Maria Elena Chindea

asumat sunt rebelii Tego, câteodată chiar sunt Gică-contra doar așa de dragul polemicii :). Dar scanând viața la rece, nu pot să nu constat că suntem conduși pe anumite drumuri. Liberul arbitru este destul de relativ! Dar felul cum abordăm un test sau altul ne definește ca oameni! Aici mingea e în terenul nostru! Eu încerc s-o joc cât mai bine!Mulțumesc.
Mulțumesc de scanare i

și e rodul sorții, ce-ai semănat acum se-ntoarce în pământ și-n ceruri, să nu-nsetezi de-apururi și foame să nu crească-n tine nicicând și în niciunde glie!
Mie mi-a plăcut!

că ai înțelepciunea de-a te mai și opri, de-a pune reflectoarele pe cei ce-ți compun fericirea, prin ei/ sau tine însuți!. „Tu, poet ce porți dragostea/ Pe tâmplă ca pe un rid”! Ce frumoase sunt ridurile dragostei

„Când te iubesc Dumnezeu face azimă din conturul inimii”! Aș avea un singur amendament Luiza: componentele miraculoase ale azimei, numai noi trebuie să le pregătim, să le dăm consistența magiei sacre, pentru a fi buni de împărtășire la masa Tatălui! Iubirea care ne lovește, locuiește, atinge, nu este o energie statică, și noi niște vertebrate beneficiari ai ei, loviți de grația divină. Dacă nu participăm activi la procesul de transfigurare generat de actul iubirii - nu vom deveni niciodată azimă. Într-un trup (fizic și spiritual) nepregătit să primească această energie solară - pur și simplu ne-am scrumi!
Superbă poezie Antonia!

cât nu distruge imperiul altora - fiecare om are dreptul să-și țeasă propria realitate, propria plasă de lumină! Ca să crească, să evolueze, trebuie mai întâi să supraviețuiască testelor, cumpenelor ce-i marchează viața pentru a-l oțelii
caracterul, a-i spori puterea, pentru că avem trupul plin de răni (necesare, evident) și trebuie să ne găsim fiecare „bandajul” potrivit! Cum să mintă când dau carne și sânge propriei lumi! Ai perfectă dreptate Nuța!

mari sunt durerile, frustrările și revoltele tale la adresa mai marilor care își bat joc de lutul sacru și sângele strămoșilor pe care-l purtăm în noi, unii mai conștienți, alții în orb. Pentru că nu mulți realizează că niciunul din noi nu este o simplă ființă de sine stătătoare, că fiecare purtăm în artere și-n oase (dincolo de minte și inimă) mamele, copiii, bărbații care au respirat, transpirat, și-au vărsat sângele pentru acest pământ, care a fost biserica sufletului lor! Și cum să nu ne doară visceral când suntem hăcuiți și fizic dincolo de infinitatea lumii conceptuale - când ni se fură mormintele și templele și izvoarele, când nu mai avem cu ce ne hrăni ființa pe toate palierele ei, palpabile și impalpabile!
Mărturisesc că nu aveam informațiile istorice - dar empatizez cu durerile tale!

mai repede decât că-i bine. Verbul a vrea, produce reverberații care de multe ori acoperă (chiar până la disipare totală) verbul care ar trebui să ne întoarcă orologiul devenirii noastre: verbul A FI! Uităm să fim mânați în orb prin materie către ceva ce ne anihilează de multe ori esența divină a locuirii în această dimensiune! Devenim niște rotițe fără conștiință de sine într-un mecanism care ne zvârle în moarte! Că adormiți suntem oricum!
O incursiune în termeni aparent ușori într-o conștientizare dureroasă, Ottilia! Așa am perceput eu textul tău!

că poezia (sau oricare alt fel de artă, sau creație din orice domeniu) reprezintă doar un fel de portal spre miracolul din noi, o cunoaștere ocultată și subtilă a noastră, a cititorului sau „consumatorului” actului creativ! O poezie în sine, oricât de genială ar fi, și a oricărui poet al lumii, nu cred că are o importanță prin ea însăși, ci prin ceea ce trezește în mine cititorul, prin lumile pe care le devoalează în mine sau contribuie la crearea lor. Dacă nu pune la treabă Pygmelionul din ea să-mi fie partener la crearea Galateii, acea poezie pentru mine e literă moartă. Nu știu alții cum judecă aceste lucruri, dar eu așa văd, de aceea nu-s un comentator bun al poeziilor altora, (critic literar n-o să fiu nicicând) pentru că eu spun de miracolul pe care-l nasc în mine tușele metaforice ale poemelor, de cum m-au atins unele afectiv, cum m-au îmbogățit, ceea ce-a vrut autorul mă preocupă mai puțin, mă interesează ce arbori cresc în mine de la un cuvânt sau imagine!... Și tu, Tego, ești un bun „agricultor” spiritual pentru mine.
Și nu fac negoț cu comurile mele zărghite, deși aș minți dacă n-aș recunoaște ce savuroase le consider eu pe ale tale oricui poet sunt adresate, nu aștept reciprocitate, oricum eu sunt cea câștigată!
Mulțumesc!

