Maria Prochipiuc

Ramona – drăgălaș poți spune unui copil, unui pisoi și de ce nu chiar unui câine, și îi poți spune chiar și unei persoane mature că e drăglaș/ă, nu- ți înțeleg reacția, ai făcut cumva o analiză asupra textului și nu-mi dau seama? Știi ce spunea marele Apostol Pavel? Că : Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; iar mai mare decât toate este dragostea.. Nu spune așa? Dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii, iar eu am liberatatea să mă rog ,,organelor,, lui Hristos. Hristos draga mea nu a fost singur în misiunea Sa, venirea lui Hristos a fost proorocită de oameni numiți prooroci, cea care l-a purtat în pântece a fost o fecioară, calea a fost pregătită de Ioan Botezăzorul, și vezi chiar tu spui ca Sf. Apostol Andrei a fost un ghid, câți oare nu au învățat din ghidul acesta numit Sf. Andrei Apostolul? Și de unde până unde că ar fi o rugăciune ortodoxă, rugăciunea e rugăciune, fiecare o poate spune așa cum sufletul lui o simte. Hristos nu a fost și nu este singur! Iar eu îi iubesc pe toți cei care i-au pregătit calea și din dragoste pentru Hristos îi respect pe totși prietenii LUI!

teleportat ah ce cuvânt eretic- a teleporta, e doar o modalitate de a te transpune acolo unde doar gândul te poate duce, dar tu îl compari ca eretic, e posibil să-l gândești sub altă formă, fac un experiment aici, nu am citit textul ci vreau să merg pe fiecare vers ca apoi să văd ce concluzie generală pot scoate. De ce îl compari oare eretic, poate pentru faptul că nu poți fi în realitatea gândului, o fi și asta…

aș vrea să fiu în orice colț de glie- mă gândeam că de la cuvântul teleportare, nu ar fi altceva decât o dorință de a ajunge în orice colț, acolo unde nu poți ajunge niciodată fizic, dar imaginat în orice moment…

pe unde-a fost să-ntemeiez moșie- ei aici e cu totul altceva, deja suntem în aducerea aminte, a unui spațiu unde ai fost sau poate trebuia să fii, fiindcă acel ,,unde,, nu ne dă siguranța că ai fost acolo și că ai dori o revenire…

purtată-n veac de un străbun profetic- cuvântul moșie mă ducea clar că e ceva ce a aparțiunut unui strămăș, acel vers cu iubirea de moșie, e o realitate sentimentală, toți dorim să ne întoarcem acolo de unde au pornit înaintașii noștri…

în loc sfințit de-ai mei pentru vecie – ai terminat versul anterior cu profetic, ceea ce mă ducea direct spre o concluzie, dar am încercat să mă păstrez în contextul textului și urmăresc expunerea ta, frumos e versul acesta, ne arată iubirea și mai ales statornicia prin acel sfințit, și apoi porobabil și proverbul. Că omul sfințește locul…

să-mi curgă-n vene sângele lor getic – străbunii se vor regăsi totdeauna în urmașii lor prin geana de sânge ce trece prin interiorul ființei și care realizează legătura strânsă de nemul din care te tragi…

adus pe scut să-nchid în trup ermetic- pomenind de getic, e normal să crezi că tot ce îți aparține nu a fost primit doar ca dar, ci acest bun a fost câștigat apărându-ne cu scutul, toate acele bunuri sunt clădite frumos în trupul celui ce scrie aceste versuri, a poetului care ermetizează anumite lucrui considerându-le taine…

ca pe-un trofeu eterna sărăcie - versul acesta mi se pare aruncat așa la întâmplare, de ce trebuie mereu să ne eternizăm în sărăcie, de ce trebuie să credem că e stema ființei noastre când suntem așa bogați prin viața ce o primim ca dar, dar asta e altceva…

tânjesc să văd rubinul din ciorchine- nu întâmplător am spus de versul de mai sus parcă am intuit că ne punem doar un fel de protecție, că de fapt noi prin melagurile de unde ne tragem suntem bogații perin ceea ce glia aceasta ne-a dăruit din toate vremurile, de aici ciorchinele, care nu poate însemna altceva decât bogăție, chiar și sufletească…

