Poezie
Uitare
1 min lectură·
Mediu
O flacără târzie în neant,
Un hău de necuprins, agonizant,
O gheață-n templu-nstrăinat-
Moartea astfel te-a legat.
În abis de ape-adânci
Răsar umbre, răsar stânci-
Cu-o privire le scrutezi
Și-ntr-o clipă viața-ți vezi.
Sunt doar vagile amintiri
Îngrădite de zidiri,
Porți închise de uitare
În a timpului cărare.
Scufundat în întuneric
Nimic nu ești, și-ai vrea să fi,
Ești părere, ești himeric,
Ești o noapte ce-a fost zi.
În cumplită depărtare
Pleacă timpuri, pleacă zare-
În a gândului mișcare
Se îngheață orice stare.
Cu un vis de-nverșunare
Al tău suflet opintit
Meditează la salvare-
Foc aprins spre infinit.
Foc mocnind ce stinge ape,
Cu un jind pe jumătate,
Ape ce aprind palate
În scântei ce-s resemnate.
Întristare indiferentă-
O prăpastie-n Ego ce-i absentă,
În a timpului cărare
Singur lucru cert: UITARE.
01815
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lucian-Horațiu Hînsa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Lucian-Horațiu Hînsa. “Uitare .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucian-horatiu-hinsa/poezie/14167980/uitareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Rudy