Poezie
Speranța cea mai puternică dintre învinși
1 min lectură·
Mediu
vântul împietrit la cap de zare tâmpla vieții răstoarnă timpul amăgirilor albastre unde totul se-mplinește doar într-însul alint al cărnii somnoroase o mână palidă întinzi spre mine sufletu-mi ca o ceară se prelinge în picuri de muțenie mă dorești ca pe o moarte un dor de unde dor o pasăre coboară în zăngănit de clopot în prăpastia cerului sufletul își îngroapă umbra vâslind printre maci verdele moare pentru a renaște într-o nouă iubire
0125131
0
Poem de acută expresivitate, al luptei cu timpul, cu patimile plasate între moarte și renaștere.
Iarăși ar trebui o steluță, dar n-o mai fac. S-o mai facă și alții. Și o vor face.