Eram ca zei pe-altare de oglindă

Primele două strofe, aproape perfecte. Cu mențiunea că nu ții cont de articolele care se impun la ca zeii, ca un râu. Soluția e simplă: eram doi zei, iar în locul lui ca râu, un adjectiv de 2 silabe. În strofa a treia, conjuncția și nu face bine legătura între verbul la imperfect doream și conjunctivul să-ți ung. Se cere acolo conjuncția încât sau verbul voiam, pentru o bună legătură între versuri. În ultima strofă, primul vers are o construcție stângace, nenaturală. Sonetul e cam la 75% din ce ar trebui să fie un sonet perfect.

ți-am zis,
scrie și tu un sonet
măcar așa, să-mi dai peste nas...

eu nu te comentez în calitate de poet și nici nu am intenția de a-ți da peste nas. Eu te comentez din prisma scriitorului care analizează un text dpdv critic. Aici e un atelier literar în care încă mai ai șansa să-ți perfecționezi textele. Dar dacă le publici așa, pline de lacune și alambicări, și pici pe mâna unui mare critic din afara site-ului, te face praf. Și ce vei face, îi vei reproșa criticului că îți dă peste nas și că nu scrie și el sonete, ca să priceapă alambicările tale? Cred că ajung la concluzia lui Bogdan,în ce te privește, și te voi lăsa să rămâi ceea ce ești.

Un poem bun, chiar așa, cu imperfecțiuni.
Despre opera cu imperfecțiuni foarte bine scrie Croce ”Opera cu imperfecţiuni nu este tot una cu opera urâtă, operă care nu se naşte ca poezie, iar dacă trăieşte, trăieşte prin alte mijloace; ci este aceea născută ca poezie, creatură cerească ce poartă pe hlamida ei semnele trecerii pe pământ. Poetul (ca şi omul moral, a cărui acţiune nu este niciodată lipsită în întregime de impurităţi) suferă din pricina imperfecţiunilor pe care le observă în opera sa şi ar vrea să le înlăture până la ultima; el visează mereu să o trimită în lume (…) „înveşmântată într-o albă mantie”, strălucind de puritate în ochii privitorilor din „fiecare ţinut”. (…) În poezie nu se întâlnesc numai imperfecţiuni care, prin definiţie, se pot îndrepta, şi sunt de cele mai multe ori efectiv îndreptate în cursul travaliului şi în reluările momentului creator, ci şi elemente nepoetice şi de neîndreptat, care nu trezesc în cititor, cum nu treziseră nici în autor, neplăcere şi reprobare, ci sunt privite cu un fel de indiferenţă.” ș.a.m.d.

perfecțiunea e o himeră...
la fel, domnule Ionuț...

Păi, și eu ce ziceam? Să nu ne propunem perfecțiunea cu orice preț :)

şi încăpăţânarea...

Eram ca zei pe-altare de oglindă,
Îți cunoșteam tăcerile-n firide,
Curgeau secundele ca râu, lichide
Dar neputând de vieți să ne cuprindă.

ce poate fi imperfect aici, eram ca zei?
sau ca râu?
nu îmi pare imperfec, ci absurd

ar fi simplu, dacă în urma dialogului autorul ar renunţa la această atitudine şi ar folosi sugestiile, pentru că este păcat să se risipească această pasiune, care produce metaforă şi tablou poetic, folosindu-se de suficienţă

de exemplu

Eram doi zei pe-altare de oglindă,
Îți cunoșteam tăcerile-n firide,
Curgeau secundele pe noi, lichide
Dar neputând de vieți să ne cuprindă.

cu toate că acel vers în care curgeau....lichide, e slăbuţ

nu o fi un scop perfecţiunea, dar perfecţionarea nu-i acelaşi lucru

spor!

Sonetul are o formă fixă, trebuie să respecte niște reguli. Cel puțin, dpdv al tehnicii, trebuie să fie perfect, dacă se vrea să rămână sonet. Limba română, la fel, trebuie folosită perfect dodv al corectitudinii. Imperfecțiunile pot apărea din ambiguități, neclarități, alambicări, asonanțe excesive, ideatică redundantă, sofisme, metafore pleonastice etc etc. Acolo trebuie lucrat la perfecționare, în cazul în care tehnica și lumba sunt filosite corect. Cel mai bun exemplu din literatura română, dacă e să vorbesc de perfecționare, e Eminescu. El a trudit la îmbunătățirea ritmului și a rimelor, după ce, în prealabil, a scris textele în vers alb. Da, el a scris mai întâi ideea pe hârtie, a transpus un fir narativ existent în mintea sa, o imagine generală ivită în procesul inspirativ, și nu a scris la ce aduce rima. Nu a fost constructor de versuri ghidându-se duoă ce aduce rima. Să zicem că Agonia poate fi considerată un fel de manuscris pe care poți opera modificări, așa cum făcea Eminescu, în plus beneficiezi și de ajutorul celorlalți. Preferabil ar fi lucrul acasă, astfel încât creația finală să fie la un nivel cât mai înalt. Să scrii mii de sonete și să ceri ajutorul în continuare pe site, e ceva cam ciudat. Ca și când noi am face corectură gratuită pe textele lui Ștefan. Cu siguranță că Ștefan nu face pe prostul atunci când cere opinii, strategia lui este de a atrage cât mau mulți oameni care să îi corecteze textele oe gratis. Apoi le poate publica, lejer, într-un nou volum, fără să mai ceară ajutir suplimentar.

dpdv, limba, folosite, după, pe, ajutor etc