cu o infinitate de materializări ale energiei. De-am avea un aparat care să poată descompune la nivel celular și dincolo de gratiile timpului și spațiului create de mintea iluzorie, cred că am viziona niște filme fantastice în care prin brațele noastre ar fi cavalcade ale războaielor lui Vlad Țepeș, caravanele Asiei, invaziile Spartei sau mai știu eu ce oameni, lucruri, evenimente de oriunde loc și timp de pe planetă. Ne tot întoarcem prin ape și pământuri să devenim componente ale materiei în nenumărate travestiuri... Cred că ar ieși bine de câteva romane SF numai de am deșira o călătorie fugitivă prin această posibilă aventură - care are contur mai real decât tot ceea ce numim concretețe! Și a fi înghesuiți în niște cofraje de cei ce au gratii-n privire - nu poate duce decât la un prizonierat sfâșietor!
Ca să ieșim din celulă trebuie să ne acceptăm infinitul în varietatea manifestărilor! Ăsta ar fi primul pas! Ceilalți urmează firesc!
Mulțumesc de materializare a ideii!

al lui Marc Chagall, așa realizezi decupaje de viață în notă descriptivă sau filozofică, aparent fără legătură, dar ansamblul este fermecător și are o unitate discretă precum tablourile vrăjitorului culorii! Da, copiii ... ei au deja în adn ceea ce noi, generația veche ne-am străduit o viață să aducem în conștient, și am reușit doar parțial! Ne situăm pe paliere diferite - și cred că-i obositor pentru ei să explice extraordinarul care lor le vine firesc!
Mulțumesc!

dar nu știu de ce am impresia Dragoș, că ne spui două povești în paralel. Una de scenă deschisă, spumoasă, cu „diete” năstrușnice, și o a doua din culise abia schițată. Cred că sub pretextul licorilor bahice (scuza perfectă) vrei să ne aburești, să ne tragi oleacă preșu de sub picere, povestind de fapt despre un pelerinaj bine camuflat al căutătorului de adevăr celest, într-o însingurare dramatică! Îmi tot vine în minte un titlu emblemă celebru: „singurătatea alergătorului de cursă lungă”! Perdea de fum îmi pare vivacitatea expunerii poveștii din față!
Dacă mă-nșel, rog de iertare! Invoc și eu o licoare prea parfumată! :)

înțelesei exact care-s jocurile reale din spatele acestei tevaturi cu taxele buclucașe, dar e bine când desenăm peste poveștile murdare poveștile noastre frumoase în simplitatea arderii candelei din suflet!
Și pălăria este simbolul eleganței trecerii prin viață!
Mulțumesc!

dar tușă afectivă crudă, despre înstrăinare, de țară, de noi înșine, de credințele și idealurile noastre! Într-o lume a înregimentării benevole, omul își pierde identitatea și unicitatea - devenim doar o masă ptr. războaiele umbrei!
Dureros de adevărat - dar credința ne poate primenii!

Tego „poate este vorba de meciul vieții” - nu știu dacă aceasta e neapărat o poezie, cât un fel de declarație de prezență! Din fotograme disparate, contradictorii, de neînțeles și neexplicabil în termeni obișnuiți, s-ar compune jurnalul de front al vieții mele din ultimul sfert de veac! N-am ales eu scenariul - dar dacă tot trebuie să joc, prefer să-mi aleg eu rolul și să-l joc în condițiile mele. Zgomot cât cuprinde oricum fac (de unde titlul) zăpăcindu-i de cap pe toți cei ce intră în contact cu mine. Armonia - e un concept și-o stare spre care aspirăm; dar rareori e o stare de fapt, și-i bine că-i așa ptr. că n-ar stopa evoluția. E un portret al atitudinii interioare ca element de bază a ceea ce sunt, mai mult decât o supraviețuitoare, o învingătoare! Bulversantă este însăși respirația în această dimensiune - și asumat și lucid îmi intru în rol. Decât o victimă a unor împrejurări dure, mai bine vuvuzea. E tot cu V dar măcar mă distrez. Un altfel de „să râdem boss, că se dărâmă șandramaua” a lui Zorba! Poate voi reuși cândva să rotunjesc aceste tușe portretistice destul de exacte!
Mulțumesc de comentariu și efortul de-a înțelege șarada care nu-i șaradă. :)

Papadat-Bengescu era un coșmar pentru corectorul ei - da ce minunate romane ne-a lăsat. Și pe acest site am avut un distins coleg foarte talentat și prolific, acum membru USR care făcea niște greșeli gramaticale grave, nu doar niște biete virgule. Fără să fiu partizanul nimănui, nu-i cazul să legăm musai talentul de acuratețea limbii române! Nu ne dăm aici examenul de grad ca profesori de limba română ci examenul de grad în poezie! O greșeală de gramatică se poate remedia ușor, pe când corijența în har nu prea! Deci, să păstrăm măsura corect!

cu proza colțuroasă a vieții, ce gură de ozon dumnezeiesc este să putem privi viața prin filtrul candorii, un joc de copil năzdrăvan care schimbă centrul de greutate al vieții suflând asupra ei un cer de fragă parfumată!
Mulțumesc Iulia de oglinda purității și sensibilității tale!

„ meditație albă/ sa nu mă lași, din mâini, să îmbătrânesc...” Cu siguranță frumoși cât să rodiți în câmpiile lumii frumosul din voi ca o minune, fie el spic, cartof, poezie sau pur și simplu o locuire-n iubire!
Mi-a plăcut și-a rodit în mine frumos poezia ta Iulia!

Felicitări pentru carte, Iulia, a treia sau a zecea ediție, să fie „fără număr” împărtășirile cu rouă de suflet!

Mărie, pe fruntea mea cam scrie rebel! De când mă știu cam asta-i atitudinea mea, de fluierat contra tiparelor! Cu ascultarea stau cam prost! Veșnică corigentă la... Nici n-o înțeleg - cum o pot aplica? Și n-aș crede că-s singura. :)

Marie! Am tendința de-a personaliza prea mult! Da îi dau eu de cap acestei metehne!
Mulțam frumos de observație și înstelare!