Lory Cristea

se arcuiește gându-n anamneză prăpăstios, visând ce-a fost odată și visul prinde-ncet contur de roată în fiecare om e o asceză și fiecare trunchi adăpostește zidirea lui pe legi

Găsisem o floare de lotus Și eram fericit ca orice prost Care se bucură de lucruri mărunte, N-aveam unde să mă duc Pentru că locuiam la azilul de noapte Totuși , pentru că eram prost și

numărul meu de om de pe Pământ amprenta mea de fiară îmblânzită nu-n trupul meu o veți găsi zidită ci-n marea mea iubire de cuvânt încep biografii să mi se scrie de unii care-abia știu

Fără să vrei sau fără să știi Un daimon, vârcolac sau fariseu Se furișase la tine printre hârtii Susura ca un pârâiaș la urechea ta naivă Poezii În anii de gimnaziu și liceu Și cum se

Eu sunt magicianul cu pantalon la dungă Cu guler alb de tafta și părul negru-corb, De m-ar ghici vreodată din public că sunt orb Mi-ar tresări bagheta ținută-n mâna ciungă. Și-atunci în pălărie

va veni altă toamnă și poate-un nărav voi deprinde cu frunzele-n foc să mă nărui amăgindu-mă-n van că mă știu să mă dărui când pe umeri port brume cu scrâșnetul grav voi ascunde mereu între sân

Voi deveni o doamnă cu riduri mici pe frunte Cu slujbă, cu probleme și poate cu copii, Am să renunț, probabil, a scrie poezii Prea mult înduplecată de clipele mărunte. Cu grijă și cu milă voi

Soarbe-mă dacă mai poți Ca pe-o gură de venin, Care are gustul dulce Și mirosul de pelin. Și acum, închide ochii Nu te simți împovărat De imaginea difuză, Eu femeie, tu bărbat? Ce frumos

după întâia moarte, cea mai de ținut minte dintre toate datorită bagajului imagistic de timpuri și locuri prin care ai trecut prima oară Saskia se așezase cu genunchii la piept arzând fotografie

intrasem la bănuieli intrasem la idei când încetul cu-ncetul m-am găsit drept locuință a mai multor femei fiice surori sau rude de sânge ale statuilor din toamna perelor și gutuilor pe care

poem cu lacrimi negre ți-am scris de dimineață poate-ai uitat că astăzi mai pui un an în viață ți l-aș fi scris, desigur cu scânteieri de soare dar nu am la-ndemână decât, prima

Am vrut să deschid ochii Nu puteam să mă uit... Pentru că tu erai acolo Doamne Stăteai pe scaunul de la birou Și-mi hackereai toate parolele Așadar m-ai găsit Nici aici nu pot să fac

- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d\'ai venit tu să stai în miezu\' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap

N-am să mă lupt să mai creez imagini În sufletu-ți de mult plecat departe, Am să te-nchid așa , c-un fel de grijă Ca pe-o frumoasă dar citită carte. Am să te-așez pe-un raft la îndemână Să pot

Tot ce iubim își are-n timp sfârșitul Dar ne legăm de-un lucru sau ființă, Născuți fiind cu-această trebuință De-a traversa în flăcări infinitul. După vreun vis sau vreo nechibzuință Să ardem

Întâi ai fost tu , strângând cu răbdare Toată dragostea de pe Pământ Ce a-ncăput în sipetul inimii tale . Apoi am fost eu , plângând pentru tine Cu lacrimi fierbinți peste

Sângele meu tânăr dă în clocot În acest sfârșit de februarie, Și simte foșnind, adiind, apropierea înverzirii Tâmpla mea e cuprinsă de-o durere dulceagă, Care mă invită la un tangou