rânjet

cu o infinitate de materializări ale energiei. De-am avea un aparat care să poată descompune la nivel celular și dincolo de gratiile timpului și spațiului create de mintea iluzorie, cred că am viziona niște filme fantastice în care prin brațele noastre ar fi cavalcade ale războaielor lui Vlad Țepeș, caravanele Asiei, invaziile Spartei sau mai știu eu ce oameni, lucruri, evenimente de oriunde loc și timp de pe planetă. Ne tot întoarcem prin ape și pământuri să devenim componente ale materiei în nenumărate travestiuri... Cred că ar ieși bine de câteva romane SF numai de am deșira o călătorie fugitivă prin această posibilă aventură - care are contur mai real decât tot ceea ce numim concretețe! Și a fi înghesuiți în niște cofraje de cei ce au gratii-n privire - nu poate duce decât la un prizonierat sfâșietor!
Ca să ieșim din celulă trebuie să ne acceptăm infinitul în varietatea manifestărilor! Ăsta ar fi primul pas! Ceilalți urmează firesc!
Mulțumesc de materializare a ideii!

prin culegere de sensuri, dezlegăm un rebus captivant

mă surprinde, mereu (în sens plăcut), răbdarea ta și spiritul de observație

îmi cer scuze că nu întorc în același fel, atenția

cineva a aprins o lumânare,
cineva o stea

nu pot decât să primesc cu drag interpretarea ta și
steluța. de ce nu…

mulțumesc, Ottilia

că poezia (sau oricare alt fel de artă, sau creație din orice domeniu) reprezintă doar un fel de portal spre miracolul din noi, o cunoaștere ocultată și subtilă a noastră, a cititorului sau „consumatorului” actului creativ! O poezie în sine, oricât de genială ar fi, și a oricărui poet al lumii, nu cred că are o importanță prin ea însăși, ci prin ceea ce trezește în mine cititorul, prin lumile pe care le devoalează în mine sau contribuie la crearea lor. Dacă nu pune la treabă Pygmelionul din ea să-mi fie partener la crearea Galateii, acea poezie pentru mine e literă moartă. Nu știu alții cum judecă aceste lucruri, dar eu așa văd, de aceea nu-s un comentator bun al poeziilor altora, (critic literar n-o să fiu nicicând) pentru că eu spun de miracolul pe care-l nasc în mine tușele metaforice ale poemelor, de cum m-au atins unele afectiv, cum m-au îmbogățit, ceea ce-a vrut autorul mă preocupă mai puțin, mă interesează ce arbori cresc în mine de la un cuvânt sau imagine!... Și tu, Tego, ești un bun „agricultor” spiritual pentru mine.
Și nu fac negoț cu comurile mele zărghite, deși aș minți dacă n-aș recunoaște ce savuroase le consider eu pe ale tale oricui poet sunt adresate, nu aștept reciprocitate, oricum eu sunt cea câștigată!
Mulțumesc!

Mulțumesc pentru cuvinte.
Nu la o reciprocitate de tip obligație, mă refeream. Ci la răbdare.
Citesc ceea ce scrieți și scriu o părere, apoi, de multe ori, dau refresh, anulez comentariul.
Uneori simt că nu-i înțelegere mea în cuvintele respective, alteori mă retrag pentru că nu vreau să interpreteze autorul comentariul altfel decât unul constructiv. Am mai zis (am și scris un text) mă feresc de eul din colivie. Nu-mi plac disputele, în schimb îmi plac dezbaterile. Din păcate, unii privesc dezbaterea ca pe un afront și atunci, prefer să ocolosec.
De aici și reciprocitatea. Degeaba te străduiești să comunici cu cineva care îți trântește ușa în nas.
În plus, nici nu cred că am spiritul de observație atât de temeinic încât să decriptez unele sensuri.

Deci, eu îți mulțumesc:)