Poezie
labirintul iernii
dialog poetic Liviu Dascalu-Dan Mitrut
2 min lectură·
Mediu
creanga - uscata
corbul - deasupra
seara, toamna
(Basho)
(Liviu Dascalu) raspunsul meu:
rosul muscatei -
sunt mai putin trist
in seara de toamna
Dan Mitrut
o pereche de vrabii
acesta e ultimul dar
pentru tine,
soare
Liviu Dascalu
iarna
ca o limba straina
Dan Mitrut
la stresini
se-arata
dintii de gheata.
acoperisul putred.
Liviu Dascalu
in lumina portocalei
mi-ascund ochii
iarna, noapte
Dan Mitrut
soarele scormonind in pamant.
el rasufla negru
prin obrazul
zapezii
Liviu Dascalu
o-nteleg mai bine ca oricand
tacerea
albul intunecat al zapezii
pe acest drum nu ma urmeaza
nimeni
Dan Mitrut
sticla de apa vie pe clopoteii de vant
nici un fulg de zapada
nu se va mai pata
de lama sabiei mele
seara de Craciun
Liviu Dascalu
porcul de Craciun
cat e de coplesit de metafizica
in exercitiile sale de singuratate!
Dan Mitrut
promoroaca
albul acesta...
imi scartaie incheieturile batrane
rasarit in templu Thu-kai-lam
Liviu
cartea din geam
galbena ca o gutuie
iubirea mea, totusi, tanara
Dan
iubiri nescrise,
acesti fulgi somnorosi.
Cineva, sus,
scutura o carte.
Liviu
pasi in zapada
cuvintele au disparut
ca un stol de mici pasari
speriate de furia luminii
iarna
zborul somnambulic
al unei muste
ar trebui sa am mainile
pline de sange
si sa fug pana la capatul strazii
dar nu e nimic: ninge
Dan Mitrut
regasesc poteca de pasi, pierduta urma
curge din inima mea
rosie
ca o flacara de mac
Liviu Dascalu
daca ai atinge chipul
de cenusa
al iubitei
oglinda s-ar sparge
ar fi din nou
o mare liniste
Dan
iar si iar
crengile copacilor,
ciolanele de fum
ale padurii
eu
revenind in lumea aceasta
in haina de carne
Liviu Dascalu
un mar oxidand o-ntreaga dupa amiaza
in duminici
vazute cu luneta
copacii nu respira
miscand din evantai
iubita imi darama cartile de joc
Continuare
tirania semnificativului
sa-ti lasi mainile sa respire
pe o oglinda
Dan
si cine o sa mai tina minte
scara de fum a hornului,
adulmecand stelele?
ger pe spranceana apusului
Liviu
opreste-ti rasuflarea
o clipa
apoi da-i iar drumul
s-alerge
inimii
in aceasta pustietate alba
ca un iepure speriat
Dan
picaturi de sange
caninii albi
si cele cateva urme de lup
in dreptul lunii
corbul - deasupra
seara, toamna
(Basho)
(Liviu Dascalu) raspunsul meu:
rosul muscatei -
sunt mai putin trist
in seara de toamna
Dan Mitrut
o pereche de vrabii
acesta e ultimul dar
pentru tine,
soare
Liviu Dascalu
iarna
ca o limba straina
Dan Mitrut
la stresini
se-arata
dintii de gheata.
acoperisul putred.
Liviu Dascalu
in lumina portocalei
mi-ascund ochii
iarna, noapte
Dan Mitrut
soarele scormonind in pamant.
el rasufla negru
prin obrazul
zapezii
Liviu Dascalu
o-nteleg mai bine ca oricand
tacerea
albul intunecat al zapezii
pe acest drum nu ma urmeaza
nimeni
Dan Mitrut
sticla de apa vie pe clopoteii de vant
nici un fulg de zapada
nu se va mai pata
de lama sabiei mele
seara de Craciun
Liviu Dascalu
porcul de Craciun
cat e de coplesit de metafizica
in exercitiile sale de singuratate!
Dan Mitrut
promoroaca
albul acesta...
imi scartaie incheieturile batrane
rasarit in templu Thu-kai-lam
Liviu
cartea din geam
galbena ca o gutuie
iubirea mea, totusi, tanara
Dan
iubiri nescrise,
acesti fulgi somnorosi.
Cineva, sus,
scutura o carte.
Liviu
pasi in zapada
cuvintele au disparut
ca un stol de mici pasari
speriate de furia luminii
iarna
zborul somnambulic
al unei muste
ar trebui sa am mainile
pline de sange
si sa fug pana la capatul strazii
dar nu e nimic: ninge
Dan Mitrut
regasesc poteca de pasi, pierduta urma
curge din inima mea
rosie
ca o flacara de mac
Liviu Dascalu
daca ai atinge chipul
de cenusa
al iubitei
oglinda s-ar sparge
ar fi din nou
o mare liniste
Dan
iar si iar
crengile copacilor,
ciolanele de fum
ale padurii
eu
revenind in lumea aceasta
in haina de carne
Liviu Dascalu
un mar oxidand o-ntreaga dupa amiaza
in duminici
vazute cu luneta
copacii nu respira
miscand din evantai
iubita imi darama cartile de joc
Continuare
tirania semnificativului
sa-ti lasi mainile sa respire
pe o oglinda
Dan
si cine o sa mai tina minte
scara de fum a hornului,
adulmecand stelele?
ger pe spranceana apusului
Liviu
opreste-ti rasuflarea
o clipa
apoi da-i iar drumul
s-alerge
inimii
in aceasta pustietate alba
ca un iepure speriat
Dan
picaturi de sange
caninii albi
si cele cateva urme de lup
in dreptul lunii
0106.125
0
Din pacate, trebuie sa ma recunosc invins. Orice asemenea dialog are si o latura agonala, e o competitie ca oricare alta, iar aici Magul l-a invins pe magister. Poemele lui au o simplitate dezarmanta, iar forta lor de impact este mult mai mare. Dan are curajul de a scrie o poezie a inimii, in urma lecturii ramai cu un plus de seninatate, cu o stare de iluminare. Ce am scris eu sunt mai mult exercitii de digitatie. Pasez mult, driblez, de asemenea, dar nu dau goluri. Mingea e mai mult la mine (uneori am dat mai multe raspunsuri, cautand o bresa in aparare), dar pe contraatac, din doua-trei pase, Dan ajunge in fata portii si marcheaza.
Eu pun aceasta infrangere pe seama oboselii. Vin dupa un campionat incarcat, in care nu am jucat rau, pe cand Dan e debutant in materie de poem scurt.
Anul viitor, dupa vacanta, odihnit, o sa-l provoc din nou (eu am fost cel cu initiativa si de data asta) pe Mag, si sunt sigur ca el va fi cel fara replica, in final.
Sper sa-l onorati pe Mag si cu comentarii pe text, nu doar cu stelute (poate ca nu va fi cazul) si urari de La muti ani.