lolita

De\'ja\' Vu În țara lui “Turtă dulce”, De\'ja\' Vu... un soi de cete Cu apă vor să se-mbete, altfel, rostul li se pierde. Că-n cetele lor, mirare, îi găsești pe toți, plei boi, Că sunt

EVADARE Bat tactul cu ochiul liber iar emoțiile mi se lipesc de trup... Voi învinge patima aceasta oprind cu vlagă gându-mi deja trist. În pale văpăi îmi curg zorii, să-mi piardă

Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor sunete. Risipindu-se în clocotul

Destine uitate în zări, Conștient depărtate... Peste ele trec veacuri Și ploua a-ntristări Când soarele arde Pe fețe-ncrețite de timp. Și roua din flori în ochi se ascunde... Târzii

Teoria pietrei, imperiul Teoretic, erupții pulsează în pietre... Inima tristă-mi șoptește sunt clipele-agonic mister! În templul tăcerii retrasă, o boabă de teamă sedusă de seva

o lumină-nșelătoare Peste găndurile mele, ai ucis ce-a fost frumos Dezlegându-ți totodată, amintirea unui Fost, Peste-altarul fericirii umbra grea ți-ai aplecat Și-ntre vieți, Schimnică

Cu simbria depănată, nu-s venită din icoane, nu sunt zid... piatră în piatră, nici un univers sub rame. Mă-nconjoară rotofeie, cea din urmă întâmplare. Alb pălit cu ochi de soare

N-am reușit să mă desprind de mugurii vineții... Mi-aș fi dorit să fi putut atinge măcar cu un deget “Roata Olarului” și n-ar mai fi existat sub tamplele mele suicidul. N-aș fi sosit la acest

Steaua polară Ceva începe, uite! Prezentul ne trece prin față. Urmează un început, o punte Început în suprafață de viață. De ce acum dă crezare Când umbra rătăcește lumina? Ca-ntr-o

Poate i-aș fi înțeles sensul daca-aș fi știut rostul amărâtului spătar de la obositul scaun de atîtea kilograme. Aș fi-nțeles și starea lui de grație sprijinit lăsându-se de spatele

Mă izolează timpul ca pe-o nălucă atinsă de zbor. Mușcat-a Ieri brațul leșului viu: supărata nevoie de a trece cu greață prin oglinzile ce-și petrec contopirea... Slovele! Amicii mei, începe

Un strop de nemurire Din ochi de îngeri curge Ca un parfum, Cărunților copii Tămâie. Și-o floare răsărită Din mii de gânduri calde Sugrumă anotimpuri. Cenușa-nțelepciunii Reavăn pamant

Să trec prin mine mai întâi?! Dar drumul e surpat; Aud Ecoul clopotelor: Îmi plâng plecarea... Primul indicator, Călcâi de litere preconcepute; Pasul racului, În ritmul drumului

Ochi, picioare, mâini... Daruri pentru ispite. Chibzuit rostul lor! Unui gând, un gest i se cuvine. Sărac, omul?? Săraci cu duhul limbi-n mână, Săraci cu anii, milostivi. Și o frunză-și

Se ivea doar urma suflului greu cât un veac năruit. Petalele crinilor albi se scuturau amintind de nopți înstelate. Le aduna din priviri împletindu-le-n ramă căruntă când o singură

Nu mai încap în plânsul meu, Rămas-am rece pe vecie... Cad ochii dezlipiți de tâmple În iarna lungă și pustie. Se dau de-a dura prin zăpadă Jucându-se ca doi copii Alunecând pe

Din a iadului umbră muguri mai scapă, fără de urmă scânteia sclipind. Mai mor uneori întorcându-mă-n mine. Pașii crescuți în dorul de mine mai mor uneori să mă poată slăvi în

Certatu-m-am cu frunzele de la un gram de toamnă. Doritu-mi-aș o primăvară, să mi-o lase mie toată, dar cum, când masa era goală și cina verii o cerea zeloasă, iar tălpi de frunze gri

Sub a văzului teamă suferea un ștrengar deocheat bântuind morminte de marmură, locuințe din piatră Carara. Sforăitul cărțillor îndrumându-l, era decât un simplu călător. Și-a fixat în

Porunca sunetelor Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor

Cu pașii grei de strămutare Alerg să mă ascund în lacrimi Când viața-mi țipă cu-a ei stare Nemaiputând zâmbi de patimi… Și-mi plânge zarea, pasu-mi plânge, Răsun-a dor de crud,

Lacrimă-n umbră, Sărut de cristal Pe carnea buzelor reci. Nuanțe de gri, În suflete seci Lovesc amintirea. Cuvânt anonim Din gândire ucisă, Vertebră de șarpe. Limbă ascuțită, Așchii

Demult, copilul nimănui fiind, rătăceam respirația cuvintelor , în zei tăcuți, cu priviri întunecate. Gândeam aproape închinată așteptând călătorii clandestine c-o metaforă izvorâtă din