Cînd voi cere să fiu cu tine

Am observat. Dialogul continuă.

Atingi aici pereti de suflet, ferestrele si usile tu le-ai batut in cuie, nici macar durerea, nici macar surisul nu mai pot iesi, nu mai pot pleca inchise, ferecate, ascunse acolo. Ce piatra vie, totusi, cind atita viata pastreaza in ea. Superb finalul, Marie...

\"înflorește piatra
iubite
tu nu mai
ești.?\"

Frumos, asa vad eu de departe, iti dai seama cit de frumos e acolo, in aproapea ta.

Drag, Ela

Frumoasa scriitura, se unduie la ferestre uitate deschise peste noapte, peste iarna, peste ani... Tristete si melancolie, cantec si vers, viata.

Dorinta si speranta nu moare niciodata, chiar de se-ascunde discreta sub lespezi mari si grele. El nascoceste povesti, chiar daca usile, ferestrele, chepengurile sunt sau par atat de inchise.

născocesc povești la uși și ferestre bătute în cuie struna inimii învârte pământul durerea uitării arde dinspre iernile fără soț

Sus fruntea, Maria, ca piatra infloreste sigur, si El totusi exista.

st

Maria, poemul acesta e tare aproape de tine, se simte asta. Înțeleg referirea acelui \"dinspre\", dar personal aș renunța la el și la semnul de întrebare de la final, lăsându-l deschis.
Tu \"născocești povești / la uși și ferestre bătute în cuie\", dar nu-i nimic, poate e parte din condiția artistului și o sa vină și vremuri în care \"pietrele vor înflori\".
Frumos!

cu bine,

\"născocesc povești
la uși și ferestre bătute în cuie...\"

pot să depun mărturie despre cel puțin o fereastră deschisă de această poveste...
Alion.

Remarcabil întregul poem, dar în deosebi finalul.

\"durerea uitării arde
dinspre iernile fără soț\"
- aici apare o ambiguitate, însă deja vorbește în mine epigramistul. :)

\"nebunia din mine
mâzgâlește pereții
a verde tainic de lumină\"

Ce coincidență frumoasă astăzi, verdele dintre noi! La tine tainic, luminos, la mine mai compact, mai apăsător, tocmai am postat un poem \"Densitate\" și un pic obosită fiind m-am gândit să trec prin pagina ta de unde îmi trag de multe ori liniștea și echilibrul. Așa m-am trezit călătorind într-un inepuizabil univers al verdelui, îmi culc obrazul pe piatra înflorită ascultând sevele pământului, parcă aud undeva în depărtare o doină șoptită, dar cât de odihnitoare e chiar și tristețea aici!

Amadriada

verdele suspină
înnebunind
de strîmtoarea pereților

piatra adoarme
sub fruntea frunzelor
ce cad

pămînt amețit
de inimi ce-și caută
struna

vino
încă te chem.

Frumoase poeme scrii, inspirata de sonetele lui Adrian.

Nebunia din noi, ne face sa rasturnam orice regula, sa nascocim povesti la usi ferecate, sa vedem piatra inflorind. Priveste cum narcisa a fisurat piatra!

iti sunt
perete ramas nesters
prin verde lumini ai nascut
descult tu m\'ai povestit
si frig mi\'a fost in ierni ce\'au trecut
din floare
piatra am crescut

ramane sa\'mi spui ce ai hotarat. o zi buna

Important!
Mă scuturam de frunza ce-o să moară
pe jarul clipelor vestale sunt versuri care aparțin lui Adrian Munteanu după care m-am inspirat ( intregul poem se găsește în subsolul unui text la comentarii) acum un pic modificat.

Adrian – sper că împletirea mea în jurul versurilor tale să nu te deranjeze. Mulțumesc!

Daniela – încerc să-mi deschid sufletul piatră și să-l mai fac să și înflorească, eu sunt ca un cer după ploaie, toate cele frumoase pentru tine, în gânduri împletindu-ne.

Vlad și Cătălin- Pentru mine doar Sorin, ai început omule să guști din poezie, te-am mai văzut dar pe la niște texte mai tinere, acum că te văd și aici la mine înseamnă că esti ,,universal,, unori născocesc povești adevărate, care trec prin mine ca o săgeată, alteori lasă urme …

Lucian – dacă ai știi cât de aproape sunt toate cele scrise de mine, dar cât vreau de mult să scap de ele, poate reușesc să născocesc altele. După sugestia ta am renuntat la acel semn de intrebare. Am văzut o piatră înflorită și de aici am pornit, e prima dată când am început cu sfârșitul.

