Madalina STATE

trei serpi ai disolutiei se innoada peste povara de a fi unul marsaluieste bizar peste pofta de a creea timpul celalalt satura larma sangelui cu prada funesta a inutilitatii si al treilea joaca

sa pierdem timpul cu gaturile intoarse ca niste lebede spre reflectia din unde firele de lumina din ochii nostrii intalnesc perdeaua grea a apei zbateri lancede de valuri incheaga intalnirea

mănăstirile au închis devreme și azi ea privește peste gard călugării taie lemne seara e rece ea nu strigă nu plânge nu cerșește nu ar veni bine unei femmei avec sabre caută vreascuri

ivan numără pașii.douăzeci până la fereastră.în salon lumină sticloasă ,multă.afară soarele se zbate decent .ivan atinge vâna subțire acolo unde fotoliul arcuiește picioarele.lacul de deasupra adună

timpul cu toate secundele zise de gura bufonului cu dinții roșii unele scuipate temeinic până pe pielea regelui altele leneș râzând de nobilii de la curte o crinolină înțepenește ochii lui

între el și ceilalți se pierdea orașul întreg mersul cercuri clare aceleași ca o dictare pronunța cu voce joasă minciunile credincios fisurilor luminii până când ziua sfârșea

nu se mai leagă toate le mai ține doar o pânză de sac în care tu cauți limbul pe care să te refugiezi găsești animale furibunde clădiri pline de uși prin care ies regi lacomi cauți încă

draperii grele ( sintetice ) ca o ploaie groasă ochilor alte pleoape ele apoi el are inima ca un pește cu solzii toți reci în oricare numărătoare ei sunt mereu câte ploi cad aici dar am închis

Drumul spre cer e unul din clișeele mele preferate. E durerea difuză de pe șoldul drept Acolo unde mi-am tatuat vrăjitoarea când eram foarte tânără. Sau toate poemele mele dictate de Alexei

de fiecare dată ochii ei frăgezeau aerul carnea se întindea pe oasele dorinței je te veux ma petite putain prends moi mon loup dintre dantele galben pai iese miros simplu de câmpie ivan leapădă

străzile se curățau de întuneric ora cinci dimineața favorita zorilor își îmbrăca pieile jupoanele bărbații clișeele camera puțea a orgolii desuete flori de plastic înțepau fruntea pe masă se

ceea ce mi-ai trimis declinarea fară repetiție a sentimentelor simple când nu mai știam ghearele pentru zgâriat noaptea poate un stilet fin cu care se poate scrie dar pereții sunt deja

pe ferestre se ling alti zori palizi ca si cei de ieri ramurile uscate ale gandurilor cazute pe podeaua salbatica a visului linia deschisa a orizontului musca din carnea orei un cronicar

textul în sine era doar un vis din prelingvistică simțea animalul predator cel care construia vocea limba cuvintele nu mai dormea de secole ivan dintre perne de piatră mințea verdele boluri de

sa patrundem ochiul jivinei pietre scumpe lipiti de ganduri masuram inevitabilul sarmana intoarcere in spuma viselor despre cine va avea dimineata inscrisul ei tainic ireala patrundere in

cu degetele de gheta , paienjenoase el mangaie linistea gusta dulceata din ranile timpului-zilele inca o lume jupuita de vie ii zace in asternut si ii lucesc unghiile in oglinda analizei masa a

ramaneau cuvintele undeva atarnate intre ei liniile obsesiilor indurau spatiile acelea sacrificiale ale noroiului firii masca zilei se măna ca un camp de grau in soarele geaman cu cel

vreau o moarte cu brizbrizuri, vreau o moarte rococo, vreau franjuri lungi violet care sa atârne leneș pe gura unui fotoliu, vreau o dungă de lumină , plus amărăciunea uscată a unui suflet de unde

astept aerul vicios al nasterii noastre nisipia ta privire cand te ispiteste durerea dai drumul la colturile ochilor intr-un zambet ascuns vreau sa-mi intorc capul dupa straina ta plecare pe

nu trebuie vanat niciodata gestul cu care vei pleca el sta in padurea gandurilor de la inceputul arborilor si ascuns in tot ceea ce suntem ne da palpitul spiritului iar adevarurile se prabuseau ca

poate doar cuvinte ca o apropiere suave în plin masacru am arme noi arme nefolosite pentru neaflat călătoresc cu armura încă proaspătă războinic necerut pe partea lucioasă a orelor

La ce bun poeții Pe ce cai aleargă Atunci când se duc la vânătoare Și se întorc inseveliti în blana prăzii Că să fie mângâiați De cuvintele cu care vrăjitoare Îi amintesc și plâng

nu mai stiam carei rani am uscat sangele drumul era nazarit din ceruri cu ardoare o alta cicatrice fugara ca o floare de noapte decojita de luna cerea alinare dinspre timp venea mirosul de

am uitat uitarea este furtuna mea liniștită apoi se ridică norii noaptea promitea calmul sângelui care știe drumul de ce atunci cerul s-a descoperitt ca o carne moartă am uitat uitarea era