Maria Prochipiuc
Verificat@maria-prochipiuc
mariacyt@yahoo.com
Și sap adânc, dar nu mă regăsesc;
Nu știu dacă sunt lucru sau ființă,
Dacă respir nu-nseamnă că trăiesc!
Văd că pledezi pentru simplitatea și profunzimea versului, e chiar un rafinament al expresiei. Poemul tău e ca un apel spre conștiința, a ta, a mea și a celor și își doresc. Îl pot considera un poem de substanță, chiar dacă modalitățile de expresie nu fac parte din modernismul atât de mult elogiat. Această formă de exprimare îți aparține și în acest moment te caracterizează.
Pe textul:
„Confesiunea unui însingurat" de Luchi Tenenhaus
Pe textul:
„Trecere prin preajma zilei" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Lansare de carte hunedoreană" de Lory Cristea
* Apreciez această apariție, dar cel mai mult poezia cuprinsă în cartea Româncă, marcă înregistrată. Poeziile cuprinse în această carte se află în pagina autoarei. Felicitări și cine știe, nu e mult până departe, adică până la Uricani...
Pe textul:
„Lansare de carte hunedoreană" de Lory Cristea
Pe textul:
„Vești" de florian stoian -silișteanu
Pe textul:
„Vești" de florian stoian -silișteanu
Ce zi, sa fie azi? ca eu stiu doar o zi insemnata cu semnul crestinului… si totusi e ceva ce il face pe poet sa spuna ceva, si se aude FINAL- de cand astept sa ma chemi sa-mi spui ca ai terminat proiectul propus si ca esti pregatit de un alt drum…
…ti-as dedica versuri, dar mi se opresc la poala dealului, poate un singur poem, dar ai tu atatea, incat darul meu ar trece poate neobservat si cine stie poate m-ar durea, iti daruiesc toate anotimurile cu toamenle intoarse de bruma, cu primaveriile mereu intarziate, cu verile ce aduna omenii in livezi cu iernile imaculate de barba alba a lui Dumnezeu...
Pe textul:
„final" de Mihai Leoveanu
eu scriu doar noapte cand peste sufletul meu se aseaza inserarea
cand cele ale noptii isi cer drepturile la viata
noaptea se mai plange uneori ce nu poti plange ziua
te cauti prin cele ale altuia si vezi ca nu mai esti
vine cineva si iti spune
auzi stii ceva in zorii zilei s-a facut anunt la dezlegare
de ape
de ape intreb
da
de ape de drumuri
dar mai ales
de veniri
Pe textul:
„scriu doar ziua" de florian stoian -silișteanu
mâinile tale dezleagă lanțurile
unei primăveri târzii
sunt prea multe plecării
și prea puține veniri
doar fluturii cunosc așteptăriile
florilor pe ramuri la aceeași oră
atârnă verde și amară
răbdarea
la marginea zilei ne-am blocat într-o
grea singurătate
cineva ne deschidea drumurile
și apoi fugea
prin care treceam ca un vis ca o ploaie
pretutindeni un asfințit
dinspre tine
și eu?
Pe textul:
„Ascunse-n umbre veșnice, dorințe" de Marinescu Victor
Pe textul:
„Undeva între lumi" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Undeva între lumi" de Maria Prochipiuc
nu deschid ușa până la perete
decât atunci când știu
că vine tata sau alt om bun
așa cu mâinile deschise
fără niciun fir perfid în privire – Un poem al interiorului spre exterior, ca punct de plecare ușa, ce pentru unii ar putea fi veșnic deschisă, dar aici vrei cu totul altceva, vrei o limitare, între cel ce vrea să intre și cel ce poate intra.
Apoi în strofa a doua din nou simbolistica ușii dar și a ferestrelor închise spre interior, nimic parcă nu poate schimba decorul, imaginile sunt clare, și doar o idee despre seara pierdută, mici tablouri așezate într-o anumită ordine , unde cititorul este invitat să privească, dar nu oricum , ci într-o anumită ordine.
