Mediu
Îți amintești
Duminica aceea de mai
Transparentă ca o aripă de libelulă în zbor
- Ne-am întâlnit inevitabil
Ca doi dansatori pe sârmă
Ce pornesc din direcții opuse -
Eu așteptam tramvaiul treisprezece barat
Lângă arteziana ce-mprăștia
Iluzii diamantine porumbeilor
Tu
Te strecurai ca o felină satisfăcută
Printre ocheadele nerușinate ale tarabagiilor
Pașii tăi
Decupau arabescuri ciudate
În aburii trotuarelor ude
Mi-ai luat posesiv mâna
Și-am pornit ca-ntr-o beție totală
Să colindăm metropola nevrozată
Îți amintești
Zâmbetul duplicitar al recepționerului
De la hotelul așa zis de trei stele
Liftul defect
Și scările întortocheate și întunecoase
Unde tu
Marcai drumul cu surâsuri promițătoare
Camera igrasioasă și rece
Cu ferestre murdare
Prin care lumina vesperală se insinua
Ca o dilemă
În mintea unei călugărițe
Dialogul absurd și precipitat
În care verbele se conjugau nefiresc și straniu
Spaima cu care ți-am privit trupul fosforescent
Dezghiocat de complexele civilizației
Apoi cum
Ca Moise în fața rugului aprins
Am simțit înghețul
Încopciindu-mi ființa îndobitocită
Și răsuflarea ta fierbinte diluând neputința
Cu lacrimi și șoapte halucinante
Stăteam răstignit
Ca o larvă uriașă între cearșafuri
Amușinând miresmele tale exotice
Fumam
Fumul spânzura figuri sinilii de lustra ieftină
Și gândeam
În memoria frustă a cotidianului
Poemele de dragoste se scriu singure
Iar în rostuirea lor
Uneltele acestea umane ce suntem
Se dovedesc adeseori atât de nefolositoare…
Îți amintești
Personalul murdar ce pleca de la linia trei
Surâsul trist al vânzătoarei de bilete
Și-n general
Toată Duminica aceea absurdă de mai
034025
0
B