Poezie
Introspecție
1 min lectură·
Mediu
Privesc în mine și văd
Că din bucata de granit,
Ce cândva hoinărea printre stele,
N-au mai rămas decât fărâmiturile!
Încă puțin și totul se va transforma în praf.
Încă puțin și vântul
Mă va împrăștia în cele patru zări.
Dar ce se aude,
De unde vine muzica aceasta?
Cineva cântă în acest univers
Ciupind stelele...
A..., uite și o floare!
Și ce albă este!
Oare ce nume o fi având?
- Rodul credinței..., spuse Domnul,
Asta înseamnă...
Înseamnă că TU...
Înseamnă că eu...
Înseamnă că noi...
Noi nu am plâns degeaba...
Doamne!
Adună, te rog, praful sufletului meu
În căușul palmelor tale
Și, ținându-l ca-ntr-o scoică,
Transformă-l în perle de lumină.
033292
0

Privesc în mine și mă găsesc hoinărind printre stele
Mă împrăștie vântul ca o muzică în cele patru zări
Primește-mi fărâmiturile ființei
Să poți culege Doamne rodul credinței
Înseamnă-mi inima cu roua lacrimilor
Din plânsul florilor în miez de noapte
Prmește-mă în căușul palmelor Tale
Doamne!
P.S. poate luam legătura, îmi gaseste adresa in pagina mea