Clopotul de seară

El umbla pe marea învăluită cu valuri mari și groase

ninsoarea rătăcește la vreme de seară cu priviri întrebătoare
moartea își pierde fecioria într-o taină a imensității de dincolo
noi
înstrăinați prin cimitire vom adormi
toamna ne va plange durerea sufletelor în mormantul realitații


clipa
roșește sfârșită în ruinele trupului renovat la umbra decăderilor
sufletul își pregătește lecțiile pentru o nouă naștere
mamă despuiată de inimă

viitorul se închisese pentru dânsul

zbârciturile cad una peste alta
viitorul zguduie obrazul boabelor de cleștar
în ochiul întunecos al spitalului
despuiate
oasele căutau amețite membrele ce se pregăteau să se dezlipească
pe patul durerii
umbrele mureau fără zgomot la răspântie

pei satano!

luciferii dansează pe ruinele ființei zidite de Dumnezeu
cântăreasc gândurile și cuvintele vieții
sapă la temelie făcătorii de bine sorbind răsuflarea în lumina plăpândă a lumânării
se înserează în imaginea stranie a morții
pleoapele vinete închid căpruiul întovărășind rămășițele la ultimul locaș

moarte te pot numi pe tine viață?

orizontul se închidea în sunetul clopotelor de seară

ochiul îngrămădește viața atâtor nimicuri învăluite în mistere
întâlniri deșanțate adâncite în amarăciunile vieții
doamna în negru își aștepta răsplata

vremea tămâierii venise


îți vorbesc de dragostea mea pentru tine


ce vei face pământule cu el?
se va topi țărână...vremea va trece


adio!
nu îmbrăca haine negre!

viață trimisă într-un plic numit speranță