Maria Elena Chindea

„acest daltonism” al vieții pare să nu-și mai zărească culoarea sângelui transubțiat de comoditatea respirului din baltă. Când „acareturile tale” îți dărâmă templele inimii, s-ar putea ca viața să devină o mare „cacofonie”, iar polii iubirii să iște seisme.
Fântâna ochiului poate regla axul lumii!

„dacă ești lângă mine,/cât se poate de concret,te pot dizolva în orice minut în zahăr.” Oare aceasta să fie cheia care descuie sau încuie vremea aceasta sulfurică? Concretețea iluzorie poate fi la fel de bine un opiaceu care să ascundă
focarul infecției. Într-o lume nimfomană e greu de pus diagnosticul corect. Spiritul „asocial” ne poate cumpăra puțin timp până ne dumirim de direcție!
Votez cu spiritul de frondă, cu și fără declarații pe propria răspundere!

Loviți de„virus final” se pare că va trebui să ne pisăm în creuzet elementele constitutive - și să activăm magia alchimizatorului suprem pentru a obține aurul pur! Altfel,„circumferința planetei” ne va extirpa fără milă. Doar suprapunerea peste imaginea de cocreatori și asumarea identității adevărate - ne va putea imuniza la virusul neiubirii.
Și da, doar un potop interior care să spele erorile umanității - ne va salva.

În vremuri de criză energiile ființării își schimbă miraculos codul - și ne-amintim de ce este atât de puternică și fascinantă viața!
Mulțumesc Răzvane!

Și eu cred că „nu toate rănile plâng” - unele sunt arcade ale luminii ce-și închină în noi smereniile iubirii!
Și câteodată „neputințele” ne centrează și ne relevă chipul, după care am tânjit eternități de-o clipă!

Cred că „Statutul de demiurg” ne este înscris în ADN. Putem sau nu să-i potențăm energia, să-l conștientizăm sau nu, să-i desfășurăm paleta manifestărilor din centru sau de pe granița ființării, spre creastă sau genune, vom crea înlăuntrul și afara noastră relaxați sau încrâncenați, prin gânduri, vorbe, atingeri - diferitele modulări ale luminii! Consistențele sau inconsistențele ei la interacțiunea cu noi, deja sunt o altă extindere a contaminării inerente între noi și pulsul duhului sacru plutind deasupra apelor începutului. Din contradicțiile percepțiilor, înțelegerilor, sau refuzul a toate - erupe dinamica spectaculoasă a viului infinit ce de nimeni nu poate fi mătuit.
Și ne ispitește să-mbrăcăm armura!Și să ne placă.

Sunt de acord că „veselia încastrată solid și stabil în om” este forța care ne schimbă uluitor modul de interacțiune și felul cum pășim în lumea la care noi suntem cocreatori, indiferent cât conștientizăm sau nu acest atribut! Eu sunt un martor - exemplu al acestei axiome! În 2000 eram 98% legumă, nu pe graniță, aproape trecută „dincolo” și până n-am adăugat acest ingredient felului cum mă raportam la mine și la univers, n-am ieșit din carcera bolii și-a neputințelor! De-atunci nu contenesc să proclam că pentru a deschide ochii dimineții, nu avem nevoie decât de două lucruri: să ne punem pupila de privit minuni și zâmbetul ecuator, și întreaga perspectivă asupra identității noastre adevărate se schimbă! Ca cocreatori ai lumii, depinde doar de noi să accesăm puteri urieșești, pe care logica identității pământești le ignoră! Fratele nostru Iisus ne este exemplu și cred că ar trebui să-l comemorăm urmându-i pașii și cunoscând adevărul ce ne va elibera asumându-ne identitatea de fii ai luminii! Atunci am lucra cu puterile Tatălui nu cu cele ale Omului!.
Iar vremurile acestea de astăzi, sunt un bun ogor de experimentat!
Și eu, ca și Ștefan, aș citi cartea!
Suntem ceea ce ne propunem să fim, acceptăm, și urnim energiile în microuniversul lăuntric, parte și întreg a Totului!
Maria.

E clar că trebuie să folosim un antivirus să ne decontaminăm modul de a privi și lumea cu tot ce ființează! „facem dragoste pe internet” - și nu numai, pentru că înainte, când aveam undă verde, nu ne foloseam acest drept, fugind de noi pe același „internet”! Cu adevărat învățăm să prețuim un dar - de-abia când ni se ia!
„golgota distanței” e doar un test pentru o perspectivă nouă și un mic imbold pentru a ne măsura lumina, nouă și lumii ce ne pulsează în pântec!
Mi-a plăcut, Ștefane!

Da, de multe ori focalizați pe copac nu vedem pădurea! Și ne e dor de noi deși ne excavăm în afară! De n-am mai avea mâini (măcar periodic) să apucăm, poate ne-am lăsa penetrați de lumină mai ușor! Mulțumesc de fotografie, Răzvane!

