Mahok Valeria

La granița tăcerii ne-am unit gândurile albe, Ca aripile îngerilor cerești Și ne-am vorbit telepatic. Căutăm voit cu ochii minții lumina zorilor necunoscută mie, Întrebându-mă în gând, Oare,

,, Ce te legeni,codrule" Chemându-ți poemele Cu stelele nopților Peste vârful brazilor, Și Luceafărul fălos Sfidând tot ce-i mic și jos. Iar ți-e dor de Eminescu Ca să-ți

Îmi plânge sufletul de dor, După un trai ce l-am visat Și vreau să-l am până o să mor, Să nu sfidez gândul curat. Nu cer prea multe de la viață, Că în modestie am crescut, Dar vreau ca dis de

Certitudini La glezna timpului Doar miracole vii. # Apus de soare,iar Sub sprânceana cerului liniștea are puls. 24-05-2021

Sub o salcie bătrână Cu pletele lungi în vânt Curge un râuleț de munte Amintiri cu el purtând, Peste pietre șlefuite De valuri unse de vânt. Pe-o băncuță învechită Și-o măsuță tot la

Florile de câmp Împodobesc iar grădina părăsită. În suita de armonii Se prăbușește gardul.

Florile de mac Iar se oglindesc în lac, înroșind apa. O aripă de vânt cald le tulbură ședința.

Un codru de pâine de-mi vei da străine, Foamea să mi-o amăgesc puțin, Voi ști că ai milă de oameni ca mine Și sufletul nu-ți este pustiu. De-mi dai cu drag ceea ce-mi dai, Dumnezeu înmulțește

Îmi zburdă amintirile prin crengile copilăriei, Pe pajiști îngălbenite de ochii păpădiei, Printre buchete de toporași sub soare Și chiote copilărești prin marea cireșilor în floare, Curtată de

E pace... E o liniște falsă, Afișată peste nemulțumiri în rate, Sunt tăceri sugrumate și priviri vorbitoare, Sunt stări triste, rânjind la soare, Că domul Covid nu ne-a lovit chiar pe toți, Și

Iubirea cântă, sub cerul încrederii Tratament forte.

Vorbim zilnic de pace, Dar lumea se înarmează până în dinți Și e de plâns, cu lacrimi fierbinți. Vorbim de cinste și omenie, Dar ce legi respectăm cu adevărat? Ce mai știm despre cultul vieții

Trăim ca niște copaci vii, sub o ploaie de rele pandemii, care nasc la rândul lor copii. Pandemie boală grea, cu substraturi inferioare sub coaja ta, ataci imunitatea trupului și a minții

Sub pleoapa cerului iernatic, ,,Crai Nou” trece singuratic Vrăjind totul prin ferestre, Căutând vise măiestre. Stele mândre în jurul lui Umplu câmpul cerului, Întrecându-se în sclipiri, Ca

A fost odată, ca altădată, ca și acum, un orășel mic așezat undeva la poale de munte, binecuvântat de Dumnezeu cu toate darurile care pot face oamenii fericiți.

Zboară dorul, căutând amorul, Pe câmpii cu flori și rouă în obrăjori, Trezite în zori de ciripitori, Care dau fiori cu orchestra lor. Zboară dorul, căutând amorul, Prin păduri stufoase,

Am urcat pe dealul nucilor, S-ascult glasul viu al cucilor, Să văd șoimii cum se înalță, Când badea mă tine în brațe, Am urcat pe dealul nucilor. Nucilor batrăni, înalți și verzi, Pe bădița

Aș vrea să fiu pui de Luceafăr Și poezia în stele s-o slăvesc, Doar că nu pot ca să transmit Decât din ceruri ce primesc. Căci tot ce-am scris până acum Nu mi-a furat timp de gândire, Am

Iarna a îmblănit troienile, Gerul crapă lemnele, Satul a muțit în vale, Numai lupi sunt pe cărare. Oamenii se ascund în casă, Câinii latră de sub masă, Pisica toarce pe vatră, Copiii se joacă

Plouă și ninge, Timpul întotdeauna învinge, Rămân în viață Doar spiritele care se înalță. Plouă și ninge, Iubirea se naște, înflorește, Apoi se prelinge în nemurire, Dacă învinge. Plouă

Când te înalți pe piedestalul vieții, Călcând trufaș(ă) peste zeci de nedreptăți, Nu te-aștepta la bucurii prea multe, Viața îți întoarce propriile săgeți.

Ploile toamnei- Peste umbrele iar fluturi arămii. 01-10-2020

I-au înflorit obrajii,în gerul îndârjit Și nasul și gurița parcă i-au amorțit, În poarta veche așteptând, Cu ochii dilatați scrutând Umbra omului iubit, Pe drum venind. Și când el vesel

Când Luna valul de mătase își scutura, Pe toată valea răpusă de tăcere, Îmbrobodiți în scutecul iubirii, Vrăjile nopții pe drumuri ne purtau, Sfidand statura Lunii pline. Mână în mână,