Îmi rup cu dinții pielea dintre țâțe

îmi rup cu dinții pielea dintre țâțe
și-nfig ciosvârta gâfâind nu știe
tăcutul înger calea să-ți ație
nu se agită aripi de nagâțe

Adrian Munteanu? Nu se poate! Și totuși se poate, da, se poate, citesc și râd, îi văd fața plină de seninătate a poetului: Maria, știi am să scriu un poem puțin mai… să nu te…Nu mă…dragule, dar totuși, cum de ai reușit tu să ieși din canonul impus și să ajungi așa fără nici un efort pe lângă țâțe? E o spledoare, așezată altfel în tiparul poeziei, așa cum bine spui, e scâncetul acela nevinovat al cuvântului care se vrea rostit în diverse feluri. Izul unei lumii care scoate și din piatră apă vie, acesta e poetul! E pentru mine o mândrie că te cunosc în versuri, că te prelingi pe buza poeziei ca stropul de rouă în verile toride… nu am uitat de Blitz să știi, în zilele care urmează, îl scoatem la plimbare pe mapamondul poeziei:)

Mă bucur că ți-a plăcut această schimbare de registru în sonetele mele. Am făcut-o în încercarea de a aduce mult mai aproape de noi, tematic și stilistic, sonetul ca specie literară. Cred că am mai dovedit că plaja de procedee pe care mă pot plimba e mult mai largă decât și-au imaginat unii. Trebuie adăugate și experimentele, ca și antisonetele mele, apreciate și găzduite în revistă de un nume de primă mărime în literatura noastră, doamna Marta Petreu. Știu că acest tip de scriitură va fi - când va fi - mult mai aproape de gusturile contemporanilor. Când va fi, pentru că, după cum vezi, tot nu prea mă mai citește nimeni, așa că încep să mă gîndesc serios dacă mai am ce să caut pe aici.
Cu drag

reușiți multe în sonetul acesta răsucit cu un corn înspre el însuși, cred că știți mai bine decât mine că atinge un grad impresionant în virtuozitate. surprindeți în multe puncte ale versului. e o adevarată lecție de primenire a bătrânului sonet. vă mulțumesc și, dacă ar conta, v-aș spune că vă citesc mereu din colțul ăsta de viață pe care-l ocup și pe care, des, îl faceți mai frumos.

Adrian, nu sunt de acord cu tot nu prea ma mai citeste nimeni, stii ca de fiecare data cand am avut ocazia am blamat lipsa accesarilor la textele tale, si in continuare sustin. ma incadrez in acelasi colt de viata cu Dan, chiar daca nu scriu sonete (fiindca nu ma pricep :) ), intotdeauna cand am citit un text semnat Adrian Munteanu am zambit, si uneori am lasat semn sau doar am plecat multumit..
ma intristeaza afirmatia :
Când va fi, pentru că, după cum vezi, tot nu prea mă mai citește nimeni, așa că încep să mă gîndesc serios dacă mai am ce să caut pe aici.

si voi spera ca aceste ganduri de retragere se vor spulbera:).

poezia de fata este intradevar diferita, in strofa doi sincer am ras,
stai fă în casă s-a pornit urgie
n-ai minte-n cap îți curg numai tărâțe
și vorba seacă ți-e scuipat de mâțe
îmi ies colaci de fum de sub dimie

pentru ca apoi sa ma intristez citind ultimele randuri.
probabil nu stiu sa comentez asa cum merita acest text, doar am asternut cateva randuri in mare parte despre om si putin despre poezie.. fiindca, (citez Alina Livia Lazar dintr-un comentariu al ei) stim de unde vine poezia.
cu apreciere

Adim, sala e plină. In timp ce tu desenezi flori de gheață pe ferestra agoniei, noi privim tăcuți măiastrul act. De-am aburi ferestra cu comentariile noastre s-ar strica frumusețe de artă.Asta in general si referitor la slaba reprezentare a agonicilor ca cititori ai poeziei ce o faci.
Cât despre acest sonet postmodern, e mai degraba o tema
de-a lui Vasile Munteanu intr-un sonet de Adrian Munteanu.Sunt curioasa daca vei continua acest stil. Acum ca ne-ai surprins cu aceasta nouă suflare a sonetului tău, iți dai seama că sala a amuțit așteptînd următorul monolog.Și eu ma număr printre spectatorii tăi.Te așteptăm cu noi flori de gheață pe fereastra agoniei.

