Poezie
Simbrie
1 min lectură·
Mediu
m-au încrustat amintirile ca o coajă de stejar
de la un timp
o idee mă furnică făcând poteci pe creier
circumvoluțiuni ale unui timp
poate apus poate un nou răsărit
se făcea seară
spărgeam o oră-n clipe de chemare
în speranța unui dialog celest
mă vămuia asfințitul
mă găsise gol
ar fi trebuit să am în scoica inimii
măcar o scânteie
ar fi trebuit
tocmai când credeam că știu că nu știu nimic
tocmai atunci când nu mai vedeam decât cuprinsul
m-ai bătut pe umărul inimii
și m-ai scos afară
pe câmpia cu flori ce valsau la nunta prinților
ce ne așteaptă cu pahare de șampanie
și noi uităm să mai venim
că ne-am mai luat un job sau o afacere
Antreprenorule
n-am apucat decât să mănânc struguri
nimicul meu pentr-un dinar
001981
0