lungul drum al stelei peste noapte

Eu la sfârșitul lecturii, n-am găsit decât ovații din categoria off topicoaselor:\"superb!\", \"Oau!\",\"Extraordinar!\". Spune-mi și mie cum să fac să par inteligentă și nedeplasată:))?
Sper că ai înțeles cât de impresionată sunt!

nu faci misto de mine, sincer, ma bucura mai mult aceste reactii sincere decat pretiozitatea unor cuvinte lungi, dar sterpe

multumesc pentru popas pret de-o poveste luuunga luuunga:)

splendid text absurd pentru un teatru teribil de concret scena se joaca cu lumina aprinsa intunericul este totusi profund si cuvintele trebuiesc usor cantate :)
frumos felicitari

Prin poemul asta am simtit asa, o boare de stele cazatoare si daca tot veni vorba, cine va avea nesomnul sa iasa la marginea orasului in camp liber maine dimineata pe la patru va vadea Leonidele, poate cea mai faimoasa \"ploaie de stele\" cunoscuta vreodata. In 1966 s-au raportat rate de 144.000 pe ora! Fenomenul e repetabil la un interval de 33 de ani, ceeace a generat de-a lungul timpului numeroase speculatii legate de varsta Mantuitorului si de sfarsitul lumii. As putea sa va asigur ca maine nu va fi sfarsitul lumii dar nu vreau sa ma dau destept :-) Dar va asigur ca, daca prindeti ceva senin, merita. Un spectacol de \"stele cazatoare\" (de fapt, fragmente de coada de cometa) care va va duce cu gandul la poemul Florinei, o sa va intoarceti acasa si, cei dintre voi cu nivel peste 120, o sa-i dati stea (necazatoare) fetii asteia pe acest poem.
Andu.

asta noapte, cand am postat textul, mi-am spus \"neah, e prea lunga povestea aceasta ca sa fie citita\", dar l-am lasat asa.

si uite ca astazi, supriza e mare mare mare.

Mircea, Maria, Andu
va multumesc.

n-am stiut de Leonide, insa promit ca maine dimineata Florina va sta cu fiu-sau in fata telescopului.
multumesc.

In noaptea aceasta am facut atatea comentarii cat n-am facut intr-un an de zile.
Am sa ma opresc la tine in pagina.
Ce fain ai evoluat tu. Pacat ca putini sunt cei care au ochi sa vada.

Mi-a placut textul.
Felicitari !

Noapte buna.

zau ca e ceva din teatrul expresionist al lui blaga aici. imi place simplitatea tonului

Anca, mai tii minte ca, acum trei ani jumatate, tu ai fost printre cei care au crezut in faptul ca florina poate scrie?
Eu n-am uitat...

Vasile, tu stii ca eu nu am cautat aventura exprimarii niciodata. Si poate mai stii cat de mult imi plac povestile. Iar alternantele...ei bine, alternantele fac parte din mine, pana la definire.

Felix, intoarcerea la simplu o simt uneori ca fiind necesara.
Cat despre amintirea teatrului lui Blaga, e cu siguranta un compliment care ar onora orice om care incearca sa scrie.

multumesc pentru surpriza facuta.
e un text la care am primit semne de la nume grele ale site-ului, ceea ce ma onoreaza, dar si obliga.
definitiv.

Un scenariu bine regizat, personajele au parte de un décor propice, scenaristul cunoaște toate detaliile, maturitatea poetei îi permite realizarea unui poem deosebit. Dialogul celor două personaje se desfășoară fără nici un fel de piedici, nici cel ce filmează nu are nimic de reproșat, iese totul ca la carte. Decorul și intrarea în scenă dau o frumusețe aparte poemului…pe o coadă de cometă… o imagine deosebită a celor doi care parcă se pregătesc pentru un dialog, care le va marca viitorul.
Desigur că cel care deschide scena e el, și pe lângă toate și orgolios, începe cu un cântecel, e așa ca într-o joacă de copil, e de fapt suportul pe care își pregătește ceea ce speră să se întâmple… cum o are pe ea pe nimeni niciodată, e interesant modul cum îi spune de fapt ce dorește. E într-un fel romantic, cu toate acestea, poate lipsa ei de experiență… o face să se sperie de modul lui de abordare, și totuși reușește să-i destăinuie că totul e așa cum regizorul a pregătit jocul.
Se pare că el e mult mai romantic, față de ea, care trece peste preludiu, adică e mult mai directă ceea ce îl îndeamnă într-un fel și pe el să fie la fel: verbul e-n mine prunc / atinge fierul rotundul mijlocul. Pe când el plin de tandrețe: ești a tuturor celor dinaintea mea / și-a celor de după mine

Desigur că am tendița să tot schimb versurile, fiindcă ele sunt spuse într-un fel anume, ca să-ți încâlcești limba și uite așa: vidul tăcea indiferent… timiditatea lui o determină să ia decizia: atunci atinge-mă pe dinăuntru sunt eu ceva mai mică / și-n eu-l acela tot eu și mai mică…apoi sfârșitul cum nu ne-am fi putut închipui, altfel de cum orice regizor și-ar fi dorit, aceasta și datorită experienței personajelor: din când în când se legănau / pe o coadă de cometă

Poemul acesta poate fi pus în scenă, poate fi o pantomimă de excepție - Felicitări!

Am revenit nu peste câteva ore cum promisesem ci…de unde să știu eu că mai intră apă în cablele domnului Internet, sper că niciodată nu e prea târziu... ei cum să fie, dacă e tot 1 Nov.05 ora 18.00 ( ce bucurie aș mai avea un an înaintea mea!)

multumesc.

sa stii ca nu m-am indoit nicio clipa ca vei veni cu acest comentariu, pentru ca te cunosc si stiu cat esti de parolista.
eram curioasa sa-ti aflu parerea.
acum zambesc, pentru ca ai surprins cam tot ceea ce m-am straduit sa transmit.

cuvintele, da.
unele cuvinte sunt spuse mai greu, sunt prelungiri stangace ale gesturilor celor doi.
sunt acele expresii greu de recunoscut, uneori sperie cand le pronunti, de multe ori e destul sa le simti.
am incercat sa fragmentez neregulat aceste legaturi de cuvinte si sa las cititorilor darul prelungirii lor intre cei doi

eh, ar mai fi cateva de spus, dar, si-asa e lunga povestea:)
multumesc inca o data.

multumesc pentru ecoul primit de la tine, cu mult mai frumos decat sunetul initial plecat din mine.