Poezie
Margini de zori
în zi de august douăzecișitrei
1 min lectură·
Mediu
departe de oameni trepte spre infinit urci
mereu te-atrage nerostitul în efemerul amintirilor
depărtarea e ca o profeție a neștiutului de mâine
întrebi de fiecare dată nepătrunderea visului
ascunsă cântec după draperiile nopții
pătimind sub picurii argintii ai toamnei
de cele mai multe ori rupi cu dinții potecile
mângâind cu tălpile într-o îmbrățișare podoaba pădurii
lasă-te femeie în dansul pătimaș al vântului
noaptea din adâncul pământului
să ți se cațăre pe la tâmple aduceri aminte
ca fulgerile răzvrătite de iubirea norilor
minunată este ziua când florile mângâiate de timp
își varsă din tulpini parfumul ca smirna în pragul serii
lasă-te îmbrățișată de zorii zilei ce destramă
luceferi fistichii a umbrelor lumină
pe-a cerului spinare ce arde fără ocolișuri luna
ai devenit cuvânt și freamăt de destin
te joci cu lutul vremii în tainică lumină
tu suflet de femeie!
023.926
0
între iubirile împlinite doar la răstimpuri
încât uit uneori cum se rostește
uit uneori cum ar trebui să-mi răsune
vocea iubitului în inimă
sau cum să-i citesc cuvintele pe buze,
buburuze
atunci mă întorc la copaci,
la poteci, la frunze, la hamaci
și îmi strig prin păduri singurătatea
îmi strig durerile,
mă înfund în cărări neumblate
sau mă urc pe munți
de una singură
liberă, sinceră
sigură
există oameni
care nu au dreptul la fericirea lor
decât să-i bucure infinit pe alții
dintre aceia sunt eu, care
atunci când sunt mai liberă
mă consider a fi constrânsă
de soartă
și mi se întâmplă ades
a plânge cu fața la ziduri
și mai ales
a tânji
să nu mai fiu
Și-ți mulțumesc Maria, la ceas târziu!