Mahok Valeria

Þii minte Þii minte când ne închinam ? În fața micului altar Din inimă de munte,

Cântecel Cucule picaț-ar pana, Nu mă povesti la mama. Cucule picaț-ar limba,

Speranțe de toamnă Din cerul plopilor Plouă cu frunze palide, de ceară Și sufletele lor plâng, Sub a picioarelor mele povară, Cum plânge inima mea după tine, Căci ești departe și mi-e dor de

Bucurie Valuri calde înspumate Vorbesc, cu orizontu-n șoapte, Pescăruși sărută cerul, Cu aripa-n în zbor Și pleoapele zmeelor de vânt înălțate. Bucuria mea, la cârma fericirii Se

Simboluri Brâncușiene Cântă Jiu-n matcă, cântă, Derulând povești trecute, Roata mesei împietrită Invită la cugetări, Veșnic lume, veșnic lume. S-au pus, pe Masa Tăcerii Plâns de daltă și

Spre culmea înălțimilor Cu viața izvoarelor, Setea flămândă îmi astâmpăr, Când beau, din căușul palmelor tale. Pierduți, în hora florilor de câmp multicolore, Printre cântăreți zburători Și

Strada mea Strada mea cu nume de Luceafăr, Mă cheamă cu atâtea amintiri, La poarta casei, teii puși de tata, Au vârsta mea și au îmbătrânit. Dar strada și parfumul teilor sunt aceleași, La

Cântă cucul Cântă cucul în livadă, Inima iubește-n taină, Un flăcău din lumea largă. Cântă cucul în frunziș, Sărut dorul pe furiș, Flăcăiaș mândru și chipeș. Cântă cucul la

Doină Doină de român străveche Plânsă la izvoare clare, Pâinea inimii flămânde Hrănește în codrul verde, Dorul care doare. Doină plai de miorițe, Cu ciobani și cu băcițe, Du

Întâlnirea Ne-a întâlnit, iubirea într-o seară Și viața pe vecie ne-a legat. Ne –a învelit, cu catifeaua nopții, Pe muzică astrală am valsat Și trupurile reci ne încălziră, De focul

Pe hamacul lunii Ne-am dat întâlnire, Pe scara de argint urca-i Þinând în mâini buchet de stele, Iubitule ! Chip îngeresc, Cum să nu-ți dăruiesc, Steaua inimi mele. Valsul astral, Pașii

La Putna în poartă Sta paznic, un stareț bătrân, Alb ca timpul trecut Mândru vorbește mulțimii, Cu voce gravă și tare, Despre gloriosul trecut, A lui Ștefan cel Mare. Ascultă mulțimea-n

Vâslesc spre cer, pe cărări de stele Și stele las’ în urmele grele, Spre palatul viselor mele, Am călăuză iubirea inimii tale. În frunte cu soarele vieții, Pe umăr port luceafărul nopții, În

Doamne ! De mie îmi dai, Un colț de pâine, Rupe din el dă și la flămânzi, Numai eu nu voi să fiu sătulă, Să privesc în jur să plâng pentru : Ochi stinși adânciți în orbite, Așezați în obraji,

-Străinule ! Ce cauți iar la ușa mea ? Ce vrei să spui ? Că m-ai iubit cândva Și împreună, Am binecuvântat viața ? -De unde vii străine ? Să-mi fie cu iertat. -I-adevărat, Căci semeni

Zănă bună ! Floarea crinului Scoate-mi, ghimpii trandafirului, Căci inima mi-au înțepat. N-am știut, că doare iubirea Să cad cu ea la tocmeală Nu mai pot, E mult prea târziu, Căci m-a

Departe te-am lăsat copilărie, Dar amintirile ți le-am furat, Atâta mi-a rămas, ca bucurie Din aspra-mi viață : Șiragul perlelor, La gâtul timpului purtat Și mărgăritarele ochilor Picurând

Fără tine Mi-e frig noaptea fără tine, În patul mare cu loc gol, Mă cuprinde-n fiorarea, Parcă îți simt suflarea rece, Și îmi trag pe cap un țol. Și m-adun ghem de picioare, În patul

Cămașa suferinței Cămașa suferinței, Ades am îmbrăcat, Plângând în hohot, Fără să vreau, De ciudă, Că sunt jucăria soartei, Și lacrimi amare, În râuri fierbinți, Adesea am vărsat, Până

Minciuna Doamnă Minciună, Prietena fățarnicilor bună, Iar le cânți în strună, Îi lauzi și le dai înălțime, Când ei sunt Atât de mici de statură. Doamnă Minciună, Mândră și