Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Tablouri suprapuse II

Pribegia gândului

1 min lectură·
Mediu

Mâini înghețate nu se pot desprinde
din nemărginirea punctelor de suspensie
sunt dureri și dureri
dar
cine și-ar putea închipui că și punctele suferă
suferă
de bună seamă
din îngemănarea lor se putea naște
o frumoasă poveste de dragoste
sângele crizantemelor
se împrăștie ca un simbol
peste sufletul meu privirea ta
tu
în profunde meditații despre
destinul uman
tristețile ți-au săpat adânc
rădăcinile
călăuze de pe străzi lăturalnice
pașii ți-i poartă
ghicitură
îmi conturează inima în
boabe măsluite de cafea
pe fundalul
dezlănțuirilor spirituale
te multiplicau
șerpește îmi violai intimitățile
pe o serie nesfârșită
de măști
le schimbai conjugând sentimentele
la timpul trecut
răsfoiai orele spre infinit
într-un cer îți împleteai
cetate
lovind cu securea odihna somnului

În depărtare salcia își domolește cântecul într-un ropot dulce de plans… dorul umblă pribeag prin taina nopții colindând pe la ușile lăsate deschise…o umbră se ivi în prag


022979
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
145
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Maria Prochipiuc. “Tablouri suprapuse II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/jurnal/88823/tablouri-suprapuse-ii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

VM
Vasile Mihai
Simt aici parca doua planuri paralele... esti acolo tu, pe de o parte... si el. De ce trebuie sa fie paralele?
Din ingemanarea punctelor se putea naste o frumoasa poveste de dragoste... se simte nostalgia, tristetea, regretul ca punctele raman intotdeauna paralele, nu se intalnesc, nu se unesc intr-o certitudine... trist!
El... nu mai avea rabdare cu viitorul, cu infinitul iar sentimentele le conjuga la timpul trecut... ratacindu-si prezentul din nou, dupa cum o face mereu...
Interesant e modul in care isi faureste cetate in cer... aici mi se pare ca deslusesc simbolul jertfei a ceva ce face parte din tine, un fel de \"Mester Manole\" care sfasie odihna pentru a impleti ziduri. De ce se rataceste departe de un prezent cu tine?
Se pierde in meditatii despre destinul uman? In inima lui chipul tau este doar imaginea premonitorie dintr-un ghicit in boabe de cafea?
Dar parca finalul aduce o raza de speranta... cineva se iveste in prag! Pragul unui sentiment numit acasa... si acel cineva nu mai rataceste acum pe strazi laturalnice la cheremul hazardului.
Dorul se intoarce acasa... si umbra e acolo, asteapta in prag... lacrimile salciei pot fi si de bucurie.
0
@maria-prochipiucMP
Maria Prochipiuc
Descifrări dincolo de mine?
Încă nu spun nimic. Mă bucur de trecere și îți mulțumesc pentru tihna citirii textului și pătrunderea lui!
0