Maria Prochipiuc

9 Martie- să ne înobilăm cu gândurile lui:

Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim

(Octavian Paler)

8 Martie- Doresc ca șnurul alb si roșu în acea împletire unduitoare, simbolizand infinitul purității și dragostei să vi-l prind din nou deasupra inimiii , iar sărutarea patetică a primaverii să-și pună amprenta pe sensibilitatea voastră, femeilor!!!
Azi nu se poate vorbi decât despre iubire, care nu este altceva decât cel mai curat vis. Iubirea, ca valoare a ființei umane înseamnă uneori renunțare, alteori împlinire, într-un cuvânt trăire. Iubirea înseamnă respect pentru tot ce este viu . Ea nu poate fi exprimată în cuvinte; ea trebuie trăită și simțită, cuprinzând înțelesul ei ca o bucurie și o dăruire totală.

Antiblestemul tău în prag de seara mi-a adus bucuria citirii!
Cine are ochi să vadă!

Am citit, voi mai citi... dar de ce vrei o misiune așa de grea? Nemurirea nu poate fi ucisa!

Nu crezi ca e mai bine să așteptam 31 Martie?
Le lasam la comentarii și după vedem noi poate iese ceva frumos.

7 Martie- ,,Fiecare zi, plina de lumina, mă face să-mi aduc aminte că trăiesc!\"- omul modern veșnic nemulțumit de sine , complexat , mai ales de frica de a nu rămâne singur numai cu sine însuși, își domolește aceste suferințe în împlinirea prin dragoste, pentru a merge mai departe cu viața.

6 Martie- ,,Frumusetea e in ochiul privitorului\"- Frumusețea gândirii e unul din acele minunate lucruri pe care le poate poseda cineva , si …frumusetea stă chiar în ochiul privitorului. Daca ne referim la o persoana anume , vom vedea în acea persoana frumusețea sufletului nostru pe care dorim s-o imortalizăm. Acest frumos poate cuprinde multe aspecte.
Un exemplu:

Câinele a vazut o fata:
\"carne\" a zis, batându-și dinții.
Și-și priveau părinții fata:
\"floare\" au zis, plângând părinții.
Și-a vazut-o un călugăr:
\"bestie\" a strigat ascetul.
Și-un poet văzut-a fata:
\"înger \" a șoptit poetul\".

i> Cand nu mai vrei
sa-mi ingropi oasele constiintei si adevarului
in sala de asteptare, apar diminețile cu răsărit de soare la marginea gândurilor, unde visurile sunt albastre, iar anotimpurile devin balade cântate pe verdele frunzelor acolo unde sufletul tău privește viața cu ochi străini... și Cand nu mai vrei...tot straina imi pari viata!!

Mare si cer
unindu-se au nascut
linia orizontului
pe care voi veni eu puțin mai târziu

În orizonturi de stele un Suflet nenascut se unduia printre pietre cu zambet de narcisa asupra unui copilacolo unde zapezii vesnice asezate pe / inima lui odata din carne așteaptă să dea mugur de floare inca neconceputa / de pamantul-matca / iris de vant.… și am intrat în Primavara ...cu tine și …Am prins fulgul in palma
si nu am mai simtit gerul. ci doar îmbrățișarea cuvintelor alergand printre nori în căutarea unui vis să pot topi zăpada în valuri.
Unde poate fi mai frumos decât în Trilogia Iarna-primavara-vara privind copacii despuiați în muguri de toporași, iar zborul rândunicii topind în noapte vise deja visate.
Vise pecetluite de Dezumanizare a sângelui prefăcut în nori, acolo unde durerea se răsfrânge în tunete picurate pe oglinda vieții pentru a sorbi și ultima picătură din tine.
În treacăt, m-am oprit în primăvară și mi-am luat un Martisor, agățându-mi ghiocei la tâmple, iar toporași la un colt de rever sa-mi asculte iubirea.
Eu Eva, cea din vechime ma întreb : Unde ti-e raiul, Adame? adormita pe bratele sufletului, acolo unde EL ne mângâie cu verdele raiului în adieri neprihănite.
Voi devia putin de la text – Tu Adame, care mereu o învinuiești pe Eva cea aducătoare de moarte, te contrazici pe tine , fiindcă ea, ești tu, și-atunci , nu crezi că greșeala-ți apartine?
Revin, Radacini
infipte in cer
se-apleaca spre noi
si ne intorc spre pamant , ne caută , ne arată că lumina suntem noi.

Să nu uiți că vreau și eu un exemplar din versurile tale!

graba strică treaba( gramatica)
...o rază de soare va răsări...

Ei!
Am reușit să fiu și eu prima la textul tău!
Si da scrie despre ce iubești si nu numai… când iubești simți, simți cum primăvară își spală albastrul cerului cu fulgi mari căzuți în cuvinte, care respiră ueori trist alteori fericiți... și mai tot timpul o rază de soare v-a răsări din inima în care scrijelim cantul iubirii
note de trecere.

Da Mircea,
știu că sufletele noastre sunt gemene, altfel nu am simți aceleași lucruri... și da ... e o pendulare intre... vine sau nu... si a venit!
Si da, e primăvară!

Dragă Sorin, primăvara e în noi, așa că...așteptăm să dea mugurii, poate cine știe...

