Poezie
Hum
catharsis
2 min lectură·
Mediu
în curând s-ar putea să plec ilegal
fără să mă-ntreb dacă iubesc acest timp sulfuric
nu respir cu o parte din mine
și doar zidul îmi gâtuie țipătul pisându-l
în oase fragile
invoc focul să descuie orizontul
îmbrăcată în verde port pelerină de liliac înflorit
peste noaptea care înghite artere
în îmbrățișare mi-era atât de cald cândva
dar am știut doar când mi-au fost amputate brațele
nefiresc s-a mărit spațiul dintre aproapele meu
și cel ce îmi poartă numele
pe talpa apusului
doar focul nu-mi lasă-n furtună genunchii
durerea în exces bruiază graiul vulturilor și nu mai înotăm în aceeași vocală
crește ca o maree culpa de-a nu avea anotimpuri
în privirea opacă
orbirea otrăvește carnea
violent ne urâm aerul care ne leagă plămânii
și strivim floarea de pe partea cealaltă-a planetei
pentru a ne vedea culoarea puterii
și-a ascunde abisul
focul știe să cânte la strună virgină cerul din pântec
nu putem cumpăra parfumul unei iubiri
fără să-i bem infinitul din pupă
în vertebre plouă endemic cu oameni de ceață și universul
e lestul din glezna fisurată
sunt singur cum ne știam de din vremi contaminate de ură
niciunul din mine n-ar vrea să-și spele degetele
în apele focului din stigmate
cu voluptate mă ucid în oglindă
mâini curate plivesc mântuirea noului soare
eu ridic jarul pe limbă
sub mască transpiră o agonie prea mare
pentru gura sfârtecată de clipă
022.387
0

"durerea în exces bruiază graiul vulturilor și nu mai înotăm în aceeași vocală"!