haiku

Text de atmosferă și chiar lipsit de densitate.
Ipostază: același narator care se folosește de hipertext, de pretext.
Nu pentru ca ar fi procedee specifice prozei, ci pentru ca pretextul nu are un finish pentru „narator” clar conturat. Nici nu ies bine niște contururi de negativ de întrebare întrebătoare că se pierd imitând mai prost întrebarea.
„cat de usor poate sa inceapa un roman, te gandesti…” poate fi un mod de a ne plimba erudit prin literatură și un călător inteligent ca tine a cazut într-o capcană de structura.
Remarc că procedezi destul de inconsecvent cu această metodă.

Nu am inteles nimic din ce ai spus. Nici nu stiu daca are rost sa-ti solicit o explicatie.

Vreau sa spun ca te folosești de un procedeu, ca structură, specific prozei ca sa gasesti finalitati poetice. O veche maniera optzecista. Dar poate gresesc, intre cele doua, poezie si proza, fiind deosebiri de densitate si intensitate.
Si-ti scapa astfel anumite intuitii si absurditati specifice poeziei.
Presupun ca esti destul de autoritar cu textele tale.
O calatorie, un tren, cartea vecinei destul cat sa faca atmosfera.
Subiectiv, as fi preferat un alt final.
Ca e frumoasa ca adevarul, stravezie ca marea, ca aerul face aura in apropierea ei, ca incepe si nu se farseste nicaieri etc. nu ma convinge.

Ai dreptate, nici pe mine nu ma convinge. Versul initial e un haiku vechi, el a fost pretextul, cum probabil ca ai intuit.
Voi renunta la surplus.

acuma nu mai inteleg eu.

vezi cum te porti cu texrele?

Am asistat la o polemica hai sa-i zic ciudata referitoare la acest haiku, in care constat ca nimeni n-a inteles nimic... cel putin eu.
Ziceai ca mai apari pe aici, Liviule, eu te astept, cu tolba cu sageti cu tot.
Numai bine!
Bobadil.

as fi indus in eroare, sau cel putin as deschide o polemica deloc folositoare daca as contesta faptul ca aceste versuri sunt sau nu haiku. in final, nici nu trebuie sa fie; trebuie doar sa transmita. sunt macinat de felul folosirii verbelor: rade hohotind care nu ar avea deloc substanta daca nebunul nu ar fi gadilat. apoi continua gandul meu: de ce este gadilat de ploaie? de ce nu de iarba, sau de orice altceva? are un substrat bine alcatuit, care deschide meditatia. stand sa ma gandesc mai mult, ajung sa ma intreb daca este haiku. inca nu stiu, dar esenta are. enigma ar fi cauza rasului, dand iar alte interpretari. numai punandu-ma in locul nebunului voi ajunge sa inteleg de ce rade, dar concluzia la care am ajuns (si o spun cu voce tare) este ca mi-am dat seama de adancirea versurilor, si exclam: este haiku!

cu respect,