Capriciu (I)

unui univers capricios intr-o continua \"facere\" lipita de perceptiile noastre...un text excelent si destept cu un titlu bine ales...ca o capcana...

de sensuri. ori pare alba ori e absolut neagra, domnule empiricus?

Leonard? Decat ca-i alba-neagra. Si cu \"ceva\" pe la mijloc. De care nu stim. Si ne mai jucam si noi. Ca sa treca timpu\'. Ci ca - spun unii destepti - ar fi \"ludicul\".

Manolescu,
am citit cu placere pormul tau rotund. un text bine realizat.
retin:
dar ceea ce este îmbucurător/
și/totodată/hilar/
universul este/sau pare/
absolut circular
cu prietenie,

universul absolut s-ar putea sa fie circular
iluzia acestui absolut s-ar putea sa fie esentiala in teorie
absolutul in sine e abstract

practic, iluzia sugerata de poem seamana cu un sens giratoriu
exersand-o ca cititor n-am avut alta solutie decat sa accept temporar
filozofia poemului pana cand m-am vazut iesita din vartej

parerea mea estea ca universul tine de senzorial
iar senzorialul e subiectiv
pentru ca semantica fiecarei intamplari e alta

Hai să fim serioși! Universul este, totuși, „absolut circular”. Iar noi ne re-ciclăm (precum deșeurile), indiferent de rasă, sex, religie ș.a.m.d., și „simțire” senzitivă absolut și individuală (unii vorbesc de fenomene „qualia”) prin „simțurile” alea zise comune, pȃnă cȃnd…Căci iată ce zice Petre Țuțea referindu-se la Kant (și ce scrie pe piatra funerară a mormȃntului său): ’ El ȋnsuși (Kant) mărturisește ȋn Critica Rațiunii pure: „Două lucruri au mișcat deopotrivă sufletul meu: cerul ȋnstelat deasupra mea și legea morală din mine”. Spunea – zice Țuțea – că el e propriul său legiuitor și stăpȃn. Lucru la care eu am făcut așa: pȃrț! Așa e el legiuitor și stăpȃn cum sunt eu popă la mine ȋn cartier. Cum să fii legiuitor și stăpȃn ȋntr-un univers ȋn care ești ȋnlănțuit? Universul actual, la ultima galaxie care merge spre roșu (asta nu ȋnseamnă spre „comunism”, adaug și eu ca să mă aflu ȋn treabă) ȋn direcția Doppler, la 14 miliarde de ani lumină – nu-mi ajunge camera asta ca să aritmetizez – mai poți să fi propriul tău legiuitor? Știți dumneavoastră unde e omul, ȋn imanență, absolut liber? Ȋntr-o bisericuță de lemn din Maramureș, unde sacerdotul creștin vorbește de mistere, de taine și se lasă ȋnvăluit de ele ca și credincioșii….’

Altfel, ce se mai aude prin Toronto-ul acela prin care am fost și eu, ȋn trecere, astă vară? Și care, să fiu sincer, nu prea mi-a plăcut. Prea seamănă lucrurile de pe acolo cu nebunia din L.A. (de exemplu). Spre deosebire de alte locuri din Vancouver, Edmonton, Otawa, Quebec City, Montreal și altele pe unde am mai trecut (evident, nu toate anul acesta pentru că, probabil, nu aș mai fi ajuns acasă dacă țin seama de „distanțele” alea de pe acolo).

Da,asa simtim universul...Este uneori trist,uneori vesel...Dvs. ni l-ati deschis frumos aici...circular si deloc plictisitor! Multumim!

Da, hai sa fim seriosi, mai putin circulari si deloc reciclabili.
Hai sa fim intamplatori si naturali atunci cant degustam semantica acestei lumi.
Lumea mea e alta, precuma a dumneavoastra e alta, a lui Tutea a fost alta, a lui Kant a fost cu totul alta s.a.m.d

Si in Maramures lumea e alta, iar sentimentul pe care il ai atunci cand spijini zidul bisericii intru rugaciune il cunosc. E un sentiment aparte.

Totusi nu exista simturi comune decat “atingeri” comparabile si nicidecum congruente.

Galaxia mea nu merge spre rosu. Ci spre ocru. Cand voi fi pe rosu, va voi da de stire.


Dar hai sa fim seriosi. A fi serios este o stare abstracta si care daca depaseste anumite limite intra in sfera patologicului.
Cat de serios poti sa fii ? Atat cat te tine buzunarul firii, parerea mea.
Pentru ca atunci cand simti ca nu mai poti o tai de-a curmezisul prin inima celui mai fioros sens giratoriu, cu zambetul pe buze, lipind din mers un abtibild pe parbrizul celui mai suparat BMW reciclabil (daca chiar insistati).

Cam asa mi-am permis eu sa trec peste poemul dumneavoastra.

Dar hai sa fim seriosi, din respect pentru regulile de circulatie.
Ce mai e nou in Toronto ? Habar n-am. Nu sunt reprezentanta acestui oras si nici n-am ajuns inca sefa cu propaganda pe aceste meleaguri. Eu doar locuiesc in inima unui oras pe care din cand in cand o strabat de-a dreptul.

Dupa cum nu exista armasar cu coada de elefant si ochi de tigru, tot asa nu exista loc in lumea asta cu dealuri ardelenesti, ziduri medievale, paduri de artari si apusuri de soare ca in Pacific.
Fiecare loc cu inima lui. E o regula simpla. Daca ajungi sa o inveti poti fi fericit oriunde te-ai afla.

Banuiam ca nu v-a placut Toronto. Cum asa ?
Pai sensurile giratorii sunt cam de negasit in metropola aceasta patrulatera inspre 4D.

An Nou Fericit !


Anca A N