liviu dascalu

Poezia chiar ca e cam slabuta, in genul poezelelor scrise de adolescente idealiste, mai putin, evident, ultima strofa, in care Liviu Nanu se ridica in picioare si sustine ca nu el a scris poezia asta.
Trucul nu e penibil, ci usor de procurat.

Poezia dinainte despre nimic m-a delectat, insa. De fiecare data cand te joci, in poezie, reusesti sa ma convingi. Si ca parodie la adresa lui \"magister\" este excelenta.

In mail am primit instiintare despre patru noi comentarii la aceasta poezie, am fost foarte surprins. Dar am gasit numai doua. Comentariile lipsa sunt cel al lui Liviu Nanu, \"nimicul concret\" si cel al lui Geta Adam, \"Liviu Nanu\". Este una din numeroasele disfunctinalitati ale site-ului?
Ii rog pe cei doi sa ma lamureasca, pe scurt, despre ce era vorba, daca mai trec pe aici.

Uneori \"dicteul\" este cam prea putin plauzibil, e cam inconsistent imaginar, dar nu e neaparat ceva care trebuie schimbat (in mod sigur nu te pot ajuta la asa ceva), eu le simt ca momente in care ii dai ragaz cititorului sa respire inainte de urmatorul vertij. Ca la carusel, momente plate, necesare insa.
Foarte mult mi-a placut, amestec de Naum (nu?) si optzecism, sau mai stiu eu ce, imi place curajul de a aborda cele mai diverse materiale fara a da impresia unui simplu efort programatic de demitizare sau de \"concretizare\" a poeziei. Cred ca situatia e salvata de umorul, de distanta luata prin acest procedeu (eu zic asa, ca e procedeu). Cred ca ai luat ce era mai bun din Naum, detasarea ironica.
Nu ii cunosc pe Caraman si Dietz, nu cumva esti un mic Pablo Pessoa (daca nu, scuza-mi ignoranta)?
Te rog sa dai un anunt cand vei publica volumul. Ma intereseaza.
PS Acest text i-l recomand si lui Ion Amariutei, cred ca e tocmai pe gustul lui.
Mersi ca mi-ai atras atentia, la unul din textele mele. Sunt un batran ticait si plin de tabieturi, am inceput sa intru doar la autorii pe care i-am mai citit.

Nu m-am prins care sunt schimbarile, desi tin minte ca am mai citit textul asta. Polemicile din jurul haiku-ului?
Imi place foarte mult. Imi trecu prin minte: iata un poet adevarat. Dar daca i-o zic, ma trece si pe mine la \"galerie\"...

Eu votez un singur poem. Mi se pare superflua impartirea in doua genuri, haiku si poezie scurta. Un poem scurt trebuie sa fie percutant, sa surprinda o atmosfera, sa nu contina abstractii si metafore. Deci, un poem scurt bun trebuie sa aiba calitatile haiku-ului traditional. Dar cum haiku-ul are, in general, peste tot, in lume, si alta acceptie decat cea traditionala, inseamna ca distinctia lui Gabriel Nita e fara rost.

Imi place 51

Stii cum iubeste
bobul de grau zapada...
asa te iubesc...

Cam multe puncte, dupa mine. In rest, imi place aceasta redefinire a iubirii ca sentiment cool, fiindca in rest, pe site, e hot cat incape. Apoi, cu totii o iubim pe Craiasa Zapezilor, si cu totii suferim incremeniti din cauza indiferentei ei sublime (asa o fi, chiar?).
In rest, doar improvizatii caznite sau platitudini.

Eu unul sunt foarte multumit ca l-am provocat pe Mag sa scrie asemenea poeme.
Din pacate, trebuie sa ma recunosc invins. Orice asemenea dialog are si o latura agonala, e o competitie ca oricare alta, iar aici Magul l-a invins pe magister. Poemele lui au o simplitate dezarmanta, iar forta lor de impact este mult mai mare. Dan are curajul de a scrie o poezie a inimii, in urma lecturii ramai cu un plus de seninatate, cu o stare de iluminare. Ce am scris eu sunt mai mult exercitii de digitatie. Pasez mult, driblez, de asemenea, dar nu dau goluri. Mingea e mai mult la mine (uneori am dat mai multe raspunsuri, cautand o bresa in aparare), dar pe contraatac, din doua-trei pase, Dan ajunge in fata portii si marcheaza.
Eu pun aceasta infrangere pe seama oboselii. Vin dupa un campionat incarcat, in care nu am jucat rau, pe cand Dan e debutant in materie de poem scurt.
Anul viitor, dupa vacanta, odihnit, o sa-l provoc din nou (eu am fost cel cu initiativa si de data asta) pe Mag, si sunt sigur ca el va fi cel fara replica, in final.
Sper sa-l onorati pe Mag si cu comentarii pe text, nu doar cu stelute (poate ca nu va fi cazul) si urari de La muti ani.

