Tremură lacul.
Tremură lacul
oglindind copacul;
ale sale unde
vântul pătrunde
ca înamoratul.
Adormit eu stau cu tine.
Adormit eu stau cu tine
prins în vraja ce mă ține-
căci cerul mi-e frate și luna
Deplâng rănile pustietății
Ce-mi îngăduie să simt, însetat de zori, tânjind, flăcările realității.
Ca un sfinx îndoliat pierdut in zări, cufundat în depărtări apuse
Îmi ridic privirea și suspin,
Iubite călător,
Nu îmi spune că ți-e dor!
...Oh- când lucește luna-n zare
Îmi așterne gânduri clare;
Simt un dor apăsător,
Simt că mor.
Iubite împărat
Mai tot timpul tu ai stat
Pe-un pământ
În sufletul tău
Crește un hău
Amețitor,
Mă simt dator
Să înțeleg logica soarelui,
Să înțeleg logica lunii
Și să sparg întreaga boltă
Până-mi întâlnesc străbunii.
Lucește pe cer
Un crud
Mă nasc împreună cu poezia mea.
Ce prilej minunat-
O excursie-n infinit
Scânteind fotoni ai nemărginirii.
Tu îmi știi secretul firii.
Zbuciumare asumată
Peste timp ori peste-ocean
Și o
Deschid rănile trecutului
Și mă las pradă sărutului.
Sângerez?
Inima mă înspăimântă
Când privirea ți se-avântă,
Tu ai ochi sublimi și verzi.
Pe unde ai pătruns?
Și cine te-a adus?
Poate briza
Ideal de biruință
Oglindit în flori de prisosință-
Cu tine am luptat în van,
Vis măreț, nepământean.
În veci, în veci voit-am să m-ascund
De întunericul cel din afund,
Însă ceea ce simt
Spre răsărit privesc senin,
Resemnat și înmiresmat
Cu-acest praf de dor divin;
Puritatea îmi e ușa
Ce-mi aprinde-n zbor cenușa,
Durerea mi-este vânt străin.
Ridicat peste întuneric,
Colindat eu mult
Noaptea asta mă distrugi.
Dar chiar de sufletul mi-l frângi,
Înțeleaptă-i vraja ta...
Distrugându-mă, înviu.
Un dor încredințat legendelor de demult-
Precaut pășesc pe țărmul
Pe buzele tale ia naștere sufletul meu.
Sunt niște buze scăldate în licoarea ce-o simt numai eu:
Niște buze înflăcărate
De un lung șir de stele înarmate
Cu dezamăgiri,
Cu zeci și zeci de
Mă holbez în praful pufului de lună
Și aș vrea să te mai țin de mână.
Lungi copaci cu umbre dese
Schimbă vorbe neînțelese.
Din geam în geam timpul se pierde
Purtat de vântul vieții
TOȚI SUNTEM UN MIEZ INERT
O, epifanie mătăsoasă
Ce din miez de noapte grațioasă,
Fără semne, mă pătrunzi.
Tu oglindești în tine și în mine
Trecutul și viitorul –
Mereu altfel, dar la
Când două inimi bat în armonie
Se sudează rodul primăverii
Ce persistă-o veșnicie.
Imaculat dar imperfect, privesc acest defect
ce ne-a fost dat din rodul unei dimineți înseninate.
Culeg
Sper ca într-o zi
Noi doi ne vom regăsi;
Scriu rânduri, le aștern pe cer,
Stelelor îndepărtate nu încetez să te mai cer.
Cercetez harta universului
Și aplic logica versului:
Rime împrăștiate peste
ÎNTÂIA ZI
Îmi pare că tu furi
mierea soarelui, îmbălsămând
pământul cu ale lui Orfeu dovezi
că a câștigat cuvântul.
Îmi pare că înseninezi
lava de topaz a mării:
ochi de profet, dar
Azi mă-mbăt cu tot ce mă învinge.
Orice flacără murdară lumina tinereții stinge.
Însă sub a nopții insistență
Înțelesurile toate-mi tac. Absență.
Mă spovedesc de aparențe
Și plutesc în
Nu îmi dau consimțământul
De-a recuceri pământul;
Însă îmi ridic privirea
Și-mi admit descumpănirea.
Un sărut nevinovat...doar atât,
Și ce schimbat !
Multe nopți am cugetat
Visând la noțiunea unui
Mi-am dat întâlnire cu infinitul în ochii tăi
Iar acum sunt triști și goi.
Mi-am dat întalnire cu bătaia stelelor în al tău cord,
Totuși nu ești de acord.
Kilometrii nesfârșiți de aripi
Te
O flacără târzie în neant,
Un hău de necuprins, agonizant,
O gheață-n templu-nstrăinat-
Moartea astfel te-a legat.
În abis de ape-adânci
Răsar umbre, răsar stânci-
Cu-o privire le scrutezi
Și-ntr-o
În avans, în avans
Te cuprind în al meu dans:
Doar cu flori, doar cu flori
Și cu ochi pătrunzători;
Alte veacuri, alte veacuri
De plăceri nu te mai saturi,
E căldura unui DA
Rostit acum pe buza
PISICA
Suntem cu toții o pisică cosmică,
Ce se joacă, torcând
Cu al său ghem – timpul.
Mă uit la ciudata făptură în ochi
Și îi pipăi mustățile,
Concepând din greșeală o nouă galaxie
Sau
LH