Alexandru Sitar

Desigur, nu am ceva nou să vă spun e doar așa, un fel de joacă, ce fac eu pe aici. Pagina asta e atât de albă, încât mă inhibă. Mai bine să-mi aprind o țigară, să mai beau o gură de

Străinul acesta care mă locuiește Străinul acesta care mă locuiește De o bună bucată de vreme A început să-mi poarte hainele, pantofii și chiar o parte Din obiceiuri Seară de seară,

Pe site-ul acesta-mi place mie Se scrie-n draci, fără zăbavă Poeții... nu-s în \"agonie\" Doar poezia-i grav bolnavă ! p.s. \"Drag de voi. Alion.\"

neliniștite secunde cad peste pleoapele acestei duminici ploaia a învins și ultimele dezacorduri dintre iubire și ură pâclă înfășând renunțarea ultimelor fecioare zidite în

Te străbat cu gândul micul meu burg Grădină vetustă răsădită la răscruce de ape Prin aortele tale-nghețate se scurg Secunde bolnave la temelie să-ți sape Dar tu te-ncăpățânezi să

sunteți robi ai autosuficienței și mă doare în cot de asta eu sunt copacul care adăpostește ploaia despletită ori cocori fluturând năframe albe deasupra tristeții pe creanga mea cea mai

dintre noi doar unii au moștenit limba de miere… alții s-au cățărat în copaci cotrobăind prin scorburi întunecate & amețitoare ori prin cuiburi părăsite de mierlă versul cel mai rotund

XXIV mi-am pierdut și speranța în ziua în care am descoperit că n-am curaj să-i spun muntelui mută-te din acest loc bântuit de neliniștea transcedentală că totuși că totuși ar putea să o

nu știu să merg pe drumuri bătute și pe cărări marcate cu semne sufletul meu se simte înlănțuit de aceea am ales calea ciutei și-a cerbului înstelat unde numai lumina mai croiește poteci

In clădirea impozantă a administrației funcționari mărunți își ronțăie umili angoasele și între două bârfe înflorite spontan pe buzele arse decid irevocabil soarta câte unui

Ca o taină ca un fum Am pierdut, pierdut iubirea Ploi de toamnă, ploi de scrum Mi-au încețoșat Privirea Neștiut, nebănuit Saltimbanc călcând pe jar Întomnat ca o

castani pustiiți de frunze cu crengi întortocheate și reci ca niște brațe descărnate înălțate protestatar înspre cer și umbrele înserării furișându-se printre

Cât de banal pare jocul acesta Să lustruiești consoanele și vocalele Diftongii, triftongii și adjectivele Mai ales adjectivele Apoi Cu gesturi sacrementale Să le-mpletești în părul incert al

primiți fluturele acesta calcinat pe care vi-l ofer cu falsă modestie el este moneda de schimb ce-mi poate asigura nemurirea în insectarul nepăsărilor

Am deschis ochii și erai acolo… Te lăfăiai Pe inima mea Ca pe o largă sofa imperială Trupul îți aburea metaforic Aidoma primei cafele a zilei Iar între buze Îți răsărea un crin

Săvârșesc ritul sacru al jertfei Într-un rug ce stă să apună Tinerețea zdrențuită mi-o spânzur De o raza înghețată de

Îți amintești Duminica aceea de mai Transparentă ca o aripă de libelulă în zbor - Ne-am întâlnit inevitabil Ca doi dansatori pe sârmă Ce pornesc din direcții opuse - Eu așteptam tramvaiul

Întoarce-te, întoarce-te, frate Ne-ncearcă iarăși o vreme vicleană Din apus au năvălit