liviu dascalu

Nu stiu daca am vazut acel film. Poate mi-l povestesti :)
In rest, ti-a placut \"filmul\" meu?

Insasi ideea de antologie e controversabila: are oare sens o antologie? Pot fi amestecati niste poeti care in mod normal ar trebui sa nu aiba mare lucru in comun?
Pe mine antologiile cu texte valoroase m-au frustrat intotdeauna, m-au facut sa caut autorii buni din care citisem doar cateva texte. Antologia poezie.ro nu va avea menirea asta, de a te trimite la autori, fiindca majoritatea nu merita sa fie publicati pe cont propriu, sau daca merita, nu au reusit si probabil ca nici nu o sa reuseasca sa o faca.
Asa ca, in concluzie, ideea asta cu antologia www.poezie.ro mi se pare ca nu duce nicaieri. Oricum, nu inspre literatura. Cred ca multi oameni au de castigat din cultivarea unei identitati de \"scriitor\". Acum eticheta de \"scriitor\" e la liber, nu ti-o mai da Uniunea Scriitorilor, ci un site literar, si asta e meritul www.poezie.ro, ca face niste oameni fericiti.

Imi place mult pentru prospetime, poezia asta. Nu fac o asociere de valoare literara (nu imi pun problema asta), dar imi aminteste de \"tupeul\" poeziilor din tinerete ale lui Dinescu.
Ma duc sa citesc si alte poezii scrise de Andrada Dinu. Sunt curios daca peste tot are \"surprize\" din astea.

Pentru mine scuza lui Geana, ca a citit primul sfert din volum, dar nu i-a mai venit sa citeasca si restul, e patetica. Cam toti autorii forfecati au avut aceeasi nemultumire. Nu e nevoie sa fii critic ca sa tii la ideea de onestitate intelectuala.
Forfecarea de mai sus e pur si simplu slaba. Laude inconsistente, critica limitata la niste sfaturi care i se pot da oricarui tanar debutant la 21 de ani. Critica echivalenta cu o frectie la un picior de lemn. Michel are dreptate sa se planga de lipsa unui feed back.
Se pare ca Bogdan Geana e mai sincer in subsol decat in propriul eseu. Aici recunoaste ca \"primul sfert este scarbos\", si ca nu a simtit nevoia sa continue sa citeasca si continuarea. Daca ar fi fost sincer cu sine ar fi incercat sa ne explice de ce. Dar s-a limitat la acelasi ton festivist, de \"critic de provincie\", din cei chemati pe la lansari.
Michel are nevoie de feed back. Poate fiindca s-a saturat de imaginea diforma pe care o are despre sine, si pe care o ghicim atunci cand spune despre sine ca e un \"geniu\", ca \"Romania nu e pregatita pentru Michel Martin\", ca el este cel care va revolutiona literatura romana si asa mai departe. Cine poate sa o tina vesnic in aceasta tensiune imaginara?
Michel, si prin asemenea afirmatii, apare ca un poet care scrie fara sa citeasca. Nimic din scrisul sau nu arata ca ar dialoga cu cineva. Evolutia poeziei sale este spre un fel de autism. Moment in care va putea spune, bineinteles, ca sistemul sau de semne e de o noutate completa, ca nimeni nu il intelege fiindca vorbeste o limba poetica absolut noua.

Spune Kundera undeva, intr-un roman, ca fiecare isi intretine kitsch-ul sau de uz personal, micul sau paradis second hand, si care poate fi, dupa caz, kitsch-ul politic comunist sau kitschul erotic sau mai stiu eu care. Kitsch-ul politic ar fi lumea in rosu, societatea comunista multilateral dezvoltata. Cel erotic,la vie en rose, e imaginea idilica a fericirii domestice, fericire compacta, fara fisuri, in care cei doi se alinta reciproc cu \"tu esti lumea mea\", iar daca intram in registrul grotesc-patetic, \"tu esti Viata mea\".
B. Geana isi asuma acest gen de kitsch:
\"hai sa-ti zic una buna, ieri seara mi-am dorit
sa vina sfarsitul lumii, sa se stinga soarele
sa te strang in brate\"
Faptul ca si-l asuma, si nu il produce la modul inconstient, e un semn bun. Sa zicem, o liniuta la \"plus\". La minus, insa, e faptul ca anvergura stilistica a poemului e totusi destul de mica, si nu reuseste sa rascumpere acest kitschulet inofensiv.
Dar poezia m-a induiosat, putin. Macar are efect de \"sinceritate\".

