Madalina STATE

panza gandului napadita de mucegai ochiul eliberat de fantoma vederii amintiri se cuibaresc in stern drumuri desfac panze ca de moarte lacomie uitata intre dinti carnurile zilei intelept

leșia zilei ăsteia trecerea cu toate griurile mixate cu gogol bordello cerul jos peste mes doc martins plini de noroi ploaia de liege cu silueta corset unor străzi sinuoase întind în sosul după

despre el s-a vorbit cu un anumit accent iar regula fusese aceea nepermis fugarul conceptul desfacerea contabilul s-au bulucit cu tot(Þ)ii despre el se alungea secul

tacerea e coaja unui păcat care îmbracă lumea crăpătura desertica a ochiului divin când priveste cuvântul scrijelirea pe pietre cu zidul care îl fac

din nou camera aceea pereții au liniște de lințoliu iarnă ce tace friguroasă în inima lor albă obiecte mărunte răsfirate pe podea lou privește lumina vagă linia care desparte mirajele

lumina curge gâtul salonului e deschis beant mă repet îmi spun această liniște rece strânsă în jurul meu pleoapa perdeaua catifea uzată unghii apoi un război acela care se poartă

iesim fara manie in cetatea noptii mainile ni se alungesc intre zidurile ei ca sa putem mangaia toti trecatorii si toate femeile pierdute o intrebare cenusa atator zile se pierde in vantul lui

tu veux agir sur le réel quand lumea se transormă în urzici cu ouă ochiuri quand io-mi scutur părul de gânduri povestea noastră a ținut pâna la soarele negru până înspre mângâietura de pe obraz

din uitare ai rasarit orizont nevazut decat cu ochii poftit privesc intr-o parte, cea pe care o aleg fara sa stiu vad cum linia absconsa a peretilor lumii se subtiaza nu as mai sti sa fiu aici

gâtul serii curge lâncede perdele acoperă în falduri de rochii mimate ferestrele femei cândva însorite doi morți noi lăcuiesc podeaua cu lucire nesigură tăiate florile la mijloc de un

mă pricepeam pe vremea aceea sub pantalonii de băiețoi purtam o fusta lungă cu poalele legate ca mamaia noricăi a mea era lumea epoca se înfierbânta pe pomeții si umerii mei când mergeam să-mi fie

se intampla ca unele cuvinte sa se aleaga de altele intarziate in sensuri ce au fost uitate si zicerea lor in noapte masoara frigul de linii clare nesabuninta de a le zice fara a fi decat

câinii mei roșii iar gurile lor plecate după carnea realității când las perdelele salonului să fluture noaptea vântul aduce mirosul larvelor tacâmuri de argint femei frugale bucăți din locuri

foloseau radacini de ganduri pentru a-si face cuib raspunsurile erau plecate. acolo se incearca patima nuda a ratiunii care dintre ei vor macina faina inceputului intre degetele goale si care

ivan face patul închide jocurile scările (alunecările sunt interzise ) când totul e gata poate pleca ochii pe mâinile ei o pasăre neagră le ciugulește dar ea nu împinge niciodată aerul cu

sacal traversez orasul ca un desert sunt animalul mancator de evidente soarele neobosit varsa peste blana mea in risipire dubiul

locul e plin de zări uitate în ochiul deschis peste viscerele ultimelor zile cotrobaiesc în apăsarea clipelor( vârtitura tăcerii lângă gura crispată) nu știu cum să-i zic să plece, să nu mai

arhitectura maculata de atatea cadavre firele se rasucesc intai in gandul bestiei apoi devin adevarul din carne aminteste-ne de noi doamne cand paianjanul apuca drumul spre sila noastra si ca un

las durerea comme une vagabonde să treacă prin mine ea îngână une vieille chansonette ma pauvre cu buzele ei roșii cu ghetele ei roșii nu-i spun nimic nu o privesc se oglindește de una

nu infloreste nimic aicea si din cer curg doar vechile ploi ale lui aprilie cuvintele stau agatate de poduri si mai sunt inca femei ce-si tin poala rochiilor adunata pentru a le culege se

foame printre ierburi se inegreste un pas passo doble frica danseaza cu mine mainile ni se confunda cand mangaiem pliurile rochiei abea asezate dupa dans un don juan de provincie ma priveste de

ziua lui se transformase în deliberare se numărau gesturile utilitare + toleranța circumstanței dar el (pentru că era ziua lui) visa o lume fără breșe adică o aroganță tolerabilă în care ne

ma holbam la gurile albite de salivă ale zorilor nopatea fugara cu silueta ei de acum subtire se strecura intre limbile lor de lumina; marturisirea chinuitoare a oglinzii cerului resemnata inchid