Maria Prochipiuc

am zidit un vers spre eterna lumină că tu ești și eu voi fi dincolo de cuvinte motiv de iubire voi purta în suflet cerul ca un copil ce mângâie sânul

ne mișcăm în lumina zilei nopatea îmi ocolește privirea întorcere în hățișurile visului cu ochii lipiți de tavan îndulcesc tăcerea-ți gândurile se încurcă în ițele clipelor cu teamă în suflet

La multi ani! - tuturor celora care poarta numele Sf. Gheorghe. Din roua diminetii, din crinul alb stralucitor, ascunsa dupa umbra numelui vostru, vin cu acel invechit, dar sincer: La multi

pata albă a cămășii se stinge topită în ochiul nopții ca o spirală alergând de frica săruturilor sfințenia trăirii te aruncă gol în iarba plină de rouă aproape că nu-mi mai amintesc de când

El umbla pe marea învăluită cu valuri mari și groase ninsoarea rătăcește la vreme de seară cu priviri întrebătoare moartea își pierde fecioria într-o taină a imensității de dincolo noi înstrăinați

am auzit poetule că micile bucurii le transformi în intime sărbători că anii scurși au îngropat durere amarul a rămas mă dor cuvintele se-adună călătoare primăveri cu doruri simple îți scriu acum

raționez simțirea pleoapelor răsfrânse în bobul de rouă îndoiala celui ce încearcă urcușul bolților de azur rătăcesc contur de neguri călătoare mocnite în iubire caut izvoade vâslind printre

din când în când străinul acela vorbește de lumină sub poduri aurolacii sărbătoresc iluzia vieții la intrarea și ieșirea din oraș se practică pornografia într-o performanță sexuală dementă și

ne-am trezit dintr-o frumoasă poveste înlănțuiți la răscrucea timpului furtuni de cuvinte nemângâiate presimt nebunia palmelor nu mai este timp de rătăcit dincolo de munți mânjim cu buzele un

mă învățai pe de rost adunată într-un mănunchi de gânduri neliniștea timpului mai poartă încă amprenta sărutului în palme floarea albă de cais își lăsa visarea într-un făurar când mâinile aveau

ochii tăi vor prinde noaptea în brațe și vor șopti mi-e dor de căldura mâinilor tale palmele mele îți vor mângâia inima cu atingerea buzelor ești cel pe care-l strig din limpede

sunt tot la fel cum tu m-ai cunoscut – explozie de vânt și pâine frântă doar poate cu o clipă mai matură în hohote mirate năpraznice talazuri iar alteori adun tristeți neostoite aidoma timpului ce

tresărindu-i inima la bucuria vederii Maicii lui Hristos stăpânitor al pornirilor trupești martor al descoperirii Sfintei Treimi netulburat de gijile lumii contemplează Iordanul ca avon al

cei de dincolo își regăsesc liniștea în noi ne mângâie singurătatea năpădind cu lacrimi în fiecare sâmbătă boabele de grâu întru veșnică pomenire unii și-au găsit liniștea în pântecele

să ne convertim emoțiile chiar dacă vom fi prigoniți sălbăticia ca un dușman nevrednic va înfige ura așteptării către noapte din ghemul vieții fecioarele își țes cămăși de borangic din când în