Liviu Nanu

Sile, dacă mai ești în viață, lămurește-ne frate ce e ăla ardumaș, că am o neliniște metafizică de peste un deceniu. Lirica românească îți va fi recunoscătoare :)

La final ar trebui semnul exclamării. În rest, e perfect.

Onorat de trecere și semn. Ai dreptate cu ritmul, am dorit-o cantabilă.

Poate nu întîmplător, poemul m-a trimis la ”Cher Ami”, porumbelul erou.

Continuă așa, sonetele nu mai sînt în trend.

Claudiu, m-am tot învîrtit în jurul primului tău comentariu și abia acum mi-am făcut curaj să te întreb: cîrnații picanți erau de Pleșcoi? Oaie cu vită sau alte combinații? Vinul roșu era ambalat la sticlă sau era de streașină? (Al meu a început să se acrească). Sănătate rimează cu ebrietate? Unii zic că da, deși numărul de silabe e diferit. Dar cine stă să le numere?
Crezi (aici întrebarea nu este doar pentru tine, în egală măsură pot răspunde și Ottilia sau Bogdan) că o poezie ambalată rigid în formă fixă este digerată mai bine de vegani?
Să ne citim sănătoși la trup și la scufiță și în acest an!

E mai bine, desigur. Dar, să luăm de exemplu, al doilea vers ”Mă frig pe buze de la o țigară”. Personal eu l-aș fi văzut altfel, să zicem ”Și buzele-mi sunt arse de țigară”. În felul acesta scapi de ”mă frig” care, în acest caz nu prea sună poetic.
E doar o părere, n-o lua ca pe un sfat, nu sînt în măsură să dau sfaturi lirice.
Succes și inspirație!

Versul doi din strofa a doua sună cam ciudat. Mi-a plăcut finalul, mai precis ultimele două strofe. Cred că mergea o virgulă între ”tu” și ”cînd”

Frumos, dar mi-a plăcut în special, finalul.

Mi-am amintit de acest sonet și de comentariile care l-au însoțit. Asta pentru colegul Ștefan Petrea care îmi solicita o părere despre sonetul domniei sale. Ideea este că te poți juca și în forma fixă. Doar să-ți vină muza cu inspirația. Și cu sticla de votcă.

În niciun caz.

Recunosc, am citit aproape tot ce a scris Emil Brumaru, inclusiv poeziile din Plai cu boi. Îmi place Brumaru așa cum îmi place și Bukowski, mai precis abordarea erotică din operele lor. Nu mă ridic la nivelul lor și nici nu încerc să-i copiez.

Amanda, Iulian, onorat pentru lectură, apreciere și sugestii.

Bun poem, frumos și aerisit. Poate ar trebui să să schimbi ”e ideea” cu ”este ideea”. Personal aș opta pentru ”poate ideea”

Un sonet reușit, am apreciat în special finalul. Dacă îmi permiți o sugestie, cred că ai putea aborda și teme mai actuale, ai potențial. Succes și inspirație!

Păi, și eu ce ziceam? Să nu ne propunem perfecțiunea cu orice preț :)

Mi-aș fi dorit, ca cititor, o exprimare mai simplă în prima parte. Totuși un final autentic, cu imagini foarte tari.

Bun, bun...mai ales finalul

Un poem bun, chiar așa, cu imperfecțiuni.
Despre opera cu imperfecțiuni foarte bine scrie Croce ”Opera cu imperfecţiuni nu este tot una cu opera urâtă, operă care nu se naşte ca poezie, iar dacă trăieşte, trăieşte prin alte mijloace; ci este aceea născută ca poezie, creatură cerească ce poartă pe hlamida ei semnele trecerii pe pământ. Poetul (ca şi omul moral, a cărui acţiune nu este niciodată lipsită în întregime de impurităţi) suferă din pricina imperfecţiunilor pe care le observă în opera sa şi ar vrea să le înlăture până la ultima; el visează mereu să o trimită în lume (…) „înveşmântată într-o albă mantie”, strălucind de puritate în ochii privitorilor din „fiecare ţinut”. (…) În poezie nu se întâlnesc numai imperfecţiuni care, prin definiţie, se pot îndrepta, şi sunt de cele mai multe ori efectiv îndreptate în cursul travaliului şi în reluările momentului creator, ci şi elemente nepoetice şi de neîndreptat, care nu trezesc în cititor, cum nu treziseră nici în autor, neplăcere şi reprobare, ci sunt privite cu un fel de indiferenţă.” ș.a.m.d.

Mici modificări în text