La multi ani!
Ti-am scris si pe adresa de mail, dar revin: cred ca e momentul sa postezi acel dialog poetic, ocazia e cat se poate de potrivita. Sper doar sa nu ia stelute, ci sa fie ocazia unor pareri critice.

Tocmai ai citat ceva dintr-o poezia de-a mea. Ma tem, insa, ca nu ai inteles despre ce e vorba, de o poezie cat se poate de cinica si anticalofila. \"iarna la abator\" e versul care prezinta imaginea, ce urmeaza e comentariul cinic, asocierea sarutului cu o imagine evident dizgratioasa. \"formula chimica\" are un accent neutral, singurul care face admisibila asociatia cu pricina. Mai reduce din virulenta.
Propriu-zis, nu e nici o imagine in \"formula chimica a sarutului\".

Nu am intrat decat pentru unele precizari. De fapt, mie nici nu-mi place acest poem, care e si destul de vechi si nu prea tine de stilul meu actual de a scrie.
Al doilea haiku introdus in concurs este unul care, initial, a fost considerat pornografic, drept urmare, l-am retusat, am inlocuit cuvantul cu pricina cu \"noapte\". Imaginea initiala era de-a dreptul remarcabila!

In ultima vreme se da o atentie cu totul nemeritata unor texte penibile, asa cum a fost ultimul text al Neisei si cum este cel de fata.
Florin Opran este ori prea tanar, ori este un sferto-doct irecuperabil. Impotenta argumentativa, contradictiile la tot pasul o dovedesc. Si mai e ceva, dispretul fata de comentatori. Mi-e sila sa-i dau copy/paste la cateva din adresarile jignitoare la adresa criticilor.
Cred ca ar trebui, pur si simplu, sa nu-l bagam in seama.

E un plaiku, domnule Rapciune, nu mai dezinforma cititorii.

Ceea ce spui atunci cand nu esti informat, se cheama, pe scurt, prostii. Stimabila Elena Albu, nu am nici un fel de frustrari vechi, si nici noi atunci cand il critic pe Mag, de fapt suntem amici buni. Interesant este ca suntem cat se poate de diferiti, pe lungimea mea de unda nu percep nimic din muzica de sfere pe care o asculta el, la fel, din rock-ul hard al textelor mele el alege, sunt sigur, mai degraba zgomotul. Culmea este ca avem un renga impreuna, in care rock-ul se imbina cu muzica se sfere. Ai rabdare si o sa vezi despre ce e vorba, Elena Albu.
Probabil, totusi, ca \"frustrarile vechi\" la care te referi sunt cele din copilarie. Asa e, atunci cand eram copil voiam sa fiu \"om mare\" ca sa-i pot cafti pe ceilalti copii. Sau te referi la frustrari SEXUALE? In acest caz, te folosesti de o aluzie culturala - psihanaliza - pentru a rosti o injurie. Nu te-a rugat nimeni sa-ti dai cu parerea in privinta eului meu timpuriu si a istoriei mele libidinale. Psihanalistii o fac doar daca sunt platiti. E un semn de respect fata de client. Iti recomand, la randul meu, o jumatate de ora de meditatie in liniste, departe de orice zgomot cotidian, la toate acestea.

Mi-a placut primul vers \"... in zori te vei trezi din somn razand\". Inteleg continuarea - \"Si singur.\", am si eu un haiku ce transmite (cred) aceeasi stare: \"grohaiam ma umflam cu vant/ la trezire/ singur printre obiecte\" (cred ca l-am rescris, in pagina mea precis e sub alta forma). Starea de prezenta fluida care dispare la trezire, mirarea de a te fi simit alaturi de altcineva sau doar de Elemente (Vantul), si sa nu fi fost decat singur.
In rest, poezia e plina de pretiozitati:
\"Lupul Alb cu noua sute de limbi de aur\"
\"oglinda sabiei/ de-azinoapte-ti tanguie in teaca\"
\"O, regele meu, nu lasa prin ochiul tau de soim/ copitele cailor lacrima sa semene furtuna\", mai ales acel \"cai lacrima\".
Probabil ca peste tot sunt simboluri pe care eu nu le descifrez. In acest caz, e bine sa-ti pui intrebarea ce anume scrii, poezie, sau text, sa zicem, initiatic?
In ultimul caz pune si tu o placa deasupra muzeului: aici sa intre numai cunoscatorii. La fel ca si Platon, care a pus deasupra Academiei inscriptia: aici au voie sa intre numai geometrii!
Sau lasa o bibliografie, la urma, ori o \"cheie\" intoarsa pe dos, precum cele de la rebusurile de odinioara.

