Liviu Nanu

Cam mulți de \"și\", dar presupun că ai dorit un efect de limbaj colocvial, deci se poate accepta. Mie îmi plac poeziile în care autorul se joacă și dă impresia că nu se ia în serios. Așa cum este cea de față. Doar \"precizând\" sună puțin cam fals, în contextul poemului.
Cu plăcerea lecturii (și cu scuze pentru deranj, desigur)
al 134-lea cititor,
anton

Petruț,
Mă onorează semnul lăsat de tine și aprecierea făcută poemului meu. Să ai o primăvară frumoasă!

Am fost prezent la eveniment și pot spune că a fost o alegere inspirată de a-mi petrece două ore. M-aș fi așteptat să fie mai multă lume, totuși, n-am văzut (sau n-am cunoscut) niciun autor de pe agonia în sală. Încă o dată, felicitări autoarei și organizatorilor, care au dus discuția la un nivel înalt.

Silvia, îmi cer scuze pentru lipsa reacției. Deh, nu din rea voință, din obișnuință :) Mulțumesc pentru semn și atenționare colegială.

Sunt cîțiva scriitori în listă pe care-i cunosc și care dau greutate apelului. Voi semna și eu, chiar dacă apelul acesta are slabe șanse de a fi luat în seamă. Păi, cum adică, tocmai președintelui României, adică acel concetățen care ridica mediocritatea la rang de calitate? Păcat că nu e niciun editor online, care să facă mai vizibil demersul lui Cosmin.

Am dus copilul la școală cu mașina și am ascultat (de pe cd-ul de la J.N.), Milelul, piesa aia folk, de acum 30 de ani a lui Mircea Vintilă. Și cum ascultam eu melodia, deodată am avut o revelație, așa că am dat fuga la Bicuță să beau o cafea și să mă liniștesc. Bicuță mi-a dat și un rom mic, așa că m-am liniștit și mai mult, am avut puterea să-mi adun gîndurile și să-i mărturisesc: Bicuță, am avut o revelație!
Da? Ia dă pe goarnă tot. Te-a înșelat nefasta, sau ce? Ai luat în greutate după cura de slăbire?
Ba nu. Nimic din toate astea. Am avut o revelație de natură filozofică și mai ales metafizică. Am aflat, abia cum, după 30 de ani secretul mielului lui Vintilă. E fiul oii năzdrăvane, din Miorița! De fapt, tot cîntecul acela este un fel de interviu, un dialog între un individ și ființa gingașă, dar inteligentă ca poporul românm întruchipată în miel. Păi ce miel normal ar fi stat să răspundă la întrebări în loc să zburde prin iarbă sau să sugă de la mă-sa, în așteptarea cuțitului, de care nici măcar nu e conștient? Doar un miel năzdrăvan, un fel de Liiceanu al mieilor. Sau Kierkegard, mă rog...
Prin urmare, unde e revoluția aia (revelația n.a.)? mă întreabă Bicuță. O folosești la ceva? intră romul mai bine la ficați?
Păi, asta e, că nu prea știu la ce-mi folosește revelația. Dar e bine că am avut-o, așa ca în zen, mici iluminări pe drumul vieții
Micăle intră și ea în vorbă (ea fiind fudulă de-o ureche):
Domnu\' profesor (a nu mă confunda cineva cu personajul), aveți un miel de vînzare? îl iau eu, că vreau să gătesc un stufat și ciorbă. Lu\' tata îi place ciorba, mai ales căpățîna. O desface cu migală și mănîncă limba și creierul. Pe urmă, la sfîrșit, lasă ochiul, care e o delicatesă, zice el. Îl ține în mînă, așa, cam o juma de minut și se uită la el. Se privesc ochi în ochi, cum ar veni.

Gata cu revelația.
să revenim la altceva
Cred că dă bine ca poet (sau mă rog, scriitor de versuri) să te dai nițel dus cu scufița. Dacă te-a luat pe bune fandaxia și ai trecut nițel și pe la Bălăceanca, ai viitorul asigurat. În sensul că poți să scrii cîte chiftele vrei, să înjuri pe cine ai chef, oricum ești un geniu neînțeles, deci te-ai scos. Eu n-am fost la Bălăceanca, am fost doar la Balaci (care tot spital de glumeți este) să iau un pacient (unchiul unei colege) care dăduse colțul. L-am pus în mașină cu sicriu cu tot, adică în spate, că venisem cu un papuc. sicriul stătea așezat oblic, rezemat pe capota mașinii, cu partea de sus. Capac nu avea, că-l furaseră unii ca să-l pună pe foc, așa că decedatul era învelit doar în pînzeturi și privea indiferent înapoi spre șosea. Fapt pentru care, toți care veneau în urma noastră și vedeau fluturînd pînzeturile, făceau un șoc psihic, adică dădeau în fandaxie, cum se spune pe la noi, popular. Vreo doi au intrat în șanț, bine că au tăiat pomii de pe marginea șoselei Roșiori-Pitești.

Cam atît, v-am plictisit destul pentru azi.

