Sari la conținutul principal
Poezie.ro

La cina otrăvirii mele

N-am reușit să mă desprind de mugurii vineții... Mi-aș fi dorit să fi putut atinge măcar cu un deget “Roata Olarului” și n-ar mai fi existat sub tamplele mele suicidul. N-aș fi sosit la acest

Llolita
0
0

Ultima încătușare

Cu simbria depănată, nu-s venită din icoane, nu sunt zid... piatră în piatră, nici un univers sub rame. Mă-nconjoară rotofeie, cea din urmă întâmplare. Alb pălit cu ochi de soare

Llolita
0
0

o lumină-nșelătoare

o lumină-nșelătoare Peste găndurile mele, ai ucis ce-a fost frumos Dezlegându-ți totodată, amintirea unui Fost, Peste-altarul fericirii umbra grea ți-ai aplecat Și-ntre vieți, Schimnică

Llolita
0
0

Mi-e dor

Nu mai încap în plânsul meu, Rămas-am rece pe vecie... Cad ochii dezlipiți de tâmple În iarna lungă și pustie. Se dau de-a dura prin zăpadă Jucându-se ca doi copii Alunecând pe

Llolita
0
0

De\'ja\' Vu

De\'ja\' Vu În țara lui “Turtă dulce”, De\'ja\' Vu... un soi de cete Cu apă vor să se-mbete, altfel, rostul li se pierde. Că-n cetele lor, mirare, îi găsești pe toți, plei boi, Că sunt

Llolita
0
0

Ancora

Ancora Sssssssssst! Fă liniște în nebunia mea! Încerc să respir halucinații obsesive... Vreau să rup firul legat de nevinovățiile mele, apoi să reconstruiesc pe fiecare urmă albă un soi de

Llolita
0
0

EVADARE

EVADARE Bat tactul cu ochiul liber iar emoțiile mi se lipesc de trup... Voi învinge patima aceasta oprind cu vlagă gându-mi deja trist. În pale văpăi îmi curg zorii, să-mi piardă

Llolita
0
0

Rădăcini de rai

Rădăcini de rai Eu nu mai cred în iubire... Ea este ca o suflare de vânt. În șoaptele crucii mă cațăr târziu și mor ca o umbră în bocetul apelor mele. Eu nu mai cred în

Llolita
0
0

Teoria pietrei, imperiul

Teoria pietrei, imperiul Teoretic, erupții pulsează în pietre... Inima tristă-mi șoptește sunt clipele-agonic mister! În templul tăcerii retrasă, o boabă de teamă sedusă de seva

Llolita
0
0

Arcușul

Arcușul Au învins! Mi-am strigat;acei cai, cu stări biciuite. Nechezul lor a pătruns sub armura vie... Mă tem că această furie, le dă aripi de zbor cu tropot de smalț.

Llolita
0
0

Adăpostul milostivirii

În jurul tău într-un spațiu cuprins de lumină târziu, cu băgare de seamă pășește primăvara al albinelor polen. Din zgomotul ghețurilor in foșnet de verde întorși din nămeți,

Llolita
0
0

Reverența literelor

Mă izolează timpul ca pe-o nălucă atinsă de zbor. Mușcat-a Ieri brațul leșului viu: supărata nevoie de a trece cu greață prin oglinzile ce-și petrec contopirea... Slovele! Amicii mei, începe

Llolita
0
0

Mireasă robiei

La balu-ntristării, ființă femeie, de-o trăsură pustie-a fost dusă. Era coasta Lui inima mea, pios ospăț veșniciei? La balu-ntristării fecioară aleasă cu brațe de înger și-o rochie

Llolita
0
0

Aproape tăcut

Se ivea doar urma suflului greu cât un veac năruit. Petalele crinilor albi se scuturau amintind de nopți înstelate. Le aduna din priviri împletindu-le-n ramă căruntă când o singură

Llolita
0
0

Balada surdului

Certatu-m-am cu frunzele de la un gram de toamnă. Doritu-mi-aș o primăvară, să mi-o lase mie toată, dar cum, când masa era goală și cina verii o cerea zeloasă, iar tălpi de frunze gri

Llolita
0
0

Oglinda Soarelui

Nebun: un nume scos din formă, născut cu tentă vinovată rămasu-mi-a sărac în slăvi îndoliat. Speranța Vieții plânge peste copilării în noapte albă; curând osanale-arucând ca legea

Llolita
0
0

Proorocie

Locuiesc în mine încă, unde cartea mea-i limpede ocean, și misterios univers în care-oglindirea-mi abundă. O lacrimă de stare căzută-ntr-un vis... Final. O existență nebună cu

Llolita
0
0

Cununie în infern

Din a iadului umbră muguri mai scapă, fără de urmă scânteia sclipind. Mai mor uneori întorcându-mă-n mine. Pașii crescuți în dorul de mine mai mor uneori să mă poată slăvi în

Llolita
0
0

Cristalul

Cristalul Spălătorii de vise... Prea cuprinsu-m-au zorii! Șoptește a gurii natură, cuvânt alb, lent vrăjit, pe buze de înger, răspândit de iubire... depărtata-mi iubire-ncolțită. Mă

