O picătură din sufletul tău s-a desprins, imaculat,
Purtată de un vânt al liniștirii, într-un dans lin și cadențat.
A coborât pe coardele sufletului trist,
În adâncul împietrit in taină
Dezgolind
Ceas al nopții din infern-
Tu când mă chemi, eu te blestem;
Se intreabă azi Zădărnicia
Cum de-mi caut armonia...
Oh întreabă-te, tu, dar
Cum de-un suflet solitar
Își vânează veșnicia
Când de-o vreme,
Iubite călător,
Nu îmi spune că ți-e dor!
...Oh- când lucește luna-n zare
Îmi așterne gânduri clare;
Simt un dor apăsător,
Simt că mor.
Iubite împărat
Mai tot timpul tu ai stat
Pe-un pământ
Tremură lacul.
Tremură lacul
oglindind copacul;
ale sale unde
vântul pătrunde
ca înamoratul.
Adormit eu stau cu tine.
Adormit eu stau cu tine
prins în vraja ce mă ține-
căci cerul mi-e frate și luna
Deplâng rănile pustietății
Ce-mi îngăduie să simt, însetat de zori, tânjind, flăcările realității.
Ca un sfinx îndoliat pierdut in zări, cufundat în depărtări apuse
Îmi ridic privirea și suspin,
În glorie deplină
Întâmpin ruină!
Columnă marmoree,
A ta istorie,
A ta platonică izbândă
E aur, purpură, scânteie -
Fi-va veșnic o grandoare,
O splendoare,
A ta mândră epopee!
Triglife
Îmi complic iar existenta
Căutându-mi chintesența-
Filosofez doar nebunii,
Kilograme-ntregi de poezii.
Ironic sau neironic,
Drumul mi-e mereu deschis
Și vă spun nu! Nu-i un vis,
Un poet e-n
Pe buzele tale ia naștere sufletul meu.
Sunt niște buze scăldate în licoarea ce-o simt numai eu:
Niște buze înflăcărate
De un lung șir de stele înarmate
Cu dezamăgiri,
Cu zeci și zeci de
Trasez o linie nesfârșită
De-o tăcere nemaiauzită...
Până ieri am adormit.
Dar o toamnă încântătoare
Mi-a proptit visul de-un soare-
Conștient sunt, ai sosit.
Se curmă-n clipe
Azi mă-mbăt cu tot ce mă învinge.
Orice flacără murdară lumina tinereții stinge.
Însă sub a nopții insistență
Înțelesurile toate-mi tac. Absență.
Mă spovedesc de aparențe
Și plutesc în
Sper ca într-o zi
Noi doi ne vom regăsi;
Scriu rânduri, le aștern pe cer,
Stelelor îndepărtate nu încetez să te mai cer.
Cercetez harta universului
Și aplic logica versului:
Rime împrăștiate peste
Când două inimi bat în armonie
Se sudează rodul primăverii
Ce persistă-o veșnicie.
Imaculat dar imperfect, privesc acest defect
ce ne-a fost dat din rodul unei dimineți înseninate.
Culeg
Noaptea asta mă distrugi.
Dar chiar de sufletul mi-l frângi,
Înțeleaptă-i vraja ta...
Distrugându-mă, înviu.
Un dor încredințat legendelor de demult-
Precaut pășesc pe țărmul
Sunt ca o frunză pierdută în adâncul vast al nimicniciei
Ce și-a ars în rug plăcerea,
Și patima veciei...
Și sete mi-e de viață, și sete de-armonie
Căci umbră văd în față,
Și în spate nimeni
Din izvorul tăcerii îmi șlefuiesc astăzi mormântul,
Din durerea soarelui, eu astăzi, îmi iluminez pământul.
Și-mi convine a spera
C-o moarte astfel nu e rea...
O tăcere arzătoare
Mă cuprinde pân' la
Ideal de biruință
Oglindit în flori de prisosință-
Cu tine am luptat în van,
Vis măreț, nepământean.
În veci, în veci voit-am să m-ascund
De întunericul cel din afund,
Însă ceea ce simt
Deschid rănile trecutului
Și mă las pradă sărutului.
Sângerez?
Inima mă înspăimântă
Când privirea ți se-avântă,
Tu ai ochi sublimi și verzi.
Pe unde ai pătruns?
Și cine te-a adus?
Poate briza
Numai la noi
Prețul unei amăgiri ciudate
Apărută din senin, în noapte,
Se împarte trist la doi.
Căzând în vraja unei inimi desuete
Tu, un rod al timpilor de-acum,
Ți-ai înrădăcinat iubirea
Mi-am dat întâlnire cu infinitul în ochii tăi
Iar acum sunt triști și goi.
Mi-am dat întalnire cu bătaia stelelor în al tău cord,
Totuși nu ești de acord.
Kilometrii nesfârșiți de aripi
Te
Odată te-am citit in stele,
tu- debut al bunăstării mele.
Un Adam în paradis, izgonind gândirea moralizatoare,
am răpus adevărul și minciuna
și-am sădit din cel mai minunat mormânt o lume
Parcă azi m-am cunoscut.
Ivirea unui tandru lut
Răspândit de-a mea credință
Că-mi ascund o nouă ființă,
Parcă azi m-am cunoscut.
Eu umblu în deșert.
Eu umblu în deșert
Și-mi doresc să-ncerc,
LH