\"a existat o vreme cand ti-am facut
implant in buze
cu doua jumatati de ancora\"
Grotesc. Pentru implant se folosesc ace fine. O fi vreun simbol marinaresc, sau evocarea vreunui tatuaj viril, pe umar?
\"te-am rugat sa-ti lipesti gura de departare\"
E o foarte proasta dispozitie a obiectelor poeziei in spatiu. Faptul ca iubita (presupun ca despre asta e vorba, doar e vorba de acceasi persoana cu implantul) se dilata inspre infinit nu e o metafora a sentimentului in(de)finit al iubirii, ci o grotesca dez-limitare a ei. Mi-o imaginez ca pe un fel de embrion uman, lipit cu buzele de transparentul flacon numit \"departare\", conservata in acelasi gen de hieratica nemiscare in propria contemplare de sine.
In rest, \"strazi al caror nume incepea cu Colgate si talpile noastre pline de carii\", e un bun exemplu de parodie involuntara. Poezia ca un fel de cos de gunoi pentru reziduurile cotidiene ale mintii, in care \"evenimentul\" spalarii matinale pe dinti aureoleaza intreaga zi si ii da un fel de sens.
\"strazile asfaltate cu tartru\". Daca as fi Ion Barbu as indrazni o metafora dificila, cea a castratilor de lobii superiori. Eu ma gandesc la cortex, nu la lobii respectivi, dar cortexul are sonoritati mult prea savant-medicale pentru un banal comentariu ... sa zicem, literar (daca ma ocup intr-adevar de literatura aici).
Ce mai lipsea din acest kitsch diform, la inceput, si apoi parfumat in mirosul de mentol al pastei de dinti Colgate? Nuanta sentimentaloida. Un fel de antologie a procedeelor kitsch, asadar:
\"a existat intr-o vreme la capatul ei
un copil care te-a iubit atat de mult
incat si-a mutat inima in palma\"

Din ce am citit pe aici paradoxismul e slab productiv. Ce sa mai vorbim, nu cred ca poate sa convinga un cititor onest. Singurii entuziasti sunt cei care scriu; scriitorii, nu cititorii lor. Poate ca pe viitor doar o sa se scrie poezie, o sa dispara cititorii. Si atunci o sa se adevereasca spusa lui Lautreamont, ca in viitor (adica in prezent) literatura va fi facuta de oricine.

Nu stiu nici eu daca e poezie si ce mai inseamna poezie in ziua de azi. Poate ca nu asta e important. Pe de alta parte, sunt preocupat de gasirea unui stil unitar, am impresia ca poeme precum \"cutitul meu obosit\" si \"un fapt divers\" nu au nimic in comun.
Una din solutiile posibile e sa le public, daca va fi cazul, sub pseudonime separate, in volume separate. Nu pot reconcilia latura ludica si suprarealista cu aceea din poemele narative si confesive precum cel de mai sus.

Text scrasnitor, ca nisipul pe sticla, cu nuante dadaist-suprarealiste si cu un snobism anglofil de-a dreptul suparator.
Presupun ca autorul este la varsta primelor descoperiri literare, si traieste din plin euforia de a fi auzit de avangardele secolului XX.

