întâia întâlnire cu Silvia Van

m-am întâlnit pe stradă cu Silvia Van
mi se potriveau sandaua ei stângă
și cerceii
cotul ei brun
cu frunza de arțar lipită de piele
imi aducea aminte
de plecările mele - Întâlnirile mele cu Silvia Van au fost un fel de miracol al descoperii omului, dar mai ales a femeii exaltate, a spusele cuvintelor sale. În poemul acesta poți descoperi că nu există graniță între femeia femeie și poezia femeii, e un miracol care corespunde celor două. Iubirea Silviei nu stă în ochii chicotind, în atingerea pântecului, dar nici în răsucirea vremii, ci undeva dincolo de cuvinte, ca apoi să se reflecte în ele. Dragostea pentru cuvânt și mai ales pentru vers nu încetează să-și schimbe culoarea, depinde de moment. Starea de poezie îi iluminează viața, e poeta actualului, care se întâlnește cel mai bine cu gândirea ei despre poezie, dar mai ales cu mișcarea filozofică a timpului în care trăiește.

Poemul de aici e o imaginație a Silviei, cu multe imagini deosebite, dar și cu un vers clar și precis, desigur, că, dacă nu știam autorul îmi era destul de greu s-o recunosc aici, doar spusa ei și totuși mă gândesc câte femei or fi în Silvia Van?