Alexandru – dacă tu ești convins că am reușit măcar un gemuleț cât de mic să deschid în sufletul tău, ce poate fi mai frumos?

Ionel, Ionelule- știu că în tine vorbește mereu epigramistul și când te văd comentând mă și aștept motiv de epigramă, ambiguitatea e doar în tine, în mine toate au o ordine precisă, dar să știi că mai sunt și furtuni uneori…

Marilena – între noi tot timpul au fost coincidențe tainice, care ne-au transpus fără să vrem în starea celelaltei, verdele e reînvierea mea, e culoarea care mă caracterizează, chiar dacă au mai încercat unii sa-mi demonstreze că verdele moare. Gândurile noastre au o reciprocă comună.

Radmila - versul tău mă încântă, mă suspină, mă adoarme, mă amețește și mă cheamă. Îți mulțumesc!

Codrina – ei, tu ce faci mă născocești și mă afli peste tot nu mă lași să fiu undeva la umbra neștiutului? Piatra de aici are mare semnificație pentru mine, am spus mai sus de acolo a pornit totul.

Victor – îți răspund în aceeași manieră (dacă mergi la profil găsești adresa) prpunerea postării versurilor - vom vedea ce modalitate să găsim.

iti sunt
lumina tăvălită-n fân
perete ramas nesters
fereastră ce nu poate să mă audă
prin verde lumini ai nascut
sub tălpi întunericul geme
descult tu m\'ai povestit
mă rogi să rămân învăluită-n umbră
si frig mi\'a fost in ierni ce\'au trecut
pe umărul stâng cu ochii deschiși
din floare
piatra am crescut

Important!
Mă scuturam de frunza ce-o să moară
pe jarul clipelor vestale sunt versuri care aparțin lui Adrian Munteanu după care m-am inspira ( intregul poem se găsește în subsolul unui text la comentarii) acum un pic modificat.

Adrian – sper că împletirea mea în jurul versurilor tale să nu te deranjeze. Mulțumesc!

Daniela – încerc să-mi deschid sufletul piatră și să-l mai fac să și înflorească, eu sunt ca un cer după ploaie, toate cele frumoase pentru tine, în gânduri împletindu-ne.

Vlad și Cătălin- Pentru mine doar Sorin, ai început omule să guști din poezie, te+am mai văzut dar pe la niște texte mai tinere, acum că te văd și aici la mine înseamnă că esti ,,universal,, unori născocesc povești adevărate, care trec prin mine ca o săgeată, unori lasă urme alteori…

Lucian – dacă ai știi cât de aproape sunt toate cele scrise din mine, dar cât vreau de mult să scap de ele, poate reușesc să născocesc altele. După sugestia ta am renuntat la acel semn de intrebare. Am văzut o piatră înflorită și de aici am pornit, e prima dată când am început cu sfârșitul.

Alexandru – dacă tu ești convins că am reușit măcar un gemuleț cât de mic să deschid în sufletul tău, ce poate fi mai frumos?

Ionel, Ionelule- știu că în tine vorbește mereu epigramistulși când te văd comentând mă și aștept motiv de epigramă, ambiguitatea e doar în tine, în mine toate au o ordine precisă, dar să știi că mai sunt și furtuni uneori…

Marilena – între noi tot timpul au fost coincidențe, tainice, care ne-au transpus fără să vrem în starea celelaltei, verdele e reînvierea mea, e culoarea care mă caracterizează, chiar dacă au mai încercat unii sa-mi demonstreze că verdele moare. Gândurile noastre sunt reciproce

Radmila - versul tău mă încântă, mă suspină, mă adoarme, mă amețește și mă cheamă. Îți mulțumesc!

Codrina – ei, tu ce faci mă născocești și mă afli peste tot nu mă lași să fiu undeva la umbra neștiutului? Piatra de aici are mare semnificație pentru mine, am spus mai sus de acolo a pornit totul.

Victor – îți răspund în aceeași manieră (dacă mergi la profil găsești adresa) prpunerea postării versurilor - vom vedea ce modalitate să găsim.

iti sunt
lumina tăvălită-n fân
perete ramas nesters
fereastră ce nu poate să mă audă
prin verde lumini ai nascut
sub tălpi întunericul geme
descult tu m\'ai povestit
mă rogi să rămân învăluită-n umbră
si frig mi\'a fost in ierni ce\'au trecut
pe umărul stâng cu ochii deschiși
din floare
piatra am crescut

infloreste piatra, si nu te pot comenta, lasa-ma doar sa te ingan cu sufletul...duios poem...