să gust asprimea cărnii de sub șei- flosirea acestei șei, parcă mă deranjează un pic, nu am apucat să ascult poemul cum curge, doar curgerea versului, mă pune un pic în dificultate versul acesta, sar și merg mai departe, poate aflu răspunsul în cellălalt…

să dau binețe-n zori cum se cuvine- e aici starea omului după ce s-a împăcat cu toate e obișnuința de a fi om…

broboanelor de lacrimi pur ulei- of, am început să mă înfund la sfârșit, iar mi se apre că versul acesta l-ai aruncat așa pentru deruta cititorului…

turnat de veacuri lungi adânc în mine…aici ai vrut să ajungi la veșnicia ta și a nemului tău, a neamului nostru până la urmă…

să răsucesc în azi bătrâne chei- aceste versuri- și ultimul vers, condiția poetului ajuns în pragul maturității depline, când i se pare că nu mai are nimic de dat, dar cum rămâne cu crezul tău bătrâne?

iubitule
azi îți scriu despre dragoste
această dragoste din frigider
din care ți-am pus o bucată mare
la muncă
știu că uneori te întorci acasă cu pachetul nedesfăcut
cînd cumperi pe drum ceva cald- un poem plin de umor, umorul acela fin, care te îndeamnă să te gândești, te îndeamnă să înțelegi ce înseamnă până la urmă dragostea, cum poate fi ea asemnănată, și Maria face aici o referire esențială: această dragoste din frigider, acum că iubirea trebuie păstrată și altă modalitate nu există decât frigiderul sau că deja în răceala ei dragostea nu mai poate să stea în locul acela unde căldura inimii o poate ridica la incandescență. E doar părerea mea de cititor care vrea să pătrundă dincolo de cuvânt, care vrea să afle ce mai vrea să spună versul. Nu știu poate greșesc, dar mi se pare că te joci cu vorbele, le așezi în contextul în care crezi că ți se potrivesc. Îl pot numi un poem descriptiv, amestec de stări, sari de la una la alta, poate acesta e scopul, ca mesajul să fie clar doar pentru anumiți cititori...

deghizată în cel mai aspru părinte
viața mă plesnește fără milă
de câte ori îmi permit să visez
că există la un capăt de galaxie o umbră
a călărețului care îmi tot pare că vine
iaca, pe calul alb

Îmi place acel iaca de la început și apoi de la sfârșit, e așa cum ai spune: mi-am deschis inima puteți citi acolo. E a doua poezie pe care o citesc azi și se întoarce în timp spre cele ale copilăriei. Un poem logioc- emoțional, dar și imaginativ, există un schimb de informație dinspre exterior spre interior. Poemul tău e ca o balanță între cele două lumi, lăuntrică și exterioară: a călărețului care îmi tot pare că vine / se mai răstoarnă la o vreme cerul pe umerii mei. În citirea acestui poem ne ajută foarte mult sensul original al exprimării. Imaginația în poemele tale este spontană și încearcă să adune părticelele unor amintirii și să facă din ele un întreg dăruindu–le realității.

Poetul e cel ce poate să trăiască în două lumi diferite simultan, acest lucru se poate întâmpla prin poezia ce o așează pe hârtie. Poemul acesta ca o aducere aminte te face să pătrunzi în locuri nepătrunse ale minții, uneori chiar imposibil de descris. Poemul scoate în evidență taman acest lucru, în felul acesta universul interiorului poate fi scos la vedere. Amintirile au frumusețea lor când ne gândim la ele într-un anumit mod le asociem mereu cu ceva tainic. Lumea interioară despre care vorbim, ne duce prin asociație la emisfera dreaptă cerebrală, ce se definește prin imaginație, creativitate, pe când lumea exterioară, respectiv emisfera stângă, prin rațiune, civilizație și partea materială a vieții. Acest lucru s-a întâmplat în poemul tău cele două sunt într-o conlucrare perfectă

Horia pornind de la ultimul tău comentariu (sper să nu te supere faptul că nu mai folosesc domnul, prima mea adresare a fost efectul comentariilor precedente) te-aș întreba dacă ești pentru prima dată la un text de-al meu (știi bine că nu). Interviul conform dicționarului literar poate fi considerat o specie literară care informează și elucidează, prin intermediul unui dialog un anumit eveniment și are funcția principală de a exprima o atitudine, o opinie, de fapt este un mod direct de prezentare a unor idei. Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lamurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevarat misiunea unui interviu. Deci are sau nu are valoare literară?

