Domnului Profesor, cu dragoste

să privești cum apele urcă în cer dunele înaintează mai repede în orele nopții singularul îndemn să-l rostești puntea se va desface primind jertfa celui plecat pe cărări mișcătoare și nu va mai fi pasăre care să nu se înalțe în vîrful cîntării cautând o imaginară câmpie să nu te oprești - cum apa-n fântânile oarbe vei simți între buze gustul migdalei și mâna întinsă lângă paharul de vânt va învăța cum arată nimicul să-ți spui - în septembrie când m-am născut frunza cea mai de sus a luminii se-nfiripase precum o sabie în ochii mamei și nu vei putea copile să-nfrunți lacrima ei risipită pe creștetul lumii din volumul \"Gerunziu - poezii de dragoste\"