Lory Cristea

Blondă, sâni mari, picioare lungi Mă-mbrac decent în negru-dungi, Antialcool, antitabac Și aptă oricând vrei să-ți fac Sarmale, musaca și punci Piftie, cozonac sau prunci Curăț covoare, dau cu

Captivă , în tine un timp am trăit În locul anume ce-a fost pregătit În cufăru-n care m-ai pecetluit. În bezna pufoasă făcută să-mbine S-adune-mpreună a noastre destine Simțeam ca mi-e

Mi-ai făgăduit sub clar de lună Că vei veni ca să iți văd privirea . Auzi acum chemarea mea nebună , Doar tu poți să-mi aduci azi fericirea . Și n-ai venit.Tu mi-ai lăsat tristețe Pe

E toamnă și străbat prin mine Fragmente de sonată tristă Din ploaia care se adună Potop de lacrimi în batistă Ciudat cum brațele străine De trupul meu mai stau legate Și-așa privite de

bună seara zise omul intrând val-vârtej v-am adus o floare inițial am vrut să fie o grădină întreagă dar am pierdut-o prin mașină.... zise omul și intră așezându-l pe Dumnezeu înghesuit în

Tristețile noastre comune În cer vor putea să se-adune Un munte imens de tristeți Un cumul de inimi și vieți. Tristeți de femei părăsite Pe lacrimi de dor dăltuite Tăceri mirosind a

să vii să căutăm plante de leac prin roua care ochiul ierbii spală și-n liniștea domnind patriarhală tu să te-nchizi în tine eu să tac și amândoi atinși de-o boală grea nici morți nici vii să

când ne-am despărtit ochii mei uitaseră să vadă tot plecam de-acas\' spre nicăieri si te căutam fără sfârsit orb jelindu-si desele tăceri semănai cu orice om din stradă n-am vărsat o lacrimă

a cădea înseamnă în afară de durere o noapte de odihnă ce oasele cu de-amănuntul îți descleie ia de la piatră lecții simple de tăcere să nu fii broaștelor râioase tu însuți

Când am aflat că intru-n Europa În mintea mea de tânăr licean S-a declanșat inopinant sincopa Credeam că sunt deja european. Tot ascultând la unii și la alții Am vrut să aflu cercetând în

Cuvântătorule e seară sau ce mi se înfățișează Când disperate goluri negre fac iarna văduvă și rea Nisipul îmi astupă ochii, e secetă în gura mea Oglinzi reflectă umbra morții, pe buze, brume-mi

... îndrăgostit?...da, da...năuc, tâmpit... Să știi că te iubesc precum un urlet Revarsă ascuțimea umbrei sale Luptând cu tot ce i se pune-n cale Sau i se-așează piedică de umblet. Și te mai

în vremea aceea nimeni nu mai credea minunile se făceau doar deasupra ceainicului de argint amintind de niște vremuri când femeile lor își prindeau părul cu oase mici din șira peștelui

Cu soarele-ntre noi, vicleană iscoadă Ne jucăm pe treptele de piatră Ale domino-ului de dragoste O jumătate de măr mie O jumătate ție, Schimbăm pe floare de liliac Și nu se pune cine a

Eu, având vreo trei nepoți, Mă declar astăzi mătușă Doar pentru liniștea celor Care mă numesc păpușă.