Maria Prochipiuc

Poemul tău e un fel de constructor de imagini, mereu m-ai pus in dificultate, pentru mine poezia e imagine, când citesc versurile în minte mi se derulează deja imaginea, aici e cu totul altceva, citesc de două ori și abia reușesc să recompun, de ce? Un fel de complexitate a versului: și ne gândim la o autostradă pe care trec anvelope încărcate de carne, Când am spus că ești un fel de constructor nu cred că am greșit, așa văd eu mare majoritate a poemelor tale, un fel de filozofie a imaginii, altfel decât reală.

orbim mereu de rădăcini și de ramuri
niciodată de perne
de cearceafuri albe
ridicăm din trunchiurile copacilor
turnuri înalte

Poemul tău aduce în prim plan trăirea zilelor pline de substanță, dar cu acea nostalgie că totuși oricâte facem ce este mai important se lasă undeva, undeva pentru mai târziu. E un moment de trezvie, versul curge lin, cuvântul spune ce are de spus fără a-l întortochea de sensuri. E aici un fel de filozofie, ne învârtim în cercuri concentrice, iar ieșirea din ele, poate ne-ar face să vedem mult mai departe. Ultimul vers are o frumusețe aparte. Imaginile au o finețe deosebită. Nu am mai trecut demult printre stele, poate azi e momentul.

A nu ne mai scrie e faptul ca deja nu se mai simte lipsa noastră, e faptul că undeva în timp am avut ceva de spus, iar alții s-au bucurat de cuvântul nostru, întru cele ale bucuriei lui personale sau a fost împărtășire, fac azi popas întru cuvânt, fără zgomot așa cum am știut să trec mereu , un poem al existenței, simplitatea lui mă duce cu gândul spre începuturi, da, au fost vremuri, au fost cuvinte, am fost noi și poate încă mai suntem, cuvântul e cel mai important în exprimarea și înțelesul lui…

Petruț – Oprirea printre cuvintele mele îmi dă speranța că, încă mai exist, că, încă trăiesc cuvântul, ce e important e că măcar un suflet vibrează la citirea a ceea ce scrii. Mulțumesc!

Djamal – finețea privirii tale oprită peste poemul meu, mă bucură, înseamă că, încă mai am ceva de spus, acum cumințenia poemului probabil se datorează faptului că este și o dedicație unei persoane dragi mie, o prietenă adevărată, care m-a întâmpiat aici pe site la începuturile mele cu multă dragoste și am rămas de atunci unite întru cuvânt. Mulțumesc, e important ce ai spus, mai ales că era dedicație și doream să văd dacă am reușit să mă desprind fără să se simtă acest lucru.

Nu am mai citit demult eu poezie sau chiar ai scris una buna. Poemul tău are muzicalitate, cu versul tău orice interpretare duce spre altă poezie, mi s-a oprit ochiul spre:

Știutele se schimbă mereu în neștiute,
Ceresc se pleacă cerul de-atâtea stele coapte…
Ești partea cupei plină cu felul meu de dor,

Bine ai venit aici pe poezie.ro! Eseul tău cuprinde multe lucrui de esență de care nu ținem cont atunci când scrim, sau mult mai importante aceste lucruri sunt atunci când interpretăm un text. Eu văd acest eseu bine venit și salut inițiativa ta, e posibil să-ți placă foarte mult lingvistica, e o ,,boală,, de care suferă mulți literați. Sustin eseul și consider că are un rol important aici pe un site de literatură!

E o întrebare pe care mi-o pun, e posibil să nu-i fi înțeles eu sensul versurilor, nu vreau să fac nici comparații cu alte texte, ci mă rezum doar la cel de aici, poate ar fi mici intervenții pe ici pe colo... să zicem ca ar fi prea multe elemente de legătură, poate o sugestie ar fi fost mai de folos decât a trmite în Atelier.

Cum strada-i lac, un poloboc
plutește-aiurea și-n surdină,
sobor de greieri, ventriloc,
îi cântă-n doage, să ațină - imagini deosebite, lac și poloboc, aiurea și surdină, sobor de grieri, rondelul are și această menire deosebită față de alte forme de exprimare de a ne cânta prin cuvinte, de a le asculta pe fiecare în parte cu muzicalitatea lor. Inventivitatea, dar și particularitatea rondelului tău e cumva pe măsura posibilităților tale de exprimare, de posibilitățile tale inventive. Un rondel ce merită scos în față, un poem ce are în conținutul lui atâte imagini, dar mai ales ne vorbește așa de frumos, te-ar invidia și Macedonski...

