sînt dumnezeu doar pentru mine

Liviu-Ioan, intr-adevar asa se intampla cu tot ce scriem asteptand o anumita acceptare de la cititor, ne alegem doar cu un gust amar. Totusi pentru oameni scriem, desi nu pentru acceptarea lor...ci pentru ceea ce e adevarat...eu totusi cred ca exista o concordanta mai adanca intre adavarurile noastre, si aceasta concordanta e relativ-ul veritabil, adica relatia...dar ca exista adevar. In fond, avem nevoie de adevarul care ne scutura si ne trezeste, ne fulgera si ne incendiaza si nu de ceva doar caldicel care ne inveleste somnul mai departe. Mi se pare ca in ultima strofa (si in titlu) ai dat prea mare incredere poetului; nu cred ca noi invaluim ceva in mister; ci mai degraba misterul le invaluie si le patrunde pe toate, pe toate cu noi, poetii, cu tot.

ultima strofa da de gândit si este suma ideilor formulate la începutul poemului filozofic
ca orice poet lim cauta definitia poeziei constient ca este imposibila de formulta
de la un poem la altul ,poetul are impresia de a se apropia din ce în ce de miezul acestui univers incandescent,cautarea plina de speranta face parte din farmecul creatiei
poem interesant si intens

Liviu-Ioan, de ceva vreme pare că ți-ai rafinat scriitura, ai scuturat-o de scorii, nu se mai poticnește. Mi-a plăcut această lirică încercare de clarificare a actului scrierii poeziei. Pe linie blagiană, finalul reușește, dacă nu o clarificare, măcar o poziționare față de fenomen, acceptarea(asumarea) poziției de demiurg al propriului univers poetic. Cam asta suntem cu toții, cei care scriu poezie. Cu amiciție,

Ioan J

Îmi place sinceritatea versurilor tale. Revolta, modul în care curg strofele ca o destăinuire.
Titlul este fenomenal, atrage, dorești să vezi ce se ascunde în spatele acestor cuvinte.
Ca un răspuns al acestor afirmații, îți dau dreptate, nimic din ce scriem nu e valabil acceptat

de aceea scriu fenomenelor
reliefului
ființelor neînțelepte

frumos spus și de ce nu e de înțeles, scriem din dragoste pentru artă, scriem pentru că simțim că trebuie să revărsăm din preaplinul de emoții, scriem pentru noi, pentru alții poate, pentru a ne înțelege mai bine, nu e totul o încercare de autocunoaștere?
Te pune pe gânduri, te îndeamnă la meditație, iar finalul, da, așa e, poetul creează o lume, o lume altfel, o lume în care misterul se amestecă cu tot amalgamul acesta de emoții și trăiri nestăvilite...

spui esentialul, spui ceea ce am spune multi dintre noi, o spui cu atata sinceritate ! iti multumesc ,L
ps:scuze pentru lipsa diacriticelor,probleme tehnice(!)

Maria, frumos spus \"misterul le invăluie și le pătrunde pe toate\". Dar și noi sîntem creatori de mister. Mulțumesc de semn.
Angela, cred că ați înțeles freamătul poetului, dar, mai ales, intenția ultimei strofe. Mulțumesc.
Ioan, o trecere mai rară și cu atît mai binevenită. Părerea bună despre evoluția mea o iau ca pe o încurajare. De asemenea mulțumiri.

Vă mai aștept cu aceea și plăcere.
LIM.

Mihaela, da, scriem pentru că simțim că trebuie, da, poetul creează o lume. Și e bine că avem timp să explorăm lumile create.
Lumiere, mă bucură rezonanța, de altfel mă așteptam la această înțelegere. Cred că ne cunoaștem bine străfundurile.

Vă mulțumesc de trecere. Ne citim cu aceeași plăcere.
LIM.

senzatia transmisa e foarte potrivita pentru site-ul asta. toti ar trebui sa ne adresam stihiilor naturii!

foarte frumos:)

Abia acum am văzut comentariul. Mulțumesc :)