În era omului creator, de nu vom dezlănțui toate forțele reclădirii interioare, mai ales acum când planeta se scutură din temelii suprasaturată de noxele unei locuiri înafara legilor divine - ni se va lua darul de a respira în această dimensiune.
Și da, Răzvane, „zeii îmi sunt poeziile”, ptr. că prin poezie (sau antipoezie după părerea altora)eu am revenit în această dimensiune acum 20 de ani, după ce plecasem dincolo. Deci, vremurile dure de acum, pe mine m-au mai îmbrățișat altădat și mi-au mai făcut darul unei noi vieți. Mulțumesc pentru scanările tale. Maria

Cred că cel mai bun pledant pentru tine este poezia ta! Și să fim cu toți iertați pentru că scormonind sub pietre am uitat să privim în fântâna inimii chipul „ÎNTÂI STĂTĂTORUL BISERICII LUMII” și poate și pentru noi „SFÂNTA FECIOARĂ MARIA” a vărsat o lacrimă văzându-ne puțina iubire și orbirea! Dar, de nu vom uita că EL ESTE ADEVĂRUL ȘI VIAȚA VEȘNICĂ, ne vom renaște în lumină sub VEGHEA LUI DIVINĂ!
PAȘTE ÎNLUMINAT, poete!

Așa e Otilia - din păcate „firescul” omenirii a devenit cumva o stare tumorală; când verbul „a avea” sufocă verbul „a fi” totul curge într-o albie nepietruită de lumină, încât te-ntrebi ce credințe se pierd. Cumva Tătuca ne-a eliberat „agenda” tuturor să putem medita asupra coordonatelor eului, ce emitem și ce energii primim din univers! Și dacă aceste vremuri nu vor produce seisme în noi, și nu vom deveni arhitecții unor temple interioare noi - înseamnă c-am respirat zadarnic sub soare și nu vom merita nici iarba ce ne va crește pe mormânt.

Mda, cu toții ne aflăm în „zona de risc a propriei sorți”, meritat chiar de încă suntem în starea de negare! Cu „izolarea” ne-am atras-o din plin, prin îmbăierile noastre îndelungi în comunicările online, refuzându-ne obstinat binecuvântarea unei îmbrățișări, al unui surâs, al unui contact direct! Și cum un dar divin pe care îl refuzi constant îți este retras în cele din urmă - acum nu mai avem a ce face strigare și spăimi! Doar excavările până în adâncurile cele mai dureroase a lumii interioare, ne poate salva de tenebre. Am explorat cu toții frenetic „distanțele” pe un palier uriaș refuzând să vedem și să acceptăm că toată creația este un singur minunat și tainic organism! Nu ne rămâne decât să aprindem lumina interioară după ce vom dărâma templul în care am pus idoli falși și ne-am aruncat la gunoi „aproapele”!... Și da, mai avem încă „o inimă care bate ciudat de repede de la o vreme”... Sunt optimistă, și foamea e bună - e semn că încă n-am părăsit dimensiunea!

Din păcate așa-i. Și nu suntem nevinovați. Măști pentru golul sub care umbra lumii învață să geamă, și poate să-și vadă tumoarea. Lacrima va fi acidă, dar forța primăverii din noi ne va mântui rătăcirile, fie chiar și-ntr-o toamnă târzie care ne va coace iubirea...

„unde vom ajunge, fără să știe cui îi scrie de fapt
uiți peste zi ce ai visat noaptea, te uit și eu câteodată
mânată de instincte”
... hașurări în diagonală peste tabloul omului, cu luminile și umbrele care fascinează pe toți cei ce au curaj să privească-n oglindă. Și când tușele sunt punctiforme, cu accent unde și cât trebuie, câștigu-i cu atât mai mare. Întrebări, răspunsuri, care au scris și vor scrie povestea omului în diverse cuante.

„arunc privirii noaptea pe fereastră... ” - chiar mi-a plăcut! Iar dacă privesc șarpele prin simbolistica lui atât de bogată, n-aș zice că-i atât de rea „vânzarea” femei către ochiul altei dimensiuni!

Mulțumesc de apreciere, Ștefan! Miracolul vieții este un puzzle fascinant!

... fără această Șeherezadă care să ne amintească că suntem stăpânii luminii din noi dar nu al timpului pe care îl locuim aici, mai mult ca sigur că am uita să strălucim, furați de o singură culoare. Ea ne dă dorința explorărilor și polifonia anotimpurilor din respirația circulară a eului!... și povestea fără sfârșit își va derula magia prin noi-unul indiferent pe care stea vom apăsa să declanșăm tornadele viului conștient. Îți mulțumesc Otilia pentru ce ai scris tu pe cer!

La „consacrați” s-a rezolvat doar parțial, fără finalitate! Se deschide pagina, aleg autorul, pun textul și după ce-l „trimit” apare textul: „insert failed INSERT INTO text_hits (id, hits, rank, last_ip) values (,0,0,0)”..... Deci... nu se adaugă nici un text! Am încercat toată dimineața. Cred că mai sunt de făcut niște pași!
Aștept remedierea, Maria.

Nu îmi dau seama care sunt îmbunătățirile, dar eu nu mai pot posta clasici! Pur și simplu nu se deschide pagina „Adaugă un text consacrat”, care până acum nu mi-a pus probleme! Sper să se remedieze problema!
Cu stimă, Maria!