Poezie
Ne vom întâlni cândva
2 min lectură·
Mediu
sunt clipe când pe poteci neumblate
timpul răscolește frunzele
în căutarea unui surâs de fecioară
te petreci meru în albastru
noaptea ți se slobodă trupul în himere
să știi că nimic nu este întâmplător
doar neîntâmplarea descoperă lumi
fur în fiecare zi din amintiri
sorb cu nesaț ropotul de stele
grădinile caută urmele pașilor
în dimineți prăfuite de mirosul de ambră
aștept mereu o scrisoare
să-mi însenineze miezul nopții
să fi uitat vremurile
când cerul respira adânc îndrăgostit
știu ai să-mi spui că tăcerea e timpul amintirilor
că sufletul tău ștrengărește își caută cuvântul
că de fiecare dată te trezești pe celalată parte a patului
plopii si-au dezgolit rugina
tu cu palmele pline de frunze cu buzele roșii
relaxată picior peste picor vei întreba
ce cauți femeie în timpul meu în fumul meu de țigară
mă simtă trăită în fiecare poem îți voi spune
vinovată de tristețe desenez chipuri să te descopăr
degetele albe mângâie conturul privirii
orele bat îngerii au plecat
da prea multe despărțiri s-au adunat
încerc să-ți spun adevăruri despre lumi interioare
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
poate doar un vis de toamnă târzie
speriat de amurgul zilei
va silabisi la întâmplare numele tău
înăbuș pornirile din mine
oamenii devin păsări
norii înverzesc
în umbra inimii reci
ce te încuie strâns spre asfințit
literele mi se așează în toate limbile
vreau să înțeleg neînțelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
voi fi mereu cu tine în timpul ce se scurge
064671
0
am citit cu placere poemul tau. sens, caldura, mesaj. succes!
retin:literele mi se așează în toate limbile
vreau să înțeleg neînțelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
cu prietenie,