Foarte frumoase obiceiurile de care ne povestesti, Magule.
Dar eu o sa ma refer la text. El ne arata ce devine haiku-ul cand isi pierde vlaga si se face proza. Ramai doar cu cuvintele.

Foarte frumoase obiceiurile de care ne povestesti, Magule.
Dar eu o sa ma refer la text. El ne arata ce devine haiku-ul cand isi pierde vlaga si se face proza. Ramai doar cu cuvintele.

\"Nemișcat, asemenea Stelei Polare, privesc cum peste trupul meu se întâmplă minunea : bolta, o lentilă imensă, îmi desenează pe piele constelații\".
Inteleg ceva, dar numai intelectual: microcosmosul care repeta macrocosmosul. Si totusi, acel \"asemenea Stelei Polare\" reduce orice posibila surpriza in privinta celor ce urmeaza: revelarea consubstantialitatii (asa o fi?) cu Cosmosul. E deja asemenea \"Stelei Polare\", \"minunea\" e anticipata. Deci nu mai e minune.
\"Sunt aici, sunt aici... maicuta\" mi se pare o formulare cam prea familiara a \"baciului moldovean\" cand se adreseaza Cosmosului. Pardon, Naturii (e maicuta, nu tataie).

Am citit acum comentariul lui Mircea Iosub, sunt intru totul de acord cu el. Problema nu este ca ne-am \"imbolnavi\", ci ca am ajunge sa credem in miturile pe care le citim. De ce sa nu le citim cu detasare, ca si pe celelalte comori de intelepciune romaneasca, ascunse in literatura orala? E sigur ca spusele lui Noica, din punct de vedere filosofic, pot fi cel mult discutate, nu luate ca niste \"sutre\", axiome ale adevarului-intelepciune.
De pilda, de ce ar trebui sa fim de acord cu ideea ca substantivul e mai rational decat verbul? Oare verbele, numind actiuni, nu cumva numesc ele tocmai ceea ce e mai rational in felul de a fi al omului? Activitatea practica este si ea rationala, as spune chiar ca e mai rationala decat cea teoretica. Fata in fata cu cuvintele omul e pandit mult mai usor de pericolul de a ceda iluziilor de tot felul, in actiune are un feed-back constant din partea experientei, a \"obiectelor\" (mai ales, de fapt, din partea celorlalti oameni).
De fapt, exista mai multe tipuri distincte de rationalitate, Habermas discuta pe larg despre ele, si Kant face asemenea distinctii, cand isi imparte filosofia in \"Critica a ratiunii pure\" sau teoretice, \"Critica a ratiunii practice\", sau a ratiunii etice, \"Critica a facultatii de judecare\", sau ratiunea in arta. Dar exista feluri de rationalitate cati autori exista. A imparti cuvintele unei limbi in \"rationale\" si \"vitale\"( folosind un concept atat de sarac de \"rationalitate\") mi se pare mitologie curata. E mai aproape de \"Cuvantul\" din Rg-Veda decat de ultimele cercetari de filosofie a limbajului:).
Sper sa nu consideri critica asta ca pe un exemplu de \"ratacire spirituala\".
Cu aceeasi prietenie
Liviu

