Împreună, mimam fericirea

te-am citit sambata in ziua literara cu operatie pe suflet deschis. felicitari.

Mulțumesc pentru decriptarea mesajului și pentru girul acordat!

Mulțumesc pentru lectură și pentru semnalare, Cosmin!
Era o primă variantă, mai veche. Între timp cred că am mai lucrat-o. Aici, pe site, putem să ne îmbunătățim mereu textele. Pe hîrtie, e mai problematic. Oricum, e bine de reținut pentru experiențele viitoare.

Stimată doamnă, sînt un autor destul de confuz,care nu se știe clar dacă mimează suferința sau chiar suferă la greu.
Voi face cercetări în acest sens. Uneori, cînd trag fumul în piept, am niște junghiuri în zona inimii.
E clar că nu e de carton...
Mulțumesc pentru certitudinile tale!

E sigur ca nu e ea de carton, Tudore, dar tot mi-ai adus aminte de Trabant, nu-l lasam in ploaie sa nu se topeasca, asa si cu inima, sa n-o lasam in mainile altora ca sa nu o faca sa dispara! Imi place poezia ta.
Cu respect,
Daniel

sunt plina de invidie, tudore, fiindca scrii asa cum scrii, simplu dar aventuros, subtil melancolic si usor pagan. E prima poezie pe care o citesc azi si, iata, trebuie sa ma duc deja la frigider si sa citesc cele cateva motive pentru care ar trebui ca sa nu renunt la scris. Mi se intampla uneori, citind cate un poem sa-mi vina sa dau cu basca de pamant:\"a dracu\' de viata, ca n-am avut si eu noroc de asa talent!\"

am prostul obicei ca in timp ce mananc sa citesc E-uriada de pe ambalajul produselor ce mi le indes in stomac. asa am aflat ca nu exista inimi de carton iar dragostea nu are E-uri. ciudat om mai sunt!:)

Domnule Paul, o să afli mai tîrziu că pe teren, dragostea pierdută, pierdută rămîne. În final, doar memoria e salvarea noastră. Mulțumesc pentru atenționările de natură stilistică. Totul, pînă la urmă, e perfectibil...

Elena, tu mă flatezi. Eu, cînd găsesc un poem bun-bun, mă duc la frigider și îmi prepar un gin tonic, pentru a sărbători momentul. Și, pe acest site, în fiecare zi am găsit cîteva poeme bune-bune. Mulțumesc de trecere!

Daniel, inima noastră e un Trabant supus intemperiilor.
Știu asta, ele, fostele iubiri?

Mai toți de pe acest site sîntem ciudați, Andrei.
Eu, cînd mănînc, visez la un posibil meniu special (ideal), pregătit, împreună, de fostele iubite...

Dă-mi o adresă ca să îți trimit și alte motive pentru a nu renunța la scris. Știu că glumești cînd vorbești despre invidie în cazul meu. Invidia și alcoolul nu fac bine la ficat.
Am experimentat eu pe propria-mi...răspundere.

Am sa trec prin chat vineri seara (in jur de 7.30 sau 8). Daca esti pe receptie putem face putina conversatie. Informeaza-te despre vreme, cultura de orez, cum stam cu productia furajera si ce se mai intampla pe la palat.

Eu am aparut din curiozitate pe aici, dar ceea ce am citit m-a facut sa simt mult mai frumos, metaforele simple. Cu cateva cumvinte pline de sens am observat o anume dragoste, o anume multumire cu trecut, fapt ce pana acum nu am reusit sa il vad...

Împăcarea cu trecutul, pe care bine ai observat-o, Camica, este reală. Chiar dacă voi fi acuzat de fatalism, cred că trebuie să ne asumăm destinul...
Mulțumesc de trecere!

Dorun, destinul este cel pe care ni-l facem noi, nu conteaza imprejurarile ci doar ceea ce facem ca sa ne asumam destinul...Trecutul este ceva neschimbat, prezentul este etern, dupa aprerea mea...

Prezentul este etern...iată o idee demnă de a fi comentată mai mult, Camico dragă!
Și eu care îl vedeam atît de efemer, de nesigur...

Unul din putinii autori care scrie despre \"ceva\".
Alternanta temelor si fluiditatea discursului poetic
sunt mai mult decat reusite.

Mulțumesc pentru trecere și pentru viziunea asupra poeziei!
Așa e...scriu (doar) despre ceva: despre ratare!

Cand ajungi la iubire, putini ajung acolo... nu poti scrie despre mimarea unor sentimente... desi convenienta, teama de singuratatea, sau singuratea in doi, seamna cu ceea ce spui in poem sau printre cuvinte... te voi mai citi ca sa-mi fac o parere, la buna citire, pe curand ...

Gabriela, să nu confundăm impulsurile erotice, tinerești, senzațiile, sentimentele profund umane, înălțătoare, cu literatura, care e o convenție, o (a)facere mai mult sau mai puțin rece.
Eu nu vorbesc aici de vîlvătaia aceea primă a iubirii,oarecum banală, ci de scrumul ei, de suferință, de pustiu...ceea ce remarcase și Gelu Vlașin într-un comentariu...

In clipa in care scriu, sunt serioasa, cred ca si iubesc, desigur un personaj, fiind si eu la randu-mi personaj... ma iarta, mai bine taceam... oare e posibil sa mimezi sentimente? Sa te minti singur - si in acelasi timp si pe celalat? Nu-i corect, poate pe altul daca il minti, e oarecum usor...da sa te minti pe tine insunti sta de pacat... Poate voi scrie ceva pe tema minciunii, multumesc de idee... Inca o data, ma iarta, in povesti-poezii n-ar trebui sa fie vorba de minciuni... da este ca in viata...scriu anapoda... scriu romaneste acum de parca as fi venit din Patagonia...

Bine că nu ai tăcut, Gabriela!
Eroarea pe care o facem noi e aceea că mereu confundăm actantul liric, personajul, naratorul cu autorul, confundăm literatura cu viața concretă...
Nu aș vrea să te mint și apoi să te dezamăgesc!