senzație de verde

Un lirism fanat, de aceea nimic nu ramane din ceea ce este ageabil si frumusel.
E o poezie populata cu fantome albe. Nu trebuie sa respiri ca le sperii.
E la fel ca dansul: cum i-ai pus un cavant in spate cum l-ai daramat.
Critica pe care ar trebui s-o fac ar fi prea urba si neadecvata, deci!

dintre, agreabil, urbana... etc! etc
sorry, graba!

\"beau apa fără să mă oglindesc în tine\", imi place cum ai redat sentimentul de instrainare, sau asa il percep eu.
Desi, senzatia de verde din titlu ma arunca intr-un vartej de viata. Refaci, insamantand lumina...

Am desprins critica ta, chiar și nespusă, fiindcă știu cum gândești asupra unui text. o interiorizez. Faină comparația cu dansul și fantomele albe, chiar și în acest sen lăsat de tine. Mulțam.

Ramona, e des-prindere și re-descoperire. Într-un altfel de verde, ca și cum fiecare nuanță ar mai aduce un fir de lumină. Mulțumesc.

Ela

Reallizări deosebite:

umbrele împachetate discret
închipuire fragmentată
însămânțez o lumină

Un tot unitar, o reîntoarcere parțială a luminii din suflet, a unui timp trecut, dar mereu actual, e aici parcă o separare între vremuri, a fost, este și va fi o altă închipuire, chiar fragmentată, important e faptul că primăvara este veșnică prin verdele descoperit de soare și lumina rămasă dincolo de noi.

e simplu sa nu mai iubesti?umbrele impachetate,inchipuirea fragmentata parca se ascund de soarele verde,un soare ce insufla viata pentru ca usor sa treci mai departe...

n-am ce-ti face, ela, imi plac textele tale si ma opresc des pe ele. ce vad eu aici, si astya face un text a fi bun - a deschide multiple perspective - e ca fiinta se priveste intre doua capete, nu neaparat antagonice. este omul intre stranietate si lumina (\"am un sentiment ciudat\"/ \"insamintez lumina\"), intre a iubi si a nu iubi (\" nu mai iubesc și e simplu\"), intre inamormintare si inmugurire.
ma opresc asupra unei imagini care-mi aminteste de o persoana foarte draga mie acum, si-o las necomentata: \"înmuguresc de la tălpi\", si-o repet pentru mine.

Maria, e o spirală în verde, cumva anotimpurile noastre țesute fără conjugări, doar în culori, fiecare fiind compus precum un tablou, niciodată static însă. Mulțumesc fiindcă ai văzut cum mi-am lăsat spiritul în aprilie.

Ionuț, să nu luăm din poezie cuvintele ad literam. Simplu, în sensul transformării, metamorfozării, esențializării. Și, ar mai fi o taină, de n-am iubi - oameni, locuri, anotimpuri, ființe etc. - nu am reuși să mai fim. Nici măcar o zi.

Ioana, mulțumesc pentru cum alături polarele-cadru, cele care definesc, cele care susțin întregul. Aparentele polare, fiindcă ele cumva au aceeași esență. Unele fire pot rămâne fără cuvinte, desigur. Mulțumesc, ai ce-mi face: mă trimiți pe firul versurilor mai departe.

Ela

...pentru mine am aici rezumatul unei întîlniri cathartice...o margine de timp cu o margine de spațiu la o margine de suflet. Din intersecția de contururi ne redescoperim propriul contur. Ne reconstruim neantul interior...
Ne mai auzim...

Poezia ta (ma refer la toate si prezenta) e asemenea unui lac ce pare linistit, multi se regasesc la suprafata lui, multi si in adancuri.

\"le vei descânta cu inima unui sfânt\"

Cred ca dupa ce citesti o poezie sensibila se poate spune
Multumesc!

Florin

Gelu, întotdeauna poeziile mele sunt la marginea unor margini, la o atingere tangențială a mai multor sfere, astfel încât este vizibilă translația spre o întâlnire sau alta cu sine, cu celălalt. Mulțumesc.

Florin, mă întreb acum, privind comparația ta, cât este lac și cât este mare. Oriucm, elementul apă este definitoriu în poezia mea, da. Mulțumesc.

daca inmuguresti de la talpi e bine. pentru ca umbletul e:)