O poezie slaba. Exprima o anumita religiozitate difuza, dar fara concentrarea unui psalm, a unei invocari care concretizeaza divinul intr-un Tu personal.
\"lumina duhului\"
\"scara de soapte pana la Stea\"
\"sabiile bunicilor\", \"ariciul cel batran, fauritorul de lume\"
\"sicriele zeilor vechi de pe piscuri\"
\"crucea Manastirii de Tamaie\"
toate trimit la o traire religioasa, o indica, dar nu o reconstruiesc, nu sunt, sa zicem, o \"imagine\". Poezia se mentine printre evidente personale, nu se plaseaza in intersubiectivitate.
Aleg versul despre \"sabiile bunicilor\". E ceva legat de cultul stramosilor, de faptul ca imaginarul tau este nutrit de o Epica Magna a Marilor Fapte din trecutul national. Ce ma surprinde este ca vana dacismului nu e atrofiata in organismul acestui imaginar - ma refer la alte poezii decat cea de fata -. Ei bine, chiar daca pentru unii referinta la miracolul civilatiei dacice este una neproblematica, pentru altii, dintre care ma numar si eu, ea este mai degraba un prilej de dispute teoretice, nu de reverii si de inflacarari patriotice. Ca sa te fac sa ma intelegi mai bine, la facultatea de filosofie am avut o materie numita \"Istoria filosofiei romanesti\" (care e sublima, fie vorba intre noi, dar lipseste aproape cu desavarsire). Cursul a debutat cu o istorisire despre ... \"filosofia daca\", normal, sublima si ea - de fapt profesorul avea un discurs alcatuit in intregime din superlative -. S-au facut cateva trimiteri la Dio Cassius, la fragmentul din Herodot despre curajul dacilor, la altul din Platon despre adeptul lui Pitagora care era Zalmoxis si cam atat. Eu, \"naiv\", il intreb pe domnul (tovarasul?) profesor daca ne poate recomanda niste texte de filosofie daca. Stupefiat, profesorul a baiguit un raspuns, \"nu exista filosofie in limba daca\", colegii mei se pregateau sa izbucneasca in ras, dar am continuat, cu voce sigura - \"atunci, macar in traduceri\" (sugestia era ca desi as fi dorit sa dau piept chiar cu limba formata din cuvinte ca \"branza\", \"zer\", \"viezure\", sunt dispus chiar la cercetari de arhiva). Profesorul si-a iesit din fire imediat, indignat de \"nerusinarea\" de a pune asemenea intrebari perfide, si, mai ales, de \"ignoranta studentilor de la filosofie\", care \"nu au citit nici macar Platon\", ca altfel ar fi vazut ca pana si \"marele Platon\" era un admirator al filosofiei dace samd. Si a continuat pe tonul acesta, furibund (in rest avea o voce tremuratoare, si isi incheia frazele cu un oftat), cam douazeci de minute.
M-am mai intalnit cu acel profesor la examenul final, la care \"mi-a cazut\" Lazar Saineanu, Ion Heliade Radulescu si un compilator obscur de pe vremea lui Neagoe Basarab, de care nu auzisem, inainte, si al carui nume l-am si uitat.
Ce vreau eu sa spun este ca sunt total strain de dacism, il consider un mit romantic inventat de primii nostri istorici, care a devenit o ideologie rigida in vremea comunismului, laolalta cu protocronismul, si constituind contrapartea imaginara a nationalismului politic al comunismului.
Asa ca imi sunt total straine literaturizarile despre daci, romani, ciobanasul mioritic,bataliile cu turcii, iar filosofia lui Blaga o simpla insailare de idei nerumegate, un kitsch filosofic, cea a lui Noica un hegelianism second hand samd. Nu exista filosofie romaneasca, ci filosofie la a doua mana cu coloratura nationalista, cand nu e vorba de simple compendii facute pentru studentii lipsiti de acces la cartile importante ale filosofiei.
Nu te-am mai criticat demult. Mai am si altele de spus, dar nu doresc sa las impresia de inadecvare la context.
Cu prietenie
Liviu

Sunt detasat de textele mele vechi, in primul rand. Si cred ca imi place sa scriu detasat, sa am un control deplin asupra efectelor de sens ale textelor mele (deformare profesionala de \"critic\"), de aceea scriu mai mult haiku-uri.
Dar am si poeme unde arunc fraiele din mana, iar rezultatul e, dupa unii, interesant, dupa altii, nesemnificativ.

In a doua jumatate a poemului regasesc verva ta de odinioara. Sictirul estetizat, dar nu cosmetizat.
PS.Fac parte din segmentul cu pricina.

Michel, acest text l-am scris demult, pe cand nu eram \"critic\". In al doilea rand, are o vana epica, nu e chiar liric, asta implica o anume distantare de lirism, distantare la care contribuie si ironicul \"simbolizata\". Daca reproduceam doar filmul visului Inchizitorului, as fi participat liric la el, dar nu \"particip\", ci il pun intr-o perspectiva ironica, prea putin lirica, marcata de folosirea lui \"simbolizata\". Ironia o percepi sau nu, depinde de felul tau de a citi.
Imi dau si eu cu parerea, ca si tine, dar n-as zice ca am dreptate. Sunt in exterior.