Ucigaș de cultură

Mi-au închiriat o mașină, o dacie veche cu tapițerie ruptă, mi-au dat o hartă și mi-au însemnat cu roșu un sat: Perișoru. Am plecat din București cu gândul că la un moment dat voi ajunge la familia Burtea unde eram repartizat. Mi-am încărcat rezervorul, mi-am făcut câteva pachețele cu mâncare, mi-am luat suc și câteva pachete de țigări. Am ieșit pe la Bucur Obor pe drumul național 1 sau drumul european 85. Am trecut de Urziceni, iar la Slobozia am făcut stânga... apoi pe drumul județean 45 am ajuns la Cilibia. Acolo am făcut dreapta pe drumul național 5, șoseaua ce face legătura între Buzău și Galați. Am trecut de Făuri și am ajuns într-un final la Ianca, trecând pe lângă ce odată a fost lacul Brotăcelul, acum secat și plin cu vite. Ajuns în Ianca am fost nevoit ca în centru să fac drepta să o iau spre Perișoru, pe un drum de țară cu multe gropi și rar asfaltat. Am trecut calea ferată și după 1 km am intrat în satul acela. Aici nu știam unde să găsesc pe Rada și Tudorel Burtea, mamă și fiu. Am întrebat un sătean care mi-a spus să merg înainte până ajung la Biserică și la școală. Acolo se face o intersecție mare. Nu fac nici dreapta, nici stânga și o iau înainte. Ãla este satul vechi, ăsta era nou. Așa... și luând-o înainte la capăt trebuie să fac stânga și intram pe strada florilor, nume dat de nepoții sătenilor care își petreceau vacanțele pe-acolo. Și mergi cam vreo 300 de metri și pe partea dreaptă o să vezi un măr mare, dar mare, la o curte cu gard maro. Așa... și acolo trebuia s-ajung. Am plecat. Am trecut de biserică și când am văzut mărul ăla mare m-am oprit. Am strigat, dar am strigat nu glumă... și mi-a răspuns o vecină, tanti Florica, cum aveam să aflu mai apoi, și mi-a spus să intru că baba e surdă și nu aude iar Tudorel nu e acasă. Am intrat dând cârligul de la poartă la o parte și am ajuns în fața casei unde într-un cerdac stătea baba întinsă la soare... I-am spus cine sunt și mi-a spus să intru și să-mi las lucrurile unde vreau prin casă, dar să o las să se bronzeze. Casa era gata să cadă. O casă înaltă, nevăruită, împuțită. Am intrat rătăcindu-mă prin atâtea holuri și am ajuns într-o cameră în care se părea că nu mai trecuse nimeni de mult pe-acolo. Mi-am așezat lucrurile într-un colț și am ieșit. Curtea era imensă dar era teren virant. M-am plimbat pe la animale și am putut să observ decât câteva oi, o vacă slabă și un porc care nu avea mai nimic. M-am întors la ea și am întrebat-o unde e Tudorel. Mi-a spus că nu știe dar ce treabă am cu el, de ce am venit de la București. Ministerul Apărării Naționale are nevoie de cobai și el a fost ales. Va primi o anumită sumă de bani și va avea o perioadă în care va fi plimbat pe unde va vrea, pe banii statului și apoi va fi ucis într-un experiment. Baba mi-a spus că dacă e musai atunci ea nu are ce să facă. Dar de ce el? E simplu: e un ratat. Nu are nevastă, nu are viitor. La ce ar mai trăi? Așa e maică, mi-a spus ea. Când a venit Tudorel eu dormeam. Femeia i-a spus că am venit. El știa despre ce era vorba. La două case, mai spre marginea satului, era o paradă de modă în plină desfășurare, la porțile căreia era adunată multă lume. În special tineri care se holbau la niște fete venite de la oraș ce defilau goale, purtând niște ochelari de soare. O linie nouă de lentile pentru ochelari a fost lansată și acum era promovată. La casa cu gard galben o fetiță era bătută de bunica ei cu biciul. Nu avea decât vreo 3 ani. Am alergat disperat, am luat-o în brațe și am fugit cu ea. Mi-a spus că doar mamaie o bate. Mami nu, nici tati, nici Nelu. Am hotărât să o iau cu mine. Tudorel a dat un pat de pomană, a vândut calul și vaca, s-a ras în cap și apoi fără să-i zică adio mamei s-a urcat cu mine în mașină și am plecat spre București. Eugenia stătea pe bancheta din spate ținându-și jucăria în brațe, ațipind în scurt timp. Când am ajuns în București, la vreo câteva zile după ce am plecat, Teatrul Național nu mai era. Dispăruse. Dar și magazinul Unirea și Cotroceni (ăsta din greșeală). Le-am spus că a durat prea mult... de fapt, nu au urmat programul. Tudorel a fost luat de Ileana și dus la aranjat. A supraviețuit experimentului și după trei ani a fost trimis să ucidă un sat. I s-a dat o mașină, bani, o hartă și un semn: Săpânța. Eugenia mânca liniștită o înghețată într-un buncăr când întors Tudorel i-a adus un băiețel, de vârsta ei: Adrian. El avea să devină șeful. Eugenia curva lui și a mea (). Șefule vreau eu următoarea misiune: „Trebuie să ucidem agonia.ro” PS: E atât de ușor să scrii prost. Trebuie doar să vrei. Subiecte există... dacă ați citit ați văzut.