Confesiunea unui însingurat

E posibil să fiu pentru prima dat cu un comentariu pe pagina ta, dar azi vreau în mod deosebit să las semn, semn nu pentru un însingurat, ci mai ales pentru poemul acesta, unde căutarea de sine se regăsește atât de frumos în vers, m-am regăsit și eu în versurile acestea, ca o căutătoare a frumosului din cuvinte. Simt aici în acest poem o libertate a cuvântului, adâncurile lor au semnificații deosebite. O întoarcere a eului spre eu : Mă caut în străfund de conștiință,
Și sap adânc, dar nu mă regăsesc;
Nu știu dacă sunt lucru sau ființă,
Dacă respir nu-nseamnă că trăiesc!

Văd că pledezi pentru simplitatea și profunzimea versului, e chiar un rafinament al expresiei. Poemul tău e ca un apel spre conștiința, a ta, a mea și a celor și își doresc. Îl pot considera un poem de substanță, chiar dacă modalitățile de expresie nu fac parte din modernismul atât de mult elogiat. Această formă de exprimare îți aparține și în acest moment te caracterizează.

eu, spășită, umilă și cuminte recunosc, nu mă aflu un degustător al unei atare versificații dar nu pot să nu las un semn pe pagina domniei tale cum că ideea poetică de aici e îmblânzitoare, chemătoare și migăloasă,
cu respect și respirație intactă,

a unei

Eu, fetelor, vă mulțumesc frumos,
Pentru o vizită și-un gând...pios!