oau și cu muci la glezne… mă opresc îmi ești atât de drag , dar nu-mi place aici la tine, parcă nu te prinde, dar dacă tu crezi că e de bine, te mai aștept la margine de poem

Nu de mult mă întreba unul dacă am auzit de Șerban Foarță. Cu alte cuvinte să îmi cam văd de treabă cu tradiționalismele mele. Ei bine, asta vreau să fac : să demonstrez că în sonet posibilitățile mele sunt mult mai largi decât își imaginează unii. Voi continua să surprind, prin schimbări succesive de registre.
Acum să vină individul și să-l întreb eu : da de Adrian Munteanu ai auzit ?
Poate chiar mâine mă pregătesc să postez cea mai mare nebunie a mea de până acum. Uite așa.

mi-a placut trairea asta necrotica cu muci cangrene si rabdari
prajite:) nu stiu daca e cazul, dar pe mine m-a amuzat.Si hai ca te laud acum: imi place cum pui intr-o schema clasica invechita imagini si idei noi, dealtfel sugestive.

E bine că ai spus ce ai simțit.Hai să-ți mai spun și eu ceva.
Der 400 de ori până acum am servit o singură categorie de potențiali cititori, până s-au cam plictisit de mine. E momentul să mă gândesc și la alții. În această privință mai am mult de recuperat până la echilibrare.
Numai un lucru te rog : țin prea mult la sonet ca să accept că este, cum spui, \"o schema clasica invechita \". Ea rămâne printre noi, precum vezi, și are nebănuite resurse. Mai degrabă poți să-i spui că este o formulă venită din tradiție.
Cu drag

Îți înțeleg revolta, dorința de a demonstra că poți fi mereu altfel, că registrul tău poetic nu e limitat, că poți scrie oricând în alt stil. Mi-ai luat-o înainte, prietene. Eram pe punctul de a o face și eu. Poate chiar am să o fac. Cine știe? Deocamdată încă mi-e dor de Adrian Munteanu cu sufletul înaripat de cuvântul nobil. Cu drag, Ingada.

... la o intrunire literara se punea intrebarea;\" de ce tinerii din ziua de azi scriu asa de trist?\" eu as spune ca au o inclinatie putin perversa de a se folosi de dejectii verbale pentru a iesi din comun. Sau a-si defini propria stare. Adica noi nu putem altfel? Noi nu mai putem decat asa sa uimim? Noi nu mai putem fi tineri ci doar batrani, fara a avea acea frumusete a intelepciunii batranilor nostri? Si de ce trebuie cu tot dinadinsul sa stim noi ca se aude de noi? Poezia se pierde, noi nici nu observam... Oare se merita?
Sa stii ca nu sunt rea. Doar ma doare.

Ingada - știi că uneori și mie mi-e dor de mine cel de dinainte. Dar ce să fac dacă ăsta e mersul lumii. Trist, dar adevărat. Nu mă simt în stare să modific eu trăirile și atitudinile altora. Nu-ți fie însă frică. Ne mai auzim noi și cu formele consacrate și aflate, oricum, mai aproape de suflet.
Adriana - nu ești rea, ești sinceră și neașteptat de serioasă, în sensul bun al termenului. Am mai spus câte ceva înainte despre rațiunile care mă duc uneori la schimbare. Totuși mă voi întoarce, pentru că altfel mi-e greu. Cert este că, în ce mă privește, poate și în perspectiva volumului doi de sonete, am simțit nevoia diversificării, pentru a înlătura pericolul monotoniei tematice și stilistice. Cîteodată nici tonul dat de reviste nu mă avantajează. A trebuit să trimit uneie reviste prestigioase niste experimente pentru a mă publica imediat. Asta se cauta, șocul verbal și imagistic. În mine, dacă îți va face plăcere, vei găsi totuși, cel mai adesea, pe cel care rămîne atașat unor valori care se pot perima mai greu.

e mai bine sa ne vindem sau sa ramanem fideli cand ne scriem?