Am citit si recitit , dar stii de ce? Tu știi, fiindca simți tot ce vreau să spun. Ai adus trecutul în prezent dar nu în totalitate ci doar plecarea în armata, iar iubirea de azi vrei s-o transferi în acel context. Și cred că știu și de ce ! Iubirea se joacă cu tine , îți dă acea stare de neliniște ( rar întâlnită la bărbați ), o nesiguranță a sentimentelor nu ale tale ci …de aici insomnii… ultima noapte de dragoste… întâia noapte de …mură…
Te aștept să vii … din armată!
Realizări:

dă-mi insomnii să-mi pun, ca genunchiere,
pe buze să-mi crestezi ultima noapte
prinde-mi la gât năframa ta de lacrimi,
prin palma ta, o dungă concluzivă,
din harta vieții dăruite mie.
Ce mi-a placut cel mai mult: ne-om regăsi, transcedental, prin ramuri.

As vrea sa fie miine \'ntiia primavara
In aer sa miroase a povestiri cu orbi

E starea dintre somn și nesomn când prin minte ți se peindă tot felul de scene dar și dorințe, o stare de visare conștientă Sa pot sa gazduiesc in buzunar un vis și ce poți visa mai mult decât Paradisul. Si totuși ai adormit….abia acum începe visul.

cînd am simțit acel fior
am înțeles
și nu ușor
că treaba nu-i de loc de șagă
să pot pătrunde în mirajul cuvintelor tale, care imi lasă o mare bucurie după citirea lor.
Realizări:
fioru-acela
să-l îngheț
și-am înhămat știința mea
să rupă vraja
……………….
lemn de santal uscat în jar
iubirea n-are alchimii
pierdute-n taine
fumurii
Totul mi s-a parut ca un descântec, mă prinsese …vraja

5 Martie- Fericirea e unori ca o binecuvântare ce ne face să umblăm în căutarea viselor uitate undeva la marginea efemerului. Să dăm libertate fericirii!

Am stat atâta vreme cu întrebarea pe buze: Cum să te pierd?! încât aud chemarea Hai cu mine... acolo unde păsările îți ascultă dorul într-o uitare cântată și renegată pe-o rimă diversificată. Din cântul lor am compus Doua sonete ( back to back)pline de durere rebalansând puterea, /O \"așteptai\" ca pe averea / Ce-ți moare-n mâini de desfătare prin spații vagi sau școli terestre,…Prin ochiuri colorate totul se transformă într-o Poezie veche cu sensuri noi cu lumini ancorate într-un curcubeu cu petale enorme , unde neliniștea din umbră ar clămpăni dar nu mai are glas.
Paradox aș spune să Ne prelevăm, prin gânduri abstinente, / De haosul ce circulă prin noi, ne căutăm o slobozire prin rugul ce arde… , ne căutăm,…visăm la Timpul nostru, veșnic paradox…in jurul poeziei tu nu dorești decât sa-mi faci o Destainuire. Nici nu m-am gândit căNu m-am mai urcat pe munte demult / și totuși visez; că umblu îmbrăcat într-o poveste spânzurată undeva la capătul patului , acolo unde un cui “a fost odată...” Citesc cu litere mari : Invitatie la polemica și tot Cotrobăind prin sertare,am dat de “un fel de fabulă”iar Dacă sunteți curioși, o găsiți pe “site” sub titlul: “Pedagogie”.care nu-i altceva decăt un Apendice la articolul. Am început să Plutesc... în căutarea unui deznodământ Cu-atâtea amintiri desperecheate,… Ce-ncepe-abia acum să se-n firipe,în zborul spre eternitate.
Cobor spre cele pamântești unde Greierele si furnica în vechea lor negociere Încolțit de frig și foame ajungi la vorba Cine are ochi, sa vada că Norocul tau... caută lumina pentru a o sorbi din cupă ajungând la Agonie *- cine are urechi, sa auda șoapta modestă strânsă cu mâna de pe întinsele apepurtați pe-o întrebare mereu dusă spre infinit în agonia spre lumină, ca într-o Izbavire Pe un altar necunoscut. Chiar dacă urmăm anumite clipe ce bat nelegitim, cine are minte, sa priceapa.
Nici chiar așa Cu pumnul in gura fiindcă încercarea de-ai atrage pe cei interesați într-o polemică deschisă, principială, s-a lovit de aceeași inerție ineptă, de incapacitatea de a privi lucrurile în față.
Excluzând două sau poate trei intervenții pe subiect (și cu această ocazie țin să mulțumesc celor care au acceptat cu entuziasm ideea,) polemica s-a trasformat în ceea ce,
după parerea mea, n-a fost o „polemică” ci doar o exemplificare de cum nu trebuie să se spele o rufă murdară în văzul tuturor.
Să lăsăm polemica și să ne întoarcem la Prorocire fiindcă nu știu cât am să pierd și cât am să câștig Privindu-mă, ca-n transă, printre ochi, am încercat să dregTrecând, decorticat, prin vânt și ape, să mă pierd în liniștea pe care o aștept.

Sper ca trecerea mea să n-o consideri ca pe-o Invitatie la barfa și pentru că mi s-au terminat metaforele mă opresc aici cu gândul să merg mai departe daca nu te deranjează.

Mirceaaaaaaaaaaaa!
Voi reveni.