Jurnal
Câte o maximă pe zi
luna Martie
4 min lectură·
Mediu
1 Martie
Unii oameni văd bine numai aproape: ei trăiesc doar pentru prezent. Alții văd bine departe, dincolo de ziua de azi.
2 Martie
Dacă luăm hotărârea de a face o faptă bună în fiecare zi, indiferent cât de mică sau de neînsemnată ar părea, vom culege neîncetat roadele ei.
3 Martie
Viața este la fel ca muzica. Ce fel de melodie cânți tu?
4 Martie
Nu poți pierde ceea ce ai dăruit.
5 Martie
A-ți pune credința în altceva decât propriul sine necesită un oarecare curaj; însă cei ce și-au pus credința în Dumnezeu pot mărturisi că acel lucru le-a dat în schimb pace și un curaj și mai mare.
6 Martie
Râzi de tine însuți din când în când; o să-ți facă bine.
7 Martie
Sentimentul de împlinire îți umple viața atunci când ești cu adevărat mulțumit cu ceea ce ai și nu cauți mai mult.
8 Martie
Dumnezeu îi iubește pe cei umili, pe cei disprețuiți, pe cei ce luptă să-ți păstreze visele vii. El este aproape de cei cu inima zdrobită. El tânjește să îi mângâie și să le vindece inimile cu dragostea SA.
9 Martie
Dacă te simți împovărat de tot ce ai făcut, reevaluează-ți prioritățile. Apoi, fă întâi lucrurile cele mai importante și lasă restul pentru mai târziu.
10 Martie
Þintește cât de sus poți. Nu lăsa nimic să îți limiteze credința.
11 Martie
Întotdeauna exprimă-ți aprecierea înainte de a discuta o problemă sau de a prezenta o plângere.
12 Martie
Ca să reușești într-un domeniu nou, să faci o nouă descoperire, sau să faci orice lucru nou în viață, trebuie să-ți asumi riscul eșecului.
13 Martie
Când spui ceva ce nu ar fi trebuit să spui – ceva spus doar în glumă, sau răutăcios, sau critic – cere-ți scuze imediat. Cu cât aștepți mai mult, cu atât îți va fi mai greu.
14 Martie
Întotdeauna există ceva pentru care poți fi recunoscător.
15 Martie
Măreția unui om nu depinde de poziție, putere, bani sau popularitate.
16 Martie
Dacă ți se rupe inima, dă-I-o lui Dumnezeu să o repare.
17 Martie
O singură faptă eroică și măreață nu demonstrează cine ești cu adevărat. Ceea ce contează sunt lucrurile mărunte pe care la faci în fiecare zi.
18 Martie
O rugăciune nu trebuie să fie lungă pentru a fi auzită. Trebuie doar să vină din inimă.
19 Martie
Dăruiește dragoste astăzi. Iubește-i pe ceilalți. Iubește-ți familia. Iubește-l pe Dumnezeu. El va avea grijă ca tu să ai destulă dragoste; îți va da înapoi mai mult decât poți dărui vreodată.
20 Martie
Chiar dacă tot ce poți să faci este să te târăști, este mai bine decât să stai fără să faci nimic.
21 Martie
NU te ascunde în spatele unei imagini false: oamenii te vor iubi mai mult dacă ești sincer.
22 Martie
Dacă ți se pare prea greu să faci față unui lucru anume, poate trebuie să-ți împarți povara cu altcineva.
23 Martie
Înainte să judeci pe altul, gândește-te la ultima ta greșeală.
24 Martie
Lasă dragostea să înflorească în inima ta! Lasă dragostea să îți stăpânească inima, s-o umple cu pasiune și vigoare și s-o însuflețească cu tot entuziasmul și cu toată bucuria de a trăi, pe care dragostea le oferă.
25 Martie
Când ceva nu merge bine poți să te dai bătut sau poți lăsa o nenorocire să facă din tine un om mai bun.
26 Martie
Nu există nici un lucru în această lume pe care dragostea să nu îl poată învinge.
27 Martie
În ziua de astăzi informații despre aproape orice sunt la dispoziția ta prin intermediul televiziunii, cărților sau internetului. Totuși, merită să faci distincție între cunoștințele utile și cele care doar îți ocupă timpul pe care l-ai putea petrece în scopuri mai folositoare.
28 Martie
Pune-ți ochelarii optimismului și vei vedea o lume plină de posibilități.
29 Martie
La fel ca o mașină de spălat, necazurile ne fac să ne izbim cu capul de pereți și ne storc de vlagă, dar în cele din urmă devenim mai curați și mai buni decât înainte.
30 Martie
Nu căuta să perfecționezi trupul, ci sufletul. Trupul este trecător, dar sufletul este veșnic.
31 Martie
Zâmbește. Dumnezeu te iubește! Continuă să zâmbești și în cele din urmă vor zâmbi și cei din jur.
06811
0