Mi-a placut mult poezia, felicitari, d-astea-mi plac! Cu simtu\' umorului ca romanu\', nu sentimentalisme gay si prefacute. Umorul e sincer intotdeauna. Seriozitatea minte deseori. Si daca ai umor si esti si pesimist, atunci esti o persoana de nota 10.
salutari respectoase de la un roman care se chinuie ca tine,

Dan - ies din umbră, uneori, cu răbufniri de insatisfacție și speranță. Nimic nou pe lumea asta. Așa suntem făcuți cu toții, cei ce n-au știut să facă ceva mai productiv în această lume. E odihnitor să știu că undeva, nerostit, se află ochi și cugete care mai gustă forme și formule în care nu întotdeauna ne plasăm alături de gustul contemporan.
Laurențiu - scuză-mi protestele pe care nu știu totdeauna să le țin doar pentru mine. E un semn de slăbiciune. Există și unul al forței : acela că nu părăsesc uneltele niciodată, îmi cunosc proiectele. Ele nu au sfârșit și sunt gata să le duc la îndeplinire. Sigur că ne mai auzim.
Elena - o floare și pentru tine pe care m-am străduit s-o încălzesc, să-i transform gheața în abur primăvăratec. Cât despre această direcție nouă, stilistic și tematic, o voi continua, fiind ultima printre preocupările mele. Simt că e mult mai aproape de cerințele de azi (bune sau rele ?) și trebuie să fac și eu ceva ca să nu ies din rând. Nu voi renunța însă nici la formula tradițională a sonetului, pentru că el nu văd cum ar putea exista dacă îi uiți armonia și echilibrul interior.
cătălin - sigur, e chestie de vârstă, de gust, de formație. Dacă se cer țâțe, le dau țâțe. Ce am vrut să fac eu este să demonstrez că nu sunt descoperit, indiferent în ce variantă de formulă este necesar să mă exprim. Până la urmă e o haină pe care o schimbi după anotimp și după modă. Numai că și moda asta e trecătoare. Încerc să fiu în pas cu ea, orice s-ar întâmpla. Cine știe, poate mă voi plasa, cândva, în rândul celor care îi vor dicta mersul. Cine știe.
Cu drag pentru toți.

nu, acest protest categoric este unul corect, va inteleg si il sustin. nu trebuie sa schimbati formula \"fiindca asa cere piata\", mai ales daca ceea ce faceti in prezent este bine.
pe mine ma nu intristeaza decat gandul ca vreti sa plecati:( ..
nu plecati nu ? :)
oricum, in caz contrar, ne gasim pe timpul.ro :)

sonetul acesta imi da o idee de societate arhaica, rurala, neaos romaneasca, dar decazuta in urma unor impacte cu nishte curente moderne vulgare. e absolut ciudat...

Rămân pe aproape. Tot mai multe sunt semnele că drumul meu e bun. Iată, acum câteva minute, am primit de la Cluj revista Apostrof din cluj, unde redactor șef e doamna Marta Petreu. Mi-au publicat o pagină întreagă de sonete clasice, experimentale și antisonete și pot fi mândru că sunt în vecinătatea unor nume precum Magda Cârneci, Norman Manea, Emil Brumaru sau Ion Vlad. Acum nu-mi doresc ceva mai mult, iar semnele unor umbre în receptare nu mai au importanță. Mergem înainte.

E atrăgătoare senzația ta, în sine. Poate că drumurile mai puțin bătătorite pe care merg, uneori, să scoată și ele la lumină altfel de stări și trăiri. Asta e chiar încurajator.

oare ... totul se bazeaza aici pe imbinarea \"vulgului\" modern cu \"vulgul\" arhaic... e ciudata trairea...e ceva nou, de putine ori mi-a fost dat sa cetesc o astfel de poezie. da.. pot spune ca este incurajator. dar totusi am o dezamagire ... pe acest site este foate putin priceputa poezia hermetica. scuza-ma ca aduc aici in josul poeziei tale aceasta nemultumire a mea. cand citesc poeziile de pe acest site mi se pare ca Nichita nu a existat, s-au cel putin a fost total neglijat. Imi pare rau ca spun asta dar aceasta este concluzia mea. Sufar...

În ce mă privește sunt departe de cultivarea vulgului ca modalitate de scriitură. Cele 400 de sonete postate de mine sunt o mărturie arhisuficientă.
Din păcate aduci în discuție o problemă capitală legată de traseul pe care îl străbate poezia de azi. Nichita este văzut ca o etapă consumată, din păcate. Nu de mine, ci de ci mai mulți \"cunoscători și poeziști\". Încercările mai noi sunt de a se desprinde brutal de orice influență, de a șoca prin limbaj și libertate de mișcare. Totuși - în opinia mea - nimic nu se face în afara unei legături cu tradiția și continuitatea. Toți purtăm povara unor acumulări, ne revendicăm, chiar și nemărturisit , dintr-o anumită operă, creator și tendință. Cei ce nu au această viziune integratoare, mișună pe un teren nefertilizat care va duce într-o fundătură.
Succes în tot ce faci și, cel mai bine ar fi, să-ți asculți inima și să scrii - am mai spus-o - potrivit structurii tale interioare.

intersant adriane ...cum vorbesti de evolutie, de cai noi si desprinderi absolute de trecut, iar tu ai scris 400 de sonete (respectele mele)...care culmea sunt o \"rasa\" de poezie extrem de clasicista. multam ....
mai cetim, mai vorbim