Mai interesanta mi s-a parut ideea din introducere decat restul eseului. Anume, ca icoana nu ar fi suferit transformarea pe care a suportat-o limbajul, anume \"degradarea\" functiei sale magice, reducerea sa la doar un mijloc de comunicare intre oameni (nu intre oameni si divinitate sau divinitati). Diferenta, daca inteleg eu bine, este datorata faptului ca functia de comunicare exista inca in vremea limbajului cu potente magice, si evolutia sa exprima doar faptul ca una din functii le exclude pe celelalte; iar icoana nu a avut un rol de comunicare cotidiana, nu este \"limbaj\" in sens obisnuit. Astfel, latentele sale magice sunt intacte si in prezent.
In rest, eseul e bunicel, e un pic prea documentar in privinta folosirii ideilor, si mai putin problematizant. Teoriile semiotice pe care le folositi au limitele lor; dar orice autor e liber sa-si asume un anumit model de interpretare, sa respecte o anumita autoritate in domeniu. Putina filosofie a limbajului s-ar fi putut face, pe aici. Modelul semnului la Peirce si Morris mi se pare rudimentar in masura in care semnificatia e construita pe modelul referintei. Or, cele mai multe cuvinte din vocabular nu au referenti de tip obiectual. Ce referent are cuvantul \"filosofie\"? E destul de greu de spus; poate ca textele insele, poate ca exista insa vreo esenta conceptuala de transpus intr-o definitie, dar e clar ca nu are referent. Sau ce referenti exista pentru asa numitele particule sincategorematice (categoremele ar fi cuvinte cu referent obiectual), particulele de legatura precum \"si\", \"sau\", \"deci\" samd. Ele au sens fara a avea referent. Cat despre Saussure, el a taiat nodul gordian fara a rezolva problema. A folosit o schema triadica din care a eliminat partea cu \"obiectul\", \"referentul\", si a pastrat celelalte doua. Nu a mai trebuit sa-si puna problema daca semnul are sau nu referent, si cum se face legatura cu acesta.

Astea nu sunt doar obiectii chitibusare. Voi va bazati pe notiunea peirceana de \"icon\" pentru a respinge ideea ca picturile moderne religioase sunt \"icoane\". Un icon trebuie sa semene referentului. Icoanele traditionale \"seamana cu obiectul\", cu Dumnezeu, adica, si picturile moderne nu. Mie mi se pare putin naiva punerea asta a problemei. Tot voi aveti expresii ciudate precum \"comunicarea directa cu Dumnezeu\", spuneti ca Dumnezeu este un \"obiect\" al semnului de parca ai vorbi de papadiile care sunt obiectele \"papadiei\" (cuvantul). Exista oare comunicare directa cu Dumnezeu?
Imi oferiti un indiciu: \"Dacă se prezintă un tablou cu Iisus răstignit, dar perspectiva înfățișează spatele crucii sau paleta coloristică, peisajul nu corespund stereotipului, privitorul va fi contrariat, neaderând la titulatura de icoană a respectivului tablou.\" Daca peisajul nu corespunde \"stereotipului\". Asadar comunicarea directa de care se vorbeste e pana la urma o afacere de conformare la un stereotip cultural.
Mai este oare credinta crestina una vie, in conditiile acestea? Eu unul m-am simtit mereu distantat de retorica si dictia medievale ale bisericii ortodoxe; asta in ciuda faptului ca muzica imi place foarte mult, si nu exista inovatie acolo. Te poti ruga in conditiile in care imaginile de pe peretii bisericii infatiseaza mereu doar ingeri calareti infingand sulita in balauri, osteni cu scuturi si aura geometric decupata in spatiu samd? Aceste imagini au fost o maniera directa, mai putin sofisticata, de a-l face pe credincios sa participe la adevarurile religiei; acel om simplu e cel din trecut. Omul simplu de azi, ca sa inteleaga mai bine religia, ar trebui sa vada imagini din prezent, actuale. Asa cum teologii din secolul XX au pus problemele religiei intr-un limbaj nou si accesibil intelectualilor de azi, si nu s-au limitat sa foloseasca limbajul Summei Theologiae.
In fine, eu cred ca Dumnezeu nu are cum sa fie un \"obiect\" al imaginii, si ca asociati prea repede icoana cu iconul. Icoana este la fel de conventionala ca si semnul lingvistic. Adica, suporta interpretare, e accesibila doar prin interpretare, la modul cel mai nemediat cu putinta. Tablourile religioase moderne, de exemplu cele ale lui Dali reprezentandu-l pe Isus, cred ca pot fi un suport al credintei la fel de bun. Pot destepta sentimentul religios. Nu pot induce credinta, la fel cum nici icoanele vechi nu pot sa o faca, dar asta e alta problema.
S-ar putea ca o diferenta importanta intre cele doua tipuri de picturi sa fie aceea ca biserica executa un ritual de acceptare a unei imagini ca icoana. E un lucru fundamental, care ii schimba statutul. Nu orice tablou bizantin e icoana; daca nu e \"sfintit\", e doar arta bizantina. Acest act al consacrarii e diferenta cea mai importanta intre picturi religioase si icoane. Icoana se defineste ca obiect cultural, adica, prin faptul ca e recunoscuta ca atare de oameni competenti, oamenii Bisericii, in cadrul unui ritual.
Nu prin aspectele intrinseci, astfel, este icoana un obiect religios, ci prin practicile sociale care o consacra ca atare.