în apartamentul cu jaluzele blonde și brunete
73 % din lucruri le-am acoperit
cu pânză de aluminiu
pereți împroșcați cu întrerupătoare
urme de țânțari
aprind lumina cu trompa
fac dragoste cu televizorul deschis
când mă uit la știri prin binoclu – încerc să-mi imaginez un asemena fundal unde urmează să se desfășoare acest poem. E aici un fel de foame de tine și mai ales de lumea ta interioară. De fapt e un fel de foame de imagini, încerci o contopire între realitate și imaginar, între ceea ce simți și ceea ce deja conturezi în imagini. Calitatea esențială a poetului e un fel de manifestare de parțializare a realului…

am nevoie de un număr de telefon
de la relațiile cu dumnezeu
apa curge miercurea
vinerea
duminica la slujbă
o să plouă și o să stau
îmbrăcat pe balcon până încep să curg
desfund canalizarea – suprarealism? E o contradicție între simplitatea cuvântului și reprezentarea lui în grafica versului, încât încerc cu mintea să și văd imaginile, unele devin realitățile altele se scurg spre inimă precum liturghia în vreme de duminică

în copilărie auzisem de o insulă
un fel de bucată de paradis plutitoare
pe o apă netulburată încă- plăcerea aducerii aminte e o stare care te poate ajută pe parcursul unui poem să-i dai trmitere spre o realitate imediată. Poemul mereu pornește de la efectul unei senzații, a unei amintirii ce te tot frământă, în momentul când totul este așternut pe hârtie, te simți eliberat.

atunci când au inundat-o cu de-adinsul
să se adune apele întru vâltoare
s-au înecat odată cu ea dorurile mele – versurile vor să descrie într-un fel trăirile, e aici un fel de nuanțare a unor stări, se simte că poetul nu scrie în afara sentimentlor trăite, sau de ce nu chiar imaginate, dar duse atât de departe încât devin credibile.


am rămas totuși pe viață
guvernatorul unei insule dispărute
mă plimb pe ulițe de lut
printre ziduri albe stropite cu glicină- cuvintele sunt gândite și sunt spuse direct, chiar dacă au latura lor de mister, se stabilesc aici aderențe între sufletul poetului și starea ce vrea s-o dea cititorului prin citirea versurilor… mai las și altora…

Dana – la ceas de bucurie pentru cei ce ne sunt atât de aproape ne adunăm așa precum albinele la stup, să ne înfruptăm din frumusețea momentului, a fost zi de aduceri aminte a unor timpuri ce au trecut, dar încă mai sunt…

Bogdan- ne aducem aminte că fiecare dintre noi, dacă nu de două ori pe an, dar măcar o dată există un moment când prietenii se adună întru bucuria unei zile, cuvântul joacă un rol important în viața unor oameni…

Florian- omule , domnule, poetule, oprirea ta în ceas de bucurie pentru noi e semn că încă nu am îmbătrânit și uitarea încă nu s-a cuibărit în sufletele noastre…

Felicia – floare albă de cais, pe unde mai umbli, unde sunt oare momentele când făceam primii pași pe aici și am fost primită cu atâta căldură, azi ai venit și ai împărtășit din bucuria timpurilor noastre…mulțumesc!

Radmila - cuvintele tale mi-au adus aminte, nu numai de faptul că azi e o zi deosebită și tot ce am scris se concentrează spre această zi, de câte ori scriu pentru cineva încerc să dau poemului o stare generală, fără a face trmiteri directe spre cineva anume, văd că tu ai intuit atât de bine despre ce este vorba, și înțelegi și sufletul tandru al celui ce scrie sonete, că da, despre el este vorba!

Silvia - mulțumim de semn, versurile știi tu bine că atunci când sunt dedicate cuiva pui în ele tot ce ai tu mai bun în tine. Mulțumesc!

Laurențiu – mulțumesc de corectare, se mai întâmplă, cu toate că am citit de câteva ori, dar uite e bine când mai există câte un ochi prevăzător!

Valeriu – e mare bucurie când în jurul acestui poem s-au adunat atâția membrii, dar și prieteni, desigur că ce am scris eu nu poate fi comparat cu sonetele lui Adrian, el este pentru mine Cuvânt și echilibru!

Maria – Mulțumim pentru apreciere și pentru cuvintele: ,, Poetul din om moare uneori dar omul din poet nu moare niciodată!,,

Răzvan - tu mereu mi-ai intrat prin poeme cu acel aer a celui ce știe mereu ce am vrut eu să spun, și aceste comentarii îmi fac bine, și cel mai mult mă bucvur că ai reușit să guști din vinul roșu ce era pregătit pentru cei ce au poposit aici în acest poem!

