Poezie

Timpul...

1 min lectură·14 decembrie 2022

Mediu

Sunt ca o frunză pierdută în adâncul vast al nimicniciei

Ce și-a ars în rug plăcerea,

Și patima veciei...

Și sete mi-e de viață, și sete de-armonie

Căci umbră văd în față,

Și în spate nimeni știe...

Sunt ca o frunză pierdută în adâncul vast al nimicniciei.

Dureros eu văd armura-mi

De sânge înflăcărat cu jind,

Spulberându-mi iar natura

Ce mă lasă-n veci tânjind-

Nicio cale de scăpare

Din a existenței stare,

Dureros eu văd armura-mi

De sânge înflăcărat cu jind.

Resemna-mă-voi vreodată

Cu-o așa soartă ingrată?

Vântul știe doar a-mi spune

Ce înseamnă scop în lume...

Răsuflu de-un nimic absurd

În tomnatic trist amurg,

Timpul nu-mi este alegere

Ci prilej de reculegere...

Sunt ca o frunză pierdută în adâncul vast al nimicniciei.

00748

Lucian-Horațiu Hînsa. “Timpul....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucian-horatiu-hinsa/poezie/14166192/timpul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.