Da, o poezie destul de epica, dar cu un epic destul de banal, pe care nu-l salveaza partea stilistica. Ramane consemnarea ca intr-un jurnal a unei erectii intr-un troleu, a unei intalniri in alt troleu cu o femeie urata si in final intalnirea cu o fata frumoasa (si atat). Si un pic de poetizare pe final, cu \"miros de vesnicie\" etc.
Departe de mine sa te critic la modul pudibond pentru o banala chetiune aparuta prin prima strofa. Dar as fi vrut mai multa fervoare, mai multa vlaga. Cartarescu si-ar fi plimbat erectia prin tot Bucurestiul, ar fi urcat-o intr-un zepelin si toate strazile s-ar fi infasurat in jurul membrului sau. Erectia sa ar fi fost o modalitate de cunoastere, ar fi reusit pana la urma sa se contopeasca, nu? cu Orasul sau. Tu de ce nu ti-ai penetrat Clujul, maestre? Ia gandeste-te la asta. Fa un jam session imaginar cu Carta si ai sa vezi ca o sa te acoperi de huiduielile publicului. Pa.

Parerea mea este ca expozitia Barbie toamna-iarna a fost la Londra, nu la Paris, asa cum se stie. Si inca: vinurile Dienes sunt foarte bune, dar insuficient cunoscute. Motiv pentru care iti multumesc, draga Firica, pentru reclama fara precendent pe care ai facut-o. Poate o sa ia aminte si altii.

E o poezie slaba si atata tot.
Craciun fericit!

Mersi de steluta, dar vreau sa-ti spun ca nu am rastalmacit nici un vers. Poezia asta a mea a pornit de la obsesii strict personale. Sau poate ca n-or fi asa de personale :) Mai e cineva obsedat de cutite obosite si de nimicul mare/mic?
Cat despre noutatea silistica, cred ca ai dreptate, dar eu vad in etapa asta, care se prefigureaza, un fel de sinteza a altor trei etape anterioare. Simt ca ma apropii de finalul evolutiei mele. Simteam o mare diferenta intre poezia mea suprarealizanta, poezia mea \"de cotidian\" si poezia de tip haiku. M-am gandit chiar sa le public sub trei nume diferite, sa-mi inventez heteronimi, ca Fernando Pessoa. Cred ca nu va mai fi cazul. Chiar in poezia de mai sus imi exploatez doua texte vechi, voi face la fel cu restul. Le voi topi si le voi turna intr-o noua forma.
Corina, pana la urma amenintarea mea a avut efect :D A aparut si steluta.