Pe textul:
„noi cei reali și pierduți" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Promisiune" de Iakab Cornelia Claudia
mi se potriveau sandaua ei stângă
și cerceii
cotul ei brun
cu frunza de arțar lipită de piele
imi aducea aminte
de plecările mele - Întâlnirile mele cu Silvia Van au fost un fel de miracol al descoperii omului, dar mai ales a femeii exaltate, a spusele cuvintelor sale. În poemul acesta poți descoperi că nu există graniță între femeia femeie și poezia femeii, e un miracol care corespunde celor două. Iubirea Silviei nu stă în ochii chicotind, în atingerea pântecului, dar nici în răsucirea vremii, ci undeva dincolo de cuvinte, ca apoi să se reflecte în ele. Dragostea pentru cuvânt și mai ales pentru vers nu încetează să-și schimbe culoarea, depinde de moment. Starea de poezie îi iluminează viața, e poeta actualului, care se întâlnește cel mai bine cu gândirea ei despre poezie, dar mai ales cu mișcarea filozofică a timpului în care trăiește.
Poemul de aici e o imaginație a Silviei, cu multe imagini deosebite, dar și cu un vers clar și precis, desigur, că, dacă nu știam autorul îmi era destul de greu s-o recunosc aici, doar spusa ei și totuși mă gândesc câte femei or fi în Silvia Van?
Pe textul:
„întâia întâlnire cu Silvia Van" de Silvia Van
Liviu – Mulțumesc pentru versurile drept răspuns pentru poemul acesta închinat înaintemergătorului Ioan.. Desigur că versurile tale au altă nuanță religioasă, le primesc ca pe un dar. Mulțumesc!
Doru Emanuel - rugăciunea trebuie să fie ca o relaxare a inimii, nu trebuie să o vezi precum o gheară, bucuria sufletului de a se întâlni sub lumina darului. Îți mulțumesc pentru faptul că acest mesaj a cuprins inima ta de copil, dar te rog eu să fie de acum cu bucurie. Un lucru vreau să știi că eu sunt Maria pentru cei nou-născuti până la cei trecuți cu mult de vârsta mea adică 99 de ani.
Radmila - Chipul tău plin de lumină te-a făcut să primești ce este aici cu bucurie, apoi tu ești o mânuitoare a cuvântului și desigur pentru tine ce e scris aici capătă alte valențe.
Cu bucuia reîntâlnirii aici, dar și prin alte locuri, la alte poeme vă îmbrățișez pe toți întru dragostea Înaintemergătorului …
Pe textul:
„Glasul celui care strigă în pustiu" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Tributul mortii" de Gavril Kostachis
C. Nicolae – am găsit de cuviință să nu treacă o zi așa de importantă, dacă pot spune pentru omenire și să nu mă opresc măcar o clipă asupra acestui fapt, de celelalte ne ocupăm mereu, putem din când în când să îndoim genunchii întru aducere aminte…
Bogdan – Ai definit destul de bine această zi din punct de vedere religios, m-aș fi așteptat din partea ta și la o analiză pe text, fiindcă până la urmă totuși e un poem, este ieșit din canonul rugăciunii, că folosesc anumite elemente religioase e adevărat, desigur într-un anumit cadru, încât să păstrez religiozitatea, poate la alt poem , fiindcă încerc și eu variante…
Florin – tu îi spui poemului, filă de acatist, poate fi numit și așa, are câteva elemente care îl pot defini ca acatist. Îmi place că ai sesizat limbajul religios, încărcat totuși de metaforă, care îi dă o nouă tentă, mulțumesc mult de oprire și semn!
Ramona – datele care le aduci vin poate în completarea poemului, așa ca un suport de la care am pornit sau pe care îmi sprijin cu toate puterile poemul acesta. Merg pe adevărul biblic și cred că nu m-am abatut de la el. Desigur că fiind poem i-am dat și alte sensuri. Referitor la har, nu aș vrea să fac aici o definire a harului, dacă vrei putem discuta acest lucru în alt context, chiar să dezvoltam subiectul. Doar o idee vreau să subliniez, Ioan Botezătorul și mulți alți sfinți au făcut vindecări și au împlinit rugăciunile celor ce cred în ei, pentru că harul este dat de Dumnezeu casnicilor (sfinților, mucenicilor…) lui. Prin harul primit pot vindeca sau împlini rugăciunile. Harul este mereu în unire intimã cu creația (deși transcendent ei), și fiecare creatură trăiește harul în chip propriu. Dumnezeu ne voiește liberi și de aceea harul se \"acomodează\" după structura sufletească a fiecăruia, dar o și preface prin conlucrare… Nu m-am abătut cu nimic… Mă bucur că te-am regăsit aici e un lucru la care nu mă așteptam, dar vezi ce-a făcut harul sfântului?
Pe textul:
„Glasul celui care strigă în pustiu" de Maria Prochipiuc
să-ți smulg rărunchii să-ți sugrum gâtlejul – Luptă pentru clipa ce urmează, tu luptătorule nu te poți lăsa birui de semnele și însemnele acestei umbre, moartea face parte din viață, trebuie într-un fel să fim pregătiți pentru ea, trebuie s-o privim drept în față. Nașterea e darul vieții, moartea ce-o fi? E greu să-ți răspunzi, e greu să-mi răspund, prețuiesc viața acum când am ajuns la un anumit prag mai mult ca oricând.
ai pus un semn pe fruntea mea cu bejul
paloarea urii-n loc de o gutuie
care să-mbrace-n pal feeric vrejul – Însemnele sunt doar de noi potrivite, văd aici ură amestecată cu duioșie, tu care ai suflet atât de sensibil nu porți ură nici asupra morții, o tratezi ca pe un dat și vrei să-i ceri doar socoteală, de ce acum, de ce așa…moartea ne poate surprinde cu veste sau fără veste, versul tău are atâtea semnificații, încât mă face să gândesc și să-mi zic pe lângă atâtea altele nu merită să ne întunecăm gândurile și cu altele…
ai aruncat în jar nebun gătejul
ca să-mi înfigi în tălpi arzânde cuie
ce ai de-mi râcâi josnic pe la ușă
și nu-mi lași soața să se culce lin
ci te lipești de ea ca o căpușă
și-i sfarmi nădejdea-n necurmat suspin
ia-mi mie hâdo trupul de cenușă
să nu-ți mai car poveri ca un asin. – pe lângă altele poemul acesta dedicat, delicat, cuprinde în el toată dragostea, adusă obol ca jertfă, e un act de dăruire totală să fii dispus să-ți predai trupul pentru bucuria celuilalt, dar nu te întrebi dacă nu cumva și celălalt face la fel? Aici e frumusețea darului și a iubirii. Poemul acesta e un fel de jertfă adusă vieții, nu vreau să spun mai mult. E poemul poemelor!
Pe textul:
„Cum să mă lupt cu tine moarte, cum e" de Adrian Munteanu
RecomandatIisus mai departe. Frate Ioane nu pleca
prea departe. Uite-i cum vin sînt atît
de aproape, vor veni mîine capul să-ți
ia și la vii nu la morți să îl dea ! – Nu mă gândeam că poate cineva să exprime atât de frumos, dar mai ales să respecte anumite reguli pentru a scoate în evidență frumusețea unei zile, dar mai ales a unui om, trecut dincolo de cele omenești. Sunt versuri care emoționează, versuri care au o putere extraordinară asupra cugetului, versuri care te îndeamnă al meditație. Îmi place starea creată aici, l-ai apropiat atât de mult pe cel care poartă numele de Ioan încât îți este ca frate, e un lucru extraordinar. Ești liber în exprimare, și acestă exprimare nu trece cu nimic dincolo de canoanele religioase. Un poem cu multe semnificați, e o invitație la reculegere și mai ales a ne opri măcar o clipă între cele spirituale.
Pe textul:
„Ioan...cel cu capul tăiat" de Cătălin Găian -Konig
Pe textul:
„A sasea noapte" de Alexandra Maria Velianu