Am reușit să ajung aseară la Club A. Au fost discuții interesante despre poezie, receptarea ei în diferite spații (culturale, geografice...), dar evenimentul care m-a dus acolo a foat lansarea cărții de poezie \"Absens\" a Marlenei Braester. Cartea arată foarte bine, cu un format atipic. Atmosfera a fost relaxată, poate și din caza celor aproximativ 20 de spectatori din sală. Eu m-aș fi așteptat la o audiență mai mare, să fiu sincer. Nu știu cîți dintre agonici au fost prezenți, oricum niciunul pe care să-l cunosc. Mă gîndesc că din cei peste 30.000 autori de pe site, cei mai mulți își doresc discuții de tip chat și un fel de socializare virtuală. De fapt, așa cum discutam și cu Paul Bogdan (pe care îl felicit din nou pentru Arivahar) se pare că doar vreo 50 de autori sunt activi cu texte și comentarii. Iar o parte dintre ei, bat cîmpii cu grație lirică și aruncă cu flegme în ceilalți, care de cele mai multe ori nu reacționează pe măsură (și poate bine fac). Să revin la Club A. Marlena mi-a făcut o impresie bună, dezinvoltă și sigură pe ea, doar o tușă de emoție am sesizat, dar asta e firesc, nu? Regret că n-am ajuns la Constanța și asta din cauza soției care mi-a făcut program, aflînd că mă plec (doar)la București. Sper să nu mă pîrască cineva de pe-aici că jar mănîncă, fum...

Ce idei ai și tu, Șerbane...Adică de ce tocmai la Scărișoara (o mai exista ghețarul șela sau s-o fi topit?), nu găsim gheață și în frigider? La chestia cu bătaia sînt totuși de acord cu tine, cu condiția ca să se întîmple dimineața, după ciorba de potroace. Pregătește-te!

Eu las mai rar semne de lectură, asta nu înseamnă că nu citesc, mai ales textele autorilor de care sînt sigur că nu-mi oferă surprize neplăcute, adică timp pierdut. Așa se întîmplă cu lirica ta, chiar dacă uneori nu scoți tot ce este mai bun dintr-un text. La acest poem am remarcat partea de mijloc. Cred că \"rochie\" ar fi mers mai bine articulat, adică \"rochia\". Mi-a plăcut cum sună \"caldă descălțare\" în ciuda alăturării \"dă_de\". La fel și \"roșie tăcere\".

Felicitări! Voi căuta cartea în librării, sînt convis că versul pe hîrtie sună cel puțin la fel de bine. Sau poate reușesc să fiu chiar prezent la eveniment.

Felicitări pentru carte. Mi-ar face plăcere să fiu prezent la eveniment, dar (pentru că trebuie să existe și un \"dar\") mă tem că n-am să pot ajunge. Sper să ajungă și la mine măcar un volum din cele patru.

Adela - ai surprins esența poemului (sau, mă rog, ce era important). De jos, din cotidianul poluat, pînă sus la cer, ne facem curaj uneori să ridicăm privirile și prostia să punem întrebări. Și ce vedem? și cine să ne răspundă? merită efortul? Doar Olguța (Helga să zicem, deși n-am bătut chiar așa departe) ne poate răspunde, așa cum fac copiii cînd spun lucruri trăznite (dar sincere). Ceilalți sînt prea preocupați de propria lor imagine (tuse). Onorat de trecere și semn.

Mi-a plăcut poemul și versurile subliniate de alții înaintea mea (cele cu albăstreaua). Am remarcat și primele trei versuri și finalul. Nu prea mă împac însă cu \"e ca și cum...\", dar nu e atît de strident încît să strice poezia.
Cu scuze pentru deranj
al 108-lea cititor,
anton

Felicit autorul pentru carte, dar și pe doamna Valeria pentru cronică. Păcat că n-o am și eu, sînt convins că este o carte bună, despre care se va mai scrie.

Spre deosebire de celelalte două poezii pe care le semnați, aici îmi pare o abordare lirică mai reușită. Aici, față de celelate poeme, ați renunțat la \"căci\", termen mai puțin poetic și care trebuie evitat. Puțin periat, poate deveni un poem acceptabil.

Anni - căutarea spre cer, de regulă, nu aduce răspunsuri, ba din contră, naște mai multe întrebări și în final, dureri de cap. Dar asta nu ne împiedică să ridicăm privirea, spectacolul este atît de interesant încît ne atrage ca un magnet. Bine că nu ne transformăm instantaneu în bulgăre de sare.
Onorat de vizită și semn.

Călin, mie nu-mi prea sună bine începutul, mai ales \"unghiile așteptării\". Și nici \"că după ce...\" Cred că versurile de mijloc susțin poemul (estetic vorbind)

Am remarcat ultimele 4 versuri, cred că ele pot susține textul. Sau, eventual, poți începe de la ele pentru un alt demers liric.

Interesant. Să vă trăiască fetița! Dar sper că nu-i și cîntați versurile de mai sus, încă e mică și nu înțelege.

Da, Călin, o parte dintre întîmplări le-am povestit la masa rotundă (din cîrciumă). Mă bucur că ți-a plăcut textul și mă simt onorat că ai lăsat și semn.