Ar trebui sa iei legatura cu o fundatie anti-SIDA si sa le propui sa difuzeze acest poem.
Si te rog sa nu te opresti aici. Mai sunt si alte teme: mortalitatea infantila in tarile africane, problema terorismului, a poluarii, etc. Nu uita nici de cainii comunitari. Oamenii din ziua de azi nu trebuie sa ramana indiferenti. Si trebuie avertizati si prin metoda artei cu mesaj.
Eu te felicit pentru aceasta initiativa.

Zguduitor! Am plans la textul tau de a sarit camasa de pe mine.
Dar asta nu a fost nimic! Am citit si \"povestirea reala\" din subsol. Si am plans din nou de a sarit camasa de pe mine.
Vreau sa-ti multumesc din suflet pentru faptul ca scrii atat de adevarat, si numai povestiri adevarate. Nu te mai ascunde dupa deget - spui undeva \"Nu am putut scrie adevarul gol-golut\" -, cand e limpede ca o faci. Ba chiar de doua ori la rand.

Text straniu, care mi-a placut. Dar ce sunt \"brusii de pamant\"? Daca as fi inteles asta mi-ar fi placut mult mai tare.

Poezia de mai sus, mi-am dat seama adineaori, nu are un ritm interior, se poticneste in imagini si versuri. Sunt totusi cateva intuitii poetice pe care nu as vrea sa le pierd.
Multumesc pentru interventii.

Costel, sa vad daca am inteles bine: parerea mea nu te intereseaza, fiindca fac parte din tagma \"criticilor\" care nu sunt si \"scriitori\", care, adica, vorbesc despre literatura in necunostinta de cauza. Nu o singura data m-am minunat de diferenta de gusturi dintre mine si oameni de pe acest site care conteaza pentru mine. Eu spun doar atat: ca e posibil sa fii mai aproape de adevar ca mine, si intr-adevar, ce am scris eu pana acum sa nu fie decat \"incercari stangace\".
Nu sunt de acord insa cu interpretarea pe care ai dat-o demersului meu. Critica mea nu are nici un fel de subtext. Nu detest pe nimeni, pe acest site, nu am o lista neagra, precum Titarenco sau Andia, cu atat mai putin pe tine, nu am urmarit sa-ti desfiintez cartea si nici nu mi se par intolerabile parerile celor care o lauda. Critica mea la adresa volumului tau, pe scurt, este urmatoarea: textele in care figureaza Dodu nu pot fi rupte de context. Nu am spus ca sunt literatura proasta; doar ca nu pot face impreuna un volum. Nu spun asta fiindca vin cu \"sablonul\" estetic sau cu predispozitiile mele de critic incuiat; e parerea mea de simplu cititor. Mi se pare un cliseu ieftin imaginea asta a criticului care nu are antene pt literatura. Ca sa fii un astfel de critic e necesara o conditie: sa-ti castigi painea din literatura, sa consideri ca a-ti da cu parerea despre scriitori este o \"datorie\". Mie imi face, pur si simplu, placere.
In fine, recenzia Adinei Ungur m-a iritat doar prin limbajul pe care l-a folosit. Daca am pomenit niste nume, nu a fost in sens argumentativ, ci cu conotatii ironice. De altfel, enumerarea rolurilor lui Dodu este in stilul enciclopediei chinezesti inventata de Borges. Cei care nu au \"vazut\" aluzia la Borges imi vad, si acolo, sortul patat de sange.

Pane, ma surprinzi cu pestilentele imaginatiei tale. Oare poate un plebeu ca tine sa fie un indrumator spiritual? Mi-am exprimat indoielile si cu alta ocazie.

Si, in fine, o sa citesc proza Adinei Ungur.

Cred ca o sa-i schimb titlul in \"satarul meu obosit\", ar avea mai mult \"succes\" de casa :D