Ina – suflet ce porți pe umeri calendarele lumii, brațele făcute cerc le-ai avut mereu întru dragostea cuvântului și mai ales a unor suflete dragii nouă de aici!

Adriane- mă bucur că ai reușit să revii aici măcar cu două trei vorbe, singurătatea naște de cele mai multe ori tristețe copleșitoare, vremurile bune pot fi oricând , totul e ca noi să nu ne lăsam copleșiți de ele, nimeni nu s-a ostenit , cred că toți s-au oprit aici din dragoste pentru cuvântul scris și în mod deosebit că în spatele acestor cuvinte se află sonetistul Adrian Munteanu, un nume deja recunoscut!

Costin- oprirea ta aici e semn că mai există cineva care prețuiește cuvântul, e semnul meu de prețuire pentru faptul că existăm aici pe acest pâmânt și am primit Cuvântul, chiar din gura unui apostol.

Adina- acesta a fost darul prețuirii mele față de un om care pune atâta suflet în artă și cultură, versurile tale ca răspuns la ceea ce am scris aduc lumină în sufletul meu, uneori un cuvânt din partea cuiva înseamnă cât toate darurile din lume. Să ne auzim întru ale poeziei cu bine și sănătate!

Adriana- mi-ai dat un impuls cu scrisul la lumina icoanelor, izvorul ar fi ca un clinchet al muzicii cuvintelor, de dragul Ei, cuvintele mele au prins nuanțe de vecernie, să primim cu toți cheia deschiderii cerurilor!

Leonard și Ancuta- e cel mai bine ca să nu greșesc, popasul aici în pragul serii e semn că suntem născuți pe acest pământ...

Petruț - liturgicul e în fiecare din noi, totul e să fim pregătiți în fiecare moment de liturgia liricului și să reușim a-l exprima cum se poate mai bine.

Mulțumesc voua!

Umbra și penumbră, argint și cristale în priviri, nu contează continentul, nici țara de unde ne tragem sevele lirice, important este că știm a le modela și că sufletul nostru se acomodează la orice structură. Am remarcat versurile:

Viața va fi marginea rămasă în iarbă
în lumea celor îmbătați de imperfecțiuni
și fericire

Un suflu nou, mă bucur de ce am citit aici, mult succes și orice clătinare să nu te facă se renunți, fiindcă există multe valențe poetice...

Gust de fiecare dată scriitura aceasta sub formă de patru versuri cu gura până la urechi, dar nu sunt niciodată în inspirație să pot răspunde cu o măsură asemănătoare…în trafic doar la semafoare, îți vine să-njuri ca un birjar, pe cei ce mână cu pedala, atâția cai fără să-l mai vadă pe bietul pieton... așa că dă înainte…

Mereu te descopăr altul, aici e un fel de resemnare, un fel de împăcare cu tot ce este, inversiunile parcă nu pică chiar așa de bine, poate ar fi bine să mai recitește dar caută să te auzi. E un fel de căutare a sinelui, dar și un fel de înțelegere a neînțelesului…

La marginea cuvântului- e expresia ce o folosesc și eu uneori și îmi place cum apare ea aici în textul tău, apoi ce am mai remarcat e acea singurătate orgolioasă, e aici un fel de sinusoida a simțurilor ce te duce cu gândul la o stare de neliniște sufletească: lăcomia simțurilor scufundată în apa moartă
betonează culoarele memoriei

Un text daca vrei din punctul meu de vedere ce tinde spre suprarealism, imaginile sunt deosebite , dar realizează greu realitatea sau poate e starea mea de moment. Puse toate cap la cap e un text interesant și cu multe trmiteri și interpretări

Cătălin – citatul este preluat, așa că, dacă ai cumva a face referire la el... nu știu în ce să cred referitor la comul tău, iau doar partea bună a lucruilor, altfel nu se poate...

Silviu - oprire de-o lumină , e suficient și o rază să-i poți simți aproape pe cei ce îți trec pragul cuvântului.

Radmila – loc este suficient pentru toți, acolo în liniștea cerurilor nu vom mai purta pe noi nici grijile lumii acesteia, dar nici alte podoabe, așa că…

Am citit cu mare atentie ceea ce ai scris tu aici e o pagină veritabilă de jurnal,se simte toată starea sufletească a momentului, realitate pusă în prisma amintirilor, totul decurge frumos așa cum bine m-am obisnuit a te citit, poate mult prea trist pentru cineva care scrie cu mult umor, poate puțin dezamăgit datorita unor realități în care te învârtești... jurnalul tău e o starea de confesiune, de împărtășire către cei care te citesc să-l poată cunoaște pe omul Sorin și în altă postură. Succes în ale scrisului și dacă tot ai pus de o firmă...