Ce înseamnă să-l apreciezi din punct de vedere stilistic? Și de unde până unde afirmi că vreau doar aprecieri superlative, pozitive? Spune-mi și mie care sunt punctele critice ale textului pe care le-ai subliniat în comentariile tale? În ce sens îmi reamintești că sunt într-un spațiu public? Și apoi cred așa după părerea mea că tot timpul am fost receptivă la toate aprecierile și criticile făcute la și pe textele mele, dar argumentate. Care sunt ideile pe care ar fi trebuit să le recepționez pentru a ridica calitatea acestei scrieri? Nu mă deranjează chiar de loc intervențiile tale și nici a Mariei, fiindcă la un moment mi s-a părut că și ea a trecut dincolo de acest interviu. Mulțumesc pentru timpul acordat, dar dacă stai bine și te gândești nu mie și nici textului nu i-ai acordat atenție, ci, unei probleme sau știu eu unor idei pe care le susții sau vrei să le lămurești, nu?

Atunci când vorbești la adresa cuiva și îl incluzi într-o anumită societate, așa cum spui aici închisă la puncte de vedere diferite, greșești, și apoi nu sunt eu omul acela, așa că ar fi bine să fii documentat când afirmi așa ceva. Eu nu am ținut cont niciodată de faptul că cineva m-a criticat sau nu, daca am avut ceva de spus la textul respectivului am spus fără sa mă gândesc că vreau să-i dau o replică ( și cred că mă ai ca exemplu, sper să nu fi uitat) Și mă deranjează foarte tare cuvântul gașcă, fiindcă spre bucuria mea nu împărtășesc opiniile nici uneia sau alteia din găști ( dacă există așa ceva,iar dacă există nici măcar nu mă interesează, e treaba lor), la mine ,,noi,, înseamnă toți membrii (desigur că acum nu mai reușesc să-i citesc pe unii sau pe alții, s-au mărit ca număr, la începuturile mele aici apucam să citesc toate textele ce apăreau într-o zi, chiar dacă nu le comentam pe toate), așa că … să ne auzim cu bine!

Vă rog să încetați cu aceste comentarii care nu au nici o legătură cu textul, dacă vreți să demonstarați ceva o puteți face în alt mod, aici nu e un spațiu de refulare a unor neajunsuri ale noastre. Doamna Maria Gold, a încercat într-un fel să prelungească interviul și cu alte aspecte ale vieții Americii și a americanilor, fiind de bună credința a încercat să dea exemple crezând că vă interesează aceste aspecte, dar se vede că dumneavoastră încercați altceva. Vă sugerez un eseu pe tema aceasta, ceva gen polemică, acolo își au rost comentariile dumneavoastră. E interesant ce susțineți, dar acest text nu vă poate satisface convingerile. Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Vă rog să încetați cu aceste comentarii care nu au nici o legătură cu textul, dacă vreți să demonstbuna Nicole
rați ceva o puteți face în alt mod, aici nu e un spațiu de refulare a unor neajunsuri ale noastre. Doamna Maria Gold, a încercat într-un fel să prelungească interviul și cu alte aspecte ale vieții Americii și-a americanilor, fiind de bună credința a încercat să dea exemple crezând că vă interesează aceste aspecte, dar se vede că dumneavoastră încercați altceva. Vă sugerez un eseu pe tema aceasta, ceva gen polemică, acolo își au rost comentariile dumneavoastră. E interesant ce susțineți, dar acest text nu vă poate satisface convingerile. Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Poemul tău reprezintă realitatea, care ne copleșește uneori prin scenele ce ni le oferă, și totuși nu putem interveni, nu facem nimic, doar privim... tu ai o șansă în plus, poți relata într-un mod cu totul deosebit. Spunea cineva că poezia e viața distilată, asta văd eu aici, ai filtrat imaginile și le-ai redat într-un mod cu totul deosebit. Rămâne după citire un strigăt fantomatic, pe care îl aud doar unii. Realitatea este uneori cea mai frumoasă poezie dacă știi s-o privești cu ochii poetului.

Ce face Maria? Scrie câte un fragment de proză după care se întoarce la poezie, se pare că poezia te exprimă mai mult decât proza, și așa este, te simt într-un fel îm poezie, femeia care dă totul, are mereu ceva de spus, mereu cuvintele se intercalează cu sentimentul, un poem concentrat cu trăiri, încerci să așteni realitatea unei zile într-un mod cu totul deosebit. Am trecut am citit, am lăsat semn să știi că starea aceasta îmi este cunoscută.

Bine ai intuit, nu putea să treacă această zi fără să las un semn, fiindcă mi-am propus acest lucru, chiar dacă trece aproape neobservată am bucuria că măcar un cititor și-a aplecat privirea spre poemul acesta. Am încercat să îmbrac poemul folosind diverse expresii din ce există referitor la această sărbătoare să nu mă depărtez prea mult de centru. Mulțumesc!

Un scenariu bine regizat, personajele au parte de un décor propice, scenaristul cunoaște toate detaliile, maturitatea poetei îi permite realizarea unui poem deosebit. Dialogul celor două personaje se desfășoară fără nici un fel de piedici, nici cel ce filmează nu are nimic de reproșat, iese totul ca la carte. Decorul și intrarea în scenă dau o frumusețe aparte poemului…pe o coadă de cometă… o imagine deosebită a celor doi care parcă se pregătesc pentru un dialog, care le va marca viitorul.
Desigur că cel care deschide scena e el, și pe lângă toate și orgolios, începe cu un cântecel, e așa ca într-o joacă de copil, e de fapt suportul pe care își pregătește ceea ce speră să se întâmple… cum o are pe ea pe nimeni niciodată, e interesant modul cum îi spune de fapt ce dorește. E într-un fel romantic, cu toate acestea, poate lipsa ei de experiență… o face să se sperie de modul lui de abordare, și totuși reușește să-i destăinuie că totul e așa cum regizorul a pregătit jocul.
Se pare că el e mult mai romantic, față de ea, care trece peste preludiu, adică e mult mai directă ceea ce îl îndeamnă într-un fel și pe el să fie la fel: verbul e-n mine prunc / atinge fierul rotundul mijlocul. Pe când el plin de tandrețe: ești a tuturor celor dinaintea mea / și-a celor de după mine

Desigur că am tendița să tot schimb versurile, fiindcă ele sunt spuse într-un fel anume, ca să-ți încâlcești limba și uite așa: vidul tăcea indiferent… timiditatea lui o determină să ia decizia: atunci atinge-mă pe dinăuntru sunt eu ceva mai mică / și-n eu-l acela tot eu și mai mică…apoi sfârșitul cum nu ne-am fi putut închipui, altfel de cum orice regizor și-ar fi dorit, aceasta și datorită experienței personajelor: din când în când se legănau / pe o coadă de cometă

Poemul acesta poate fi pus în scenă, poate fi o pantomimă de excepție - Felicitări!

Am revenit nu peste câteva ore cum promisesem ci…de unde să știu eu că mai intră apă în cablele domnului Internet, sper că niciodată nu e prea târziu... ei cum să fie, dacă e tot 1 Nov.05 ora 18.00 ( ce bucurie aș mai avea un an înaintea mea!)

Vreau clemență, am citit textul dar sunt cumva la sfârșit de calculator, voi interveni pe text peste câteva ore, dar nu polt lăsa să treacă așa... Revin!

Felicitări poetei Camelia Petre pentru realizarea acestui nou titlu de autoare de volum. Fiecare carte e o nouă naștere,nu numai a editurii, dar mai ales a autoarei. Pentru mine cartea reprezintă un nou născut. Multe felicitări! Numele volumului poartă în el o mare încărcătură semnatică. Felicitări și Danei, pentru colaborare!

Pentru că>>>> Poezia Cameliei e plină de bucuria de a trăi viața cu toate frumusețile ei, apoi frumusețea imaginilor echivalează cu trăirile sufletești de cele mai multe ori, se simulează o vitalitate ce vrea să ia parte la tot ce se întâmplă, dincolo de timpul trecător. Pentru mine personal, Camelia e ca un mugur fraged, dar care are puterea de a învinge și rupe scoarța cea mai tare și mai dură a unui arbore. Limba folosită este simplă, dar simțul de armonie și talentul poetei de a o mânui i – au descoperit rezerve de expresie. Ea găsește totdeauna o potrivire deplină între sentimente și cuvinte chemate s-o exteriorizeze, realizând astfel valori poetice cu totul originale.

Maria? Ce ți-a rămas în inimă păstrează, fiindcă nu se știe dacă n u cumva mult mai bine sălășluiesc la tine, dacă tu te-ai oprit înseamnă că ceva de acolo te-a făcut să lași și semn. Mai facem din când în când popas în interiorul nostru încercăm să ne vedem așa cum suntem. Nu știu cât am reușit eu să spun din tot cea ce sunt eu acolo.
Mihai – Popoasul tău de un vers, are mare importanță pentru mine, înseamnă că visele zvâcnesc uneori, chiar și în alte inimii de la care nici nu te aștepți. Mulțumesc!

Multe scuze pentru întârziere

Se pare că această formă de poezie cunoscută atât de mult în Japonia a devenit și pentru poeții de la noi o frumoasă formă de eprimare. E un fel de măiestrie în a compune versuri, dar ce este important la haiku e faptul că imaginația poetului este liberă, și poemul acesta atât de scurt de numai 17 silabe are în el o mare concentrație de conținut. E meritul poetului care reușește să spună prin cuvinte puține atât de multe, iar imaginea e excepțională. Am vorbit la general, dar cu referire la ce am găsit aici. O imagine extraordinară a salciei asociată cu lebedele, totul e ca o întrepătrundere, de fapt parcă se vorbește de unul și același lucru dar metaforizat.

Pentru frumusețea cuprinzătoare de aici!

zburdă soarele prin plete
în oglinda râului prinde viață
salcia ce-și plânge suratele

Cred că nu te-am citit de multă vreme, fiindcă nici nu reușeam să te recunosc în acest poem, e un moment pe care vrei să nu-l dai uitării și atunci ai început să scrii, despre halate albe și despre albul pe care l-ai găsit undeva între Crăciun și Anul Nou, un moment care te-a marcat în mod negativ. Poemul acesta e undeva la distanță de tine, nu ai pus parcă nici un sentiment aici, nu vrei să te afecteze…nu știu asta am simțit eu, e de bine sau nu, vom vedea…

Viața se trăiește până la urmă doi în unul – interesantă această sintagmă pe cât de simplă pe atât de adâncă în sensuri, sunt multe imagini de luat în seamă, dar pe lângă acestea mai există unele la care mă tot gândesc și nu știu măcar a le da sensuri, dar să le mai și văd cu ochii minții. Spre exemplu: vizavi de unghia mea deschisă și poate și asta: din farmacii au ieșit fluturi- ca imagine, da dar ca exprimare, nu știu poate aici sunt eu puțin înclinată spre realitate, și totuși… Pe ansamblu un poem bun cu trimitere directă spre acel UNU.

Un gând bun și dinspre mine, ajutorul celui de sus să fie peste noi toți. Mulțumesc pentru popasul la acest poem. E o bucurie să văd că își mai încetinește cineva pasul pe aici.

uite ce îți propun aici:


Privesc în mine și mă găsesc hoinărind printre stele
Mă împrăștie vântul ca o muzică în cele patru zări
Primește-mi fărâmiturile ființei
Să poți culege Doamne rodul credinței
Înseamnă-mi inima cu roua lacrimilor
Din plânsul florilor în miez de noapte
Prmește-mă în căușul palmelor Tale
Doamne!

P.S. poate luam legătura, îmi gaseste adresa in pagina mea