Llolita
0
0

Martirii

Martirii Erau copii așa cum toți copii ne ducem. Cărau lumini cu zâmbete scâncind, iar crudul vânător de suflete, pe-a sa cruce stăpân, în zgomot de umbre-ncrustate biciuia anotimpul

Llolita
0
0

Înțelepciunea Pământului

Poate i-aș fi înțeles sensul daca-aș fi știut rostul amărâtului spătar de la obositul scaun de atîtea kilograme. Aș fi-nțeles și starea lui de grație sprijinit lăsându-se de spatele

Llolita
0
0

Remușcări

M-am născut într-o lume reală dar trăiesc într-un vis ireal în care-am sădit toate semințele timpului, pe chip de fetiță cuminte. Ce forță compactă să-mi mai atingă suflarea sau firul

Llolita
0
0

Fericiți cei săraci

Sub a văzului teamă suferea un ștrengar deocheat bântuind morminte de marmură, locuințe din piatră Carara. Sforăitul cărțillor îndrumându-l, era decât un simplu călător. Și-a fixat în

Llolita
0
0

Sentință

Se răsuceșțe capitolul în sunete noi… Părăsitu-mi-am zămislirea în sine, aceeași parte din mine. O mască-n loc de aripi, cămașă de fier pentru silnici. Am părăsit lumina speranței

Llolita
0
0

Ecuație de gradul întâi

S-a spart al clopotelor sunet împovărat de- atâtea proorocii; a început să-și plângă dreptatea, pe furiș... nu-și mai căntă rostul: se pierde vibrația sub limba de-aramă. Se-așterne

Llolita
0
0

Regret

Compromisul disperării priveșe fereastra târziu. Înalță orele clepsidrei prin crengile trupului meu. La poarta gândirii bat mâinile părului alb. Haotic golul din mine: amână

Llolita
0
0

Ultimul vis

Demult, copilul nimănui fiind, rătăceam respirația cuvintelor , în zei tăcuți, cu priviri întunecate. Gândeam aproape închinată așteptând călătorii clandestine c-o metaforă izvorâtă din

Llolita
0
1

Porunca sunetelor

Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor sunete. Risipindu-se în clocotul

Llolita
0
0

Cosmos în alb

Cu pașii grei de strămutare Alerg să mă ascund în lacrimi Când viața-mi țipă cu-a ei stare Nemaiputând zâmbi de patimi… Și-mi plânge zarea, pasu-mi plânge, Răsun-a dor de crud,

Llolita
0
0

După chipul și asemanarea Mea

Ochi, picioare, mâini... Daruri pentru ispite. Chibzuit rostul lor! Unui gând, un gest i se cuvine. Sărac, omul?? Săraci cu duhul limbi-n mână, Săraci cu anii, milostivi. Și o frunză-și

Llolita
0
0

Moartea unui poet

Să trec prin mine mai întâi?! Dar drumul e surpat; Aud Ecoul clopotelor: Îmi plâng plecarea... Primul indicator, Călcâi de litere preconcepute; Pasul racului, În ritmul drumului

Llolita
0
0

CLEPSIDRÃ

Destine uitate în zări, Conștient depărtate... Peste ele trec veacuri Și ploua a-ntristări Când soarele arde Pe fețe-ncrețite de timp. Și roua din flori în ochi se ascunde... Târzii

Llolita
0
0

Crimă cu premeditare

Lacrimă-n umbră, Sărut de cristal Pe carnea buzelor reci. Nuanțe de gri, În suflete seci Lovesc amintirea. Cuvânt anonim Din gândire ucisă, Vertebră de șarpe. Limbă ascuțită, Așchii

Llolita
0
0

Porunca sunetelor

Porunca sunetelor Nenăscut sânge, Ușurată stare Poetul păstrează Cât timp poezia Judecată n-are. Înaripată pătrunderea unui om Așteptând sfinții în lumina diferitelor

Llolita
0
0

Ipohondrie

Ipohondrie Nu-mi visează picioarele Să le potrivesc de sus. Numai pagâne cercuri desfac muguri. Soldați pentru drumuri, Oase neângrijite, Deosebind fiecare Călătorii ostenite. Nu-mi

Llolita
0
0

Către un oarecare

Un strop de nemurire Din ochi de îngeri curge Ca un parfum, Cărunților copii Tămâie. Și-o floare răsărită Din mii de gânduri calde Sugrumă anotimpuri. Cenușa-nțelepciunii Reavăn pamant

Llolita
0
0

TREZIRE

TREZIRE O viață lipsită de lume, O lume lipsită de stare... Și timpu-n frăție cu piatra va curge Prin lacrimi nisip de secunde: Iluzoriu adoarme lumina Odata cu ochii ei tristi. Iar

Llolita
0
0

Steaua polară

Steaua polară Ceva începe, uite! Prezentul ne trece prin față. Urmează un început, o punte Început în suprafață de viață. De ce acum dă crezare Când umbra rătăcește lumina? Ca-ntr-o

Llolita
0
0

Facerea

Facerea Plânsul înoadă norocul Pe când alfa zâmbește. Inimi și degete, Clatină lesne universuri pereche... Graba, rumegă praful mersului cosmic. Se cutremură meleagurile pierzaniei Și

Llolita
0
0
Toate